Johann Sebastian Bach: „Am muncit enorm. Dar oricine munceşte îşi poate realiza dorinţele”

• Johann Sebastian Bach s-a născut pe 21 martie 1685, la Eisenach, în Turingia, într-o familie care, de-a lungul a şapte generaţii, a dat lumii 53 de muzicieni proeminenţi (şi fiii săi /Wilhelm Friedmann Bach, K. Philipp Emanuel Bach, Johann Christoph Friedrich Bach, Johann Christian Bach/ s-au consacrat pe altarul muzicii)…
• În 1700, Bach a început să cânte în corul bisericii „Sfântul Mihail”, din Lüneburg. În 1703, a devenit violonist în ochestra de cameră a prinţului Johann Ernst, din Weimar…
• În octombrie 1705, Bach a studiat, preţ de o lună, la Lübeck – cu renumitul compozitorDietrich Buxtelhude, a cărui muzică de orgă avea să-l influenţeze în mare măsură; prelungindu-şi şederea cu încă o lună, criticat de autorităţile bisericii, a trecut peste obiecţiile oarecum întemeiate şi a evitat concedierea…
• În 1707, pleca înspre Mülhausen, ca organist în biserica „Sfântul Blasius”…
• Anul următor (1708), s-a întors la Weimar, în calitate de organist şi violonist la curtea ducelui Wilhelm Ernst; a rămas pentru următorii nouă ani, devenind, în 1714, maestru de concerte pentru ochestra curţii…
• În 1717, s-a angajat (pentru şase ani) ca „director al muzicii de cameră” la curtea prinţului Leopold de Anhalt-Köthen; în această perioadă, a scris, în principal, muzică laică pentru ansambluri şi instrumente solo; de asemenea, a scris cărţi de muzică pentru soţia şi copiii săi (cu scopul de a-i învăţa digitaţia)…
• Prima soţie a lui Bach a murit, în 1720, iar el s-a căsătorit (aproape instantaneu) cu Anna Magdalena Wilcken, cântăreaţă şi fiica unui muzician al curţii…
• În 1723, Bach s-a mutat la Leipzig, acolo unde şi-a petrecut restul vieţii…
• Poziţia de „director muzical şi maestru de coruri” al bisericii „SfântulThomas” din Leipzig pare a fi asemănătoare, până la un punct, cu sensul proverbului chinezesc „Sursa marilor noastre nemulţumiri sunt problemele mici; oamenii nu se împiedică de munţi, ci de pietre”; de fapt, mulţi nu îl considerau pe Bach un munte, ci un „bătrân” care se agăţa, cu încăpăţânare, de un „stil de muzică demodat” (iată de ce lupta pentru aprecierea muncii la adevărata ei valoare; din nefericire, rezultatul a fost un lung șir de dispute cu autoritățile). Dar, cele 202 piese (rămase din cele 295scrise în Leipzig), apreciate şi interpretate în concerte, la trei veacuri depărtare de contemporanii săi condamnaţi la uitare, au dobândit o faimă de care s-a dovedit vrednic (Bach suscita interesul la aproape un secol după moartea sa, când Mendelssohn Bartholdy a dirijat, în anul 1829, Patimile după Ioan); printre lucrări se numără Ascensiunea, Pasiunea după Sfântul Ioan, Pasiunea după Sfântul Matei, Liturghia în sol minor; operele pentru pian, scrise în această perioadă – variaţiuni Goldberg şi partea a II-a a Clavecinului Bine Temperat…
• În ultimul an al vieţii sale pe pământ, vederea lui Bach a început să slăbească; trecea la cele veşnice pe 28 iulie 1750, consecinţă funestă a unei operaţii, nereuşite, la ochi (nu numai instrumentarul medical era insuficient şi rudimentar).

Creația lui Bach se distinge printr-un caracter polifonic evident, care merge, în paralel, cu claritatea și bogăția melodică. Sinteza elementelor germanice și italiene nu exclude, ci presupune, influențele franceze, asimilate și puse în valoare, mai ales în suitele (sau uverturile) pentru orchestră. Muzica pentru instrumentul muzical cu claviatură, în care sunetul este produs de aerul vibrând la trecerea prin tuburi de diferite dimensiuni, a constituit o grijă creativă de-a lungul întregii sale vieți (avea să compună vreo 250 de lucrări pentru orgă, peste 150 de corale pentru orgă). Cantata s-a aflat în centrul creației vocale a lui Bach (a scris cinci serii de lucrări în acest gen). A semnat și lucrări muzicale cu caracter didactic. Totodată, oratoriile s-au dovedit a fi o preocupare constantă. A tratat toate genurile muzicale din epocă, cu excepția operei…

sursa: radioiasi.ro