Dirijorul John Axelrod: ,,Nu există emoție mai mare decât iubirea și nici durere mai adâncă decât pierderea ei”

La Sala Radio, vineri seară, publicul va asculta două dintre cele mai intense confesiuni ale romantismului muzical: Simfonia Pastorală de Ludwig van Beethoven și Simfonia fantastică de Hector Berlioz. Dirijorul american John Axelrod, binecunoscut publicului bucureștean, revine la pupitrul Orchestrei Naționale Radio cu un program care aduce în dialog două lumi sonore aflate între natură, vis și pierdere.

Pentru John Axelrod, legătura dintre Beethoven și Berlioz nu se rezumă doar la influența stilistică, ci la o esență mai profundă, aceea a spiritului uman reflectat în muzică.

Axelrod propune o perspectivă inedită asupra celor două simfonii, inspirată din cartea Despre moarte și a muri a psihiatrei Elisabeth Kübler-Ross, care definește cele cinci etape ale pierderii, negarea, tristețea, negocierea, furia și acceptarea.

„Dacă urmărim aceste cinci etape în corespondență cu cele cinci părți ale Pastoralei lui Beethoven și apoi în Simfonia fantastică a lui Berlioz, apare o perspectivă cu totul nouă, profund umană, asupra ambelor lucrări.”, explică dirijorul.

Axelrod vede în ambele creații un numitor comun, transformarea durerii în artă, iar când vorbește despre interpretare, John Axelrod compară actul muzical cu metoda actorilor Stanislavski.

„Un muzician are datoria de a deveni compozitorul a cărui muzică o interpretează. Instinctul despre care vorbim vine din procesul natural al identificării cu acel spirit creator. Desigur, există matematica din spatele muzicii, contextul istoric, culorile, dinamica, energia, ritmul, fluxul, toate elementele ce țin de structura unei interpretări. Dar după ce ai stăpânit toate aceste aspecte tehnice, trebuie, în final, să renunți la control. Să te abandonezi. Acea libertate a expresiei din momentul interpretării este una dintre cele mai frumoase experiențe pe care muzica le poate oferi.” - povestește John Axelrod

La final, întrebat ce emoție ar vrea ca publicul să ducă acasă, răspunsul dirijorului vine fără ezitare: „Nu există emoție mai mare decât iubirea și nici durere mai adâncă decât pierderea ei. Despre asta este vorba în aceste două lucrări. Asadar, emoția supremă pe care aș vrea ca oamenii s-o ducă acasă este iubirea. Pentru că a face muzică împreună este, în sine, o formă de iubire.”