Ascultă Radio România Cultural Live

CRISTIAN MANDEAL DIRIJEAZĂ CONCERTUL DEDICAT CELOR 93 DE ANI ANIVERSAȚI DE RADIO ROMÂNIA

25 Octombrie 2021, 13:52

De 93 de ani, străbătând prin vremuri liniștite, dar și prin perioade extrem de dificile (ca timpurile pe care le trăim astăzi), RADIO ROMÂNIA intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate. În fiecare an, data de 1 noiembrie este un moment de sărbătoare, ce punctează aniversarea difuzării (în 1928) a primei emisiuni a serviciului public de radio. Momentul este marcat mereu și de un concert prezentat de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, înființată de dirijorul Mihail Jora în același an al inaugurării instituției de presă.

Astfel, vineri, 29 octombrie 2021 (de la 19.00), ansamblul muzical Radio România ce împlinește aceeași frumoasă vârstă de 93 de ani va oferi publicului un frumos concert derulat sub bagheta cunoscutului dirijor CRISTIAN MANDEAL. În aproape 50 de ani de activitate, acesta a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Invitat special al serii de la SALA RADIO este și pianistul CONSTANTIN SANDU, stabilit în Portugalia, unde se bucură de o bogată carieră artistică, dar și pedagogică, în calitate de profesor al Şcolii Superioare de Muzică şi Artele Spectacolului din Porto.

De la debutul cu orchestra, la doar 14 ani, muzicianul român a susţinut o intensă activitate solistică în diverse ţări din Europa şi Asia și a fost invitat în prestigioase festivaluri internaţionale (George Enescu – Bucureşti, Chopin – Paris, Festival de primavera – Sevilla, Muziksev – Izmir ș.a.). Colaborează cu regularitate cu orchestrele din România şi Portugalia, a fost solistul unor importante orchestre europene, ca Arthur Rubinstein din Lodz, Filarmonica din Halle, Bodensee-Symphonie-Orchester din Konstanz, Orchestra Naţională a Bielorusiei, Orchestra Naţională din Porto etc.

Programul serii se va deschide cu o lucrare extrem de potrivită momentului aniversar: Muzică pentru Radio, creație semnată de compozitorul român FILIP LAZĂR (1894-1936). Muzică pentru radio (1931) este o lucrare strălucitoare, în care elementele melodice de proveniență folclorică se întrepătrund cu cele specifice muzicii de secol XX.

Absolvent al Conservatorului bucureştean, Filip Lazăr a susținut o vastă activitate ca pianist concertist, fiind în acelaşi timp profesor în Franța şi Elveția, dar şi fondator al Societății Compozitorilor Români (Paris, 1920). Perioada petrecută în acest important centru muzical european este marcată de legături cu mari compozitori ai vremii, Societatea Muzicală Triton (al cărei preşedinte a fost) reunind muzicieni ca Serghei Prokofiev, Maurice Ravel sau Igor Stravinski.

Concertul de la Sala Radio va continua cu MOZART: Concertul nr. 21 în Do major pentru pian şi orchestră – prilej de a-l aprecia în ipostază solistică pe pianistul Constantin Sandu - și se va încheia cu BEETHOVEN: Simfonia nr. 2. În ciuda situației tragice, determinată de faptul că Beethoven începuse să-și piardă deja auzul când a compus această lucrare, simfonia are mai degrabă un aer vesel, o vitalitate ce contrastează cu situația în care se afla. Pe 5 aprilie 1803, titanul de la Bonn își dirja creația prima oară, la Theater an der Wien.

Accesul în Sala Radio va fi permis doar în condițiile respectării reglementărilor legale în vigoare. Purtarea măștii este obligatorie și accesul publicului în sala de concert (30% din capacitatea maximă) va fi permis pe baza prezentării dovezii vaccinării sau trecerii prin boală, care se realizează doar prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID, disponibil la adresa https://certificat-covid.gov.ro/, a cărui verificare este responsabilitatea personalului Radio România, prin aplicația mobilă de verificare "Check DCC". Pentru detalii legate de acces, puteți consulta site-ul oficial https://www.orchestreradio.ro/.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. De asemenea, se pot achiziționa DOAR în ziua concertului (între orele 14.00 și 19.00) și de la casa de bilete a Sălii Radio. Biletele sunt disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, și în streaming live pe Internet, pe site-urilecelor două posturi de radio.

Art & Mind: Classix Festival 2026 și reîntoarcerea la creativitatea umană
Muzică-Dans-Arte 02 Martie 2026, 13:08

Art & Mind: Classix Festival 2026 și reîntoarcerea la creativitatea umană

Cea de-a șaptea ediție a Classix Festival va redefini relația dintre creierul uman și creativitate, prin felul în care...

Art & Mind: Classix Festival 2026 și reîntoarcerea la creativitatea umană
Marius Bodochi dă voce universului lui Brâncuși, la Bucharest International Ballet Gala
Muzică-Dans-Arte 02 Martie 2026, 09:10

Marius Bodochi dă voce universului lui Brâncuși, la Bucharest International Ballet Gala

Bucharest International Ballet Gala, eveniment cultural de anvergură internațională dedicat împlinirii a 150 de ani de...

Marius Bodochi dă voce universului lui Brâncuși, la Bucharest International Ballet Gala
„Goethe meets Mozart”: Concert-lectură performativă cu ocazia aniversării a 270 de ani de la nașterea lui W. A. Mozart
Muzică-Dans-Arte 02 Martie 2026, 08:40

„Goethe meets Mozart”: Concert-lectură performativă cu ocazia aniversării a 270 de ani de la nașterea lui W. A. Mozart

Cei doi celebri Wolfgang, în dialog. Romanul „Suferințele tânărului Werther” al lui Johann Wolfgang...

„Goethe meets Mozart”: Concert-lectură performativă cu ocazia aniversării a 270 de ani de la nașterea lui W. A. Mozart
Artiști de renume internațional, în juriul ediției aniversare a Concursului Internațional George Enescu
Muzică-Dans-Arte 02 Martie 2026, 07:05

Artiști de renume internațional, în juriul ediției aniversare a Concursului Internațional George Enescu

La invitația maestrului Cristian Măcelaru, directorul artistic al Concursului și Festivalului Internațional George Enescu,...

Artiști de renume internațional, în juriul ediției aniversare a Concursului Internațional George Enescu
Actorul Victor Rebengiuc, laureat al Premiului Marin Constantin în cadrul Galei Madrigal 63
Muzică-Dans-Arte 27 Februarie 2026, 18:07

Actorul Victor Rebengiuc, laureat al Premiului Marin Constantin în cadrul Galei Madrigal 63

Laureatul Premiului Marin Constantin, ediția 2026, este actorul Victor Rebengiuc. Distincția, oferită anual de Corul...

Actorul Victor Rebengiuc, laureat al Premiului Marin Constantin în cadrul Galei Madrigal 63
„Ascultă 5 minute de muzică clasică” – între 1 și 31 martie, în spații neconvenționale
Muzică-Dans-Arte 27 Februarie 2026, 14:44

„Ascultă 5 minute de muzică clasică” – între 1 și 31 martie, în spații neconvenționale

Hipermarketuri, malluri,  librării, muzee, sedii de firme: sunt spațiile neconvenționale unde marea muzică a tuturor...

„Ascultă 5 minute de muzică clasică” – între 1 și 31 martie, în spații neconvenționale
Weekend cultural - Recomandări pentru 27 februarie - 1 martie
Muzică-Dans-Arte 27 Februarie 2026, 00:15

Weekend cultural - Recomandări pentru 27 februarie - 1 martie

Căutați idei de petrecere a timpului liber? Vă sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat în acest weekend....

Weekend cultural - Recomandări pentru 27 februarie - 1 martie
Celelalte Cuvinte aniversează 45 de ani la Quantic: istoria muzicală construită în timp și relansarea albumului STEM
Muzică-Dans-Arte 26 Februarie 2026, 12:10

Celelalte Cuvinte aniversează 45 de ani la Quantic: istoria muzicală construită în timp și relansarea albumului STEM

  La 45 de ani de existență, Celelalte Cuvinte demonstrează că o trupă poate rămâne relevantă în timp fără...

Celelalte Cuvinte aniversează 45 de ani la Quantic: istoria muzicală construită în timp și relansarea albumului STEM
Ascultă live

Ascultă live

09:00 - 11:00
Orașul vorbește
Ascultă live Radio România Cultural
07:20 - 10:00
Matinal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
09:00 - 09:30
Deutsch 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
07:20 - 10:00
MATINAL (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
09:05 - 10:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
06:03 - 10:00
Bună dimineaţa Transilvania
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
06:03 - 10:00
Bună dimineaţa, Oltenia
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
06:03 - 10:00
BUNĂ DIMINEAȚA, TRANSILVANIA!
Ascultă live Radio România Tg Mureș
06:03 - 10:00
Bună dimineața, Vest!
Ascultă live Radio România Timișoara FM
09:03 - 11:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri