Ascultă Radio România Cultural Live

Coregrafie spectaculoasă de lumini și dans în deschiderea oficială SPOTLIGHT - Bucharest International Light Festival

11 Aprilie 2018, 09:35

Spectacolul de deschidere Joi, 20:30, Piața George Enescu

SPOTLIGHT - Bucharest International Light Festival #4

Tema ediției: United We Shine

4 zile de festival

Calea Victoriei devine pietonală

12 – 15 aprilie 2018 | 20:30 – 23:00

11 țări participante

27 de instalații de lumină și video mapping

Concurs internațional de video mapping

Harta extinsă: Piața Universității, TNB, Arcul de Triumf, Primăria Capitalei și alte monumente, clădiri și locații incluse în traseu

Joi, 12 aprilie, ora 20:30 se dă startul celei de-a patra ediții Spotlight - Bucharest International Light Festival cu un spectacol de amploare susținut de două trupe internaționale în Piața George Enescu. Spotlight este singurul festival internațional al luminii din București și este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB.

De la ora 20:30, zeci de mii de bucureșteni și turiști sunt așteptați să îi vadă pentru prima dată la București pe celebrii dansatori high-tech Light Balance din Ucraina, finaliști la emisiunea America's Got Talent 2017. Una dintre cele mai căutate trupe ale momentului, Light Balance prezintă la Spotlight un spectacol elaborat de dans și lumini care a făcut senzație în Marea Britanie, Germania, Coreea de Sud, Arabia Saudită și China. Reprezentația Light Balance este precedată de spectacolul toboșarilor britanici Spark!, pe jumătate muzicieni, pe jumătate personaje futuriste cu costume și instrumente luminate de leduri.

După evenimentul de deschidere instalațiile vor putea fi descoperite pe traseul principal dintre Biblioteca Centrală Universitară și Splaiul Independenței. În premieră au fost incluse în traseul Spotlight următoarele puncte strategice: Arcul de Triumf, Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, Palatul Știrbei, Ateneul Român, Ministerul Afacerilor Interne, Piața Universității, Teatrul Național București, Primăria Municipiului București.

Cu noi clădiri și monumente din București incluse în premieră pe harta Spotlight, concursul internațional de video mapping la Palatul CEC și alte 27 de instalații, sesiuni de video mapping și proiecții arhitecturale din 11 țări, Spotlight schimbă pentru patru zile peisajul urban al Capitalei.

SPOTLIGHT 2018 | iNSTALAțII

1. ARCUL DE TRIUMF

Proiecție

Autor: Festival of Lights Art Collective / Daniel Margraf (Germania)

Localizare: Piața Arcul de Triumf

Arcul de Triumf este animat de scurte episoade ilustrate din istoria României. Fotografii de epocă sunt combinate cu elementele existente din arhitectura Arcului de Triumf într-o proiecție spectaculoasă. Colajul de imagini istorice este pus în valoare în prezența arhitecturii Arcului de Triumf, iar culorile proiecției inspirate de steagul național al României. Cu sprijinul UTI GRUP.

2. MUZEUL NAȚIONAL DE ISTORIE NATURALĂ GRIGORE ANTIPA

Proiecție

Autor: Festival of Lights Art Collective / Daniel Margraf (Germania)

Localizare: Șoseaua P.D. Kiseleff 1

O varietate de animale din diferite continente își dau întâlnire la Muzeului Antipa pentru a-l popula într-o pace și armonie totală.

3. PALATUL ȘTIRBEI

Proiecție

Autor: Festival of Lights Art Collective / Daniel Margraf (Germania)

Localizare: Calea Victoriei 107

Pentru prima dată în istoria Spotlight, Palatul Știrbei este inclus în traseul festivalului internațional al luminii de la București. Lucrări spectaculoase de artă sunt proiectate pe fațada clădirii în toate cele patru seri de festival.

4. ATENEUL ROMÂN

Proiecție

Autor: Festival of Lights Art Collective / Daniel Margraf (Germania)

Localizare: Strada Benjamin Franklin 1-3

Faimoasa sală de concerte se deschide către public în această proiecție Spotlight. Frumusețea clădirii din interior va fi prezentată pe fațada Ateneului printr-o proiecție care arată spectatorilor comori ascunse din interiorul clădirii care nu sunt, în mod normal, accesibile publicului.

5. CALEA VICTORIEI. POVESTEA UNEI STRĂZI

Video mapping

Autor: Mindscape Studio (România)

Localizare: Biblioteca Centrală Universitară, Strada Boteanu 1

Istoria uneia dintre cele mai vechi artere ale Bucureștiului transpusă într-o animație video mapată pe fațada celei mai vechi biblioteci universitare din București. Calea Victoriei. Povestea unei străzi prezintă cele mai importante momente, personalități și clădiri legate de acest loc, de la Palatul Cantacuzino la Coana Mița Biciclista, de la Palatul Telefoanelor, Cercul Militar Național și Palatul CEC la Carol I, George Enescu și Alexandru Ioan Cuza.

6. MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Proiecție

Autor: Festival of Lights Art Collective / Daniel Margraf (Germania)

Localizare: Piața Revoluției 1A

Urmând motto-ul „România 1918-2018 | Sărbătorim împreună”, clădirea Ministerului Afacerilor Interne este pentru prima dată prezentată în culorile steagului României. Folosindu-se de poze istorice, arhitectura clădirii este pusă în valoare printr-o proiecție dinamică, cu tematica aniversării Centenarului.

7. LE PETIT JARDIN

Instalație

Autor: TILT (Franța)

Localizare: Parcul Krețulescu

Pentru Spotlight 2018, studioul TILT creează o grădină de lumină dintr-o combinație de instalații. Echinodermus, inspirată de familia animalelor marine echinocactus, are o înălțime de 11 metri și arată ca un foc de artificii gigant înghețat în timp. Peisajul este completat de bujori iluminați, flori asiatice și Herbum Follus de peste 8 metri.

8. LASER BIG PIANO

Instalație interactivă

Autor: Tom Brânduș / Sylenz Media (România)

Localizare: Piața Revoluției

Pornind de la celebrul Big-Piano folosit în nenumărate variante, de la jocuri pentru copii până la momente de dans sincron, instalația Laser Big Piano folosește o interfață similară, însă adusă la o cu totul altă scală. Lung de patru metri, Laser Big Piano are claviatura prevăzută cu senzori de apăsare care declanșează secvențe sonore sofisticate și în același timp „pictează” spațiul înconjurător cu lumini inteligente și grafică laser.

9. DISCOBALLS

Instalație | Live DJ

Autor: 360 Revolution (România)

Localizare: Calea Victoriei 41-43

Fostul magazin Muzica, un loc emblematic pentru istoria contemporană a Bucureștiului, este celebrat la Spotlight cu prezența în exclusivitate a DJ-ilor de la Virgin Radio care mixează muzică live timp de patru seri la rând în decorul instalației Discoballs, una dintre atracțiile primei ediții Spotlight.

10. TIME WAVE

Video mapping

Autor: On Screen (România)

Localizare: Hotel Novotel

Fațada hotelului Novotel devine, pentru patru seri, portalul unei călătorii în timp. Proiecția 3D, realizată de studioul On Screen din România, transformă arhitectura clădirii oferind trecătorilor o perspectivă inedită asupra timpului, realizată printr-un spectacol abstract de lumini, culori și forme, punctat și completat auditiv.

11. BUTTERFLY

Video mapping

Autor: Les Ateliers Nomads (România)

Localizare: Palatul Telefoanelor, Calea Victoriei 35

O parte din fațada clădirii este transformată prin video mapping în traseul unui fluture care parcurge diferite medii naturale. Zborul fluturelui este plin de obstacole reprezentate chiar de arhitectura reală a clădirii, cum ar fi forma reală a ferestrelor. Proiecția video mapping creează o iluzie optică în care virtualul și realul nu mai pot fi diferențiate atât de evident.

12. LANGUAGE OF LOVE

Video mapping

Autor: Birgit Zander / Daniel Bandke (Germania)

Localizare: Teatrul Odeon, Calea Victoriei 40-42

Prezentată pentru prima dată la Festivalul Luminilor de la Berlin, unde a fost proiectată pe emblematica Catedrală din Berlin, instalația Language of Love acoperă fațada Teatrului Odeon cu traduceri ale cuvântului „dragoste” într-o varietate de limbi din lumea întreagă.

13. KISS CAM

Instalație

Autor: EDU (România)

Localizare: Cercul Militar Național, Strada Constantin Mille

Kiss Cam este o cameră de filmat care explorează persoanele din mulțime în căutarea unui cuplu pe care să îl aducă în atenția publicului. Chipurile celor doi parteneri sunt redate pe un ecran imens de 20 metri lungime și 11 metri înălțime. Încurajați de restul mulțimii, cuplul este invitat să se sărute în fața camerei de filmat. Kiss Cam este faimos nu doar pentru momentele romantice pe care le generează, cât și pentru momentele haioase sau stânjenitoare, spre deliciul publicului care privește totul pe ecranul amplasat pe Cercul Militar.

14. GRAND HOTEL DU BOULEVARD

Proiecție

Autor: Festival of Lights Art Collective / Daniel Margraf (Germania)

Localizare: Bd. Regina Elisabeta 5

Proiecția de pe Grand Hotel du Boulevard este inspirată de tema ediției „United We Shine”. Folosind-se de lumină și culoare, proiecția redă mesajul solidarității, al păcii și unității în lume.

15. BEAM PENDULUM

Instalație

Autor: 360 Revolution (România)

Localizare: Blocul Rosenthal, Calea Victoriei 22-24

BEAM PENDULUM este o instalație ce dă trecătorilor o dimensiune multi-spațială. O construcție sculpturală din raze de lumină pune în evidență fațete interesante ale peisajului urban înconjurător și, mai ales, ale bucureștenilor. Lumini inteligente sunt amplasate transversal, deasupra străzii, astfel încât spectatorii vor trece pe sub un veritabil arc de triumf construit din lumină aflată în mișcare.

16. PISICA NOMADĂ

Instalație interactivă

Autor: Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată), Les Ateliers Nomad, (România)

Localizare: Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Calea Victoriei 19

Personaj grafic emblematic pentru street art-ul orașului București, Pisica Pătrată vine la Spotlight într-o instalație interactivă gândită de Les Ateliers Nomad. Două pisici nomade, cu o înălțime de aproape patru metri, animă Calea Victoriei prin diferite schimbări de cromatică și stări, care vor fi generate prin simpla apăsare a unui buton.

17. ȘOTRON INTERACTIV

Instalație interactivă

Autor: On Screen (România)

Localizare: BCR, Calea Victoriei 15

Participanții sunt invitați să intre pe rând în perimetrul de joc. La fiecare săritură pe un perimetru, se declanșează o animație însoțită de sunet. Toată interacțiunea participanților este filmată și proiectată pe clădirea din vecinătate, iar finalizarea traseului e recompensată cu felicitări virtuale.

18. FACELESSMEN

Instalație

Autor: Radu Ignat (România)

Localizare: Strada Lipscani

O mască sculptată în metal, înaltă de trei metri, prinde forme, trăsături și texturi diferite în funcție de lumina proiectată pe ea.

19. SPOTLIGHT VIDEO MAPPING CONTEST

Video mapping

Autori: Darklight Studio (Spania), Hermes Mangialardo (Italia), KEDR Visuals (Rusia), Mindscape Studio (România), Multiscalar (Germania), Skgmedia (China)

Localizare: Palatul CEC, Calea Victoriei 13

În exclusivitate pentru ediția cu numărul patru a Spotlight – Bucharest International Light Festival, șase artiști internaționali transformă fațada Palatului CEC prin proiecții video mapping selectate în urma unui open call lansat la începutul acestui an.

Marele câștigător al Concursului de video mapping Spotlight va fi ales de public, din cele șase lucrări finaliste, prin vot online. Spectatorii Spotlight pot vota lucrarea preferată în perioada 12 – 15 aprilie și au șansa să câștige, la final, o cameră video de acțiune oferită de Mio România. Detalii pe spotlightfestival.ro.

20. BENZI DESENATE

Video mapping

Autor: Les Ateliers Nomads (România)

Localizare: Palatul Loteriei Române, Calea Victoriei 9

Ferestrele legendarei Case Văcărescu-Bellu-Prager din Calea Victoriei 9 devin, cu ajutorul video mapping-ului, suport pentru relatarea unuia dintre cele mai importante momente istorice ale României, încoronarea regelui Ferdinand I. Folosindu-se de grafica specifică a benzilor desenate, povestea încoronării este redată în diferite capitole asociate câte unei ferestre din fațada emblematice clădiri.

21. PARROT PARTY

Instalație

Autor: Zara Pasfield (Australia)

Localizare: Muzeul Național de Istorie a României

În tonuri aprinse de galben, albastru, verde sau portocaliu, păsările în formă de origami prind viață în prezența spectatorilor. O fuziune de culoare, lumină și sunete, Parrot Party atrage atenția de la distanță. Cu cât mai multe persoane se alătură Petrecerii Papagalilor, ciripitul păsărilor crește în intensitate.

22. 100 STYLES OF TEXTURES

Live VJ

Autor: Festival of Lights Art Collective / Christopher Noelle (Germania)

Localizare: Calcan, Str. Franceză 1

Transformând suprafața ternă de beton a calcanului într-un ecran imens de proiecție, artistul vizual și multimedia din Linz, Christopher Noelle, mixează live motive vizuale specific românești într-un spectacol de video-mapping inspirat de Anul Centenarului.

23. ORIFLAMME

Instalație

Autor: Sébastien Lefèvre (Franța)

Localizare: Podul Piața Națiunile Unite

Într-o explozie de culoare, sute de fanioane sunt animate de efecte de lumină caleidoscopice. Instalația Oriflamme a călătorit la Festivalul Luminii de la Lyon, Lausanne, Dubai.

24. UNITED WE SHINE IN 100 FRAGMENTS

Video mapping

Autor: MotionLab (România)

Localizare: Primăria Municipiului București, Bd. Regina Elisabeta 47

Premiat de două ori pe scena iMapp Bucharest, studioul specializat în video mapping, animație 2D și 3D, MotionLab propune în cadrul Spotlight o abordare modernă a sărbătoririi Centenarului cu ultima lor lucrare intitulată United We Shine in 100 Fragments!

25. PIAȚA UNIVERSITĂȚII

Proiecție

Autor: Festival of Lights Art Collective / Daniel Margraf (Germania)

Localizare: Bd. Regina Elisabeta 5

Lucrări spectaculoase de artă sunt proiectate pe fațada clădirii BCR în toate cele patru seri de festival.

26. HOUSE OF CARDS

Instalație

Autor: OGE Creative Group (Israel)

Localizare: Piața Universității

O instalație de lumină care impresionează și în timpul zilei și seara, House of Cards este compusă din 128 de cărți de joc gigant care se aprind în funcție de coregrafia ritmică de lumini și umbre.

27. CENTENARUL MARII UNIRI

Video mapping

Autor: Mindscape Studio (Romania)

Localizare: Teatrul Național București, Bd. Nicolae Bălcescu 2

Video mapping-ul realizat de Mindscape Studio pe fațada Teatrului Național București ilustrează succint o parte din istoria românilor. Pentru a transmite atmosfera începutului de secol XX, au fost folosite fotografii de epocă, arta caligrafiei și au fost reinterpretate o serie de picturi celebre.

Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, de la ora 20.30 și se încheie la ora 23.00. Detalii despre program și instalațiile participante la Spotlight 2018 sunt disponibile pe arcub.ro și spotlightfestival.ro.

Spectacolul „The Nutcracker and I" de Alexandra Dariescu, în premieră în România
Muzică-Dans-Arte 02 Decembrie 2023, 04:29

Spectacolul „The Nutcracker and I" de Alexandra Dariescu, în premieră în România

Pianista Alexandra Dariescu se pregătește să încânte publicul cu prima reprezentație din România a...

Spectacolul „The Nutcracker and I" de Alexandra Dariescu, în premieră în România
Acces gratuit la muzee cu ocazia zilei de 1 Decembrie
Muzică-Dans-Arte 01 Decembrie 2023, 05:50

Acces gratuit la muzee cu ocazia zilei de 1 Decembrie

De „1 Decembrie Cultural”, accesul în rețeaua muzeelor din subordinea Ministerului Culturii este gratuit.

Acces gratuit la muzee cu ocazia zilei de 1 Decembrie
Târgurile de Crăciun deschise în țară
Muzică-Dans-Arte 01 Decembrie 2023, 05:43

Târgurile de Crăciun deschise în țară

Vrei să pătrunzi în atmosfera de sărbători? Vizitează târgurile de Crăciun care și în acest an te așteaptă...

Târgurile de Crăciun deschise în țară
Muzeul Abandonului pentru copii și adolescenți
Muzică-Dans-Arte 30 Noiembrie 2023, 11:27

Muzeul Abandonului pentru copii și adolescenți

  Muzeul Abandonului a fost distins ieri, la ediția XXI a PR Award, cu Golden Award for Excellence la secțiunea Artă și...

Muzeul Abandonului pentru copii și adolescenți
Weekend cultural - Recomandări pentru 30 noiembrie - 2 decembrie
Muzică-Dans-Arte 30 Noiembrie 2023, 05:37

Weekend cultural - Recomandări pentru 30 noiembrie - 2 decembrie

Cauţi idei de petrecere a timpului liber ? Îţi sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat în weekend!

Weekend cultural - Recomandări pentru 30 noiembrie - 2 decembrie
Festival de film, spectacole, concerte și expoziții în luna decembrie la Timișoara 2023
Muzică-Dans-Arte 29 Noiembrie 2023, 13:50

Festival de film, spectacole, concerte și expoziții în luna decembrie la Timișoara 2023

  Luna decembrie marchează un an memorabil pentru  Timișoara – Capitala Europeană a Culturii în...

Festival de film, spectacole, concerte și expoziții în luna decembrie la Timișoara 2023
Soundcheck: Grupul TREI PARALE lansează dublul LP intitulat ROMÂNIA. 100 DE MINUTE, editat de Electrecord
Muzică-Dans-Arte 29 Noiembrie 2023, 13:06

Soundcheck: Grupul TREI PARALE lansează dublul LP intitulat ROMÂNIA. 100 DE MINUTE, editat de Electrecord

„Studioul Horia Bernea al Muzeului Național al Țăranului Român este locul unde vom susține concertul de lansare...

Soundcheck: Grupul TREI PARALE lansează dublul LP intitulat ROMÂNIA. 100 DE MINUTE, editat de Electrecord
Concertul „Crăciun Vienez - Viena Magic” – Orchestra Johann Strauss Ensemble sub bagheta maestrului dirijor, Russell McGregor
Muzică-Dans-Arte 29 Noiembrie 2023, 12:45

Concertul „Crăciun Vienez - Viena Magic” – Orchestra Johann Strauss Ensemble sub bagheta maestrului dirijor, Russell McGregor

Pe 22 decembrie , scena Sălii Palatului din București devine locul în care sunetul muzicii clasice se...

Concertul „Crăciun Vienez - Viena Magic” – Orchestra Johann Strauss Ensemble sub bagheta maestrului dirijor, Russell McGregor
Ascultă live

Ascultă live

19:00 - 19:30
Colecții Românești
Ascultă live Radio România Cultural
19:05 - 21:00
ARENA NAŢIONALĂ
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional
Ascultă live Radio România Internaţional
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
18:00 - 20:00
TEATRU RADIOFONIC
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța
Ascultă live Radio România Constanța
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru