Ascultă Radio România Cultural Live

„Pân’ la Rai” cu Adrian Naidin Quartet la Casa Filipescu-Cesianu

28 Iunie 2018, 11:48

Pân’ la rai”, un proiect de excelență, aplaudat pe scene prestigioase și inclus pe coloana sonoră a unui film internațional aspirant la Oscar, va fi prezentat, în ediție excepțională, vineri, 29 iunie, ora 20.30, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151).

Muzeul Municipiului București îi invită pe iubitorii de muzică la Concertul „Pân’ la Rai”, susținut de Adrian Naidin Quartet, cu Adrian Naidin (violoncel și voce), Sorin Zlat (pian), Eugen Amarandei (contrabas) și Gabriel Bălașa (percuții).

Amestec de tradițional și avangardă, tehnic și non-conformist, violoncelistul Adrian NAIDIN își testează imaginația într-un incredibil experiment acustic, alături de alți trei muzicieni cu personalități și cariere excepționale. Printre aceștia, pianistul Sorin ZLAT, singurul român premiat în cei 30 de ani de prestigioasă istorie a celui mai important concurs de jazz din Statele Unite, The Great American Jazz Piano Competition. Li se alătură Eugen AMARANDEI – unul dintre cei mai tehnici și mai inspirați dintre contrabasiștii României, și excepționalul percuționist Gabriel BĂLAȘA, un muzician inventiv și imprevizibil, testat în formule avangardiste și în proiecte acustice insolite.

Una dintre cele mai valoroase compoziții imaginate vreodată în maiestoasa umbră a Mariei Tănase - “Pân’n la rai” - se apropie cu bucurie de temele tradiționale, pentru a le explora profunzimile, redându-le viață în cele mai dinamice sunete ale jazz-ului contemporan. 

Iar violoncelul lui Adrian Naidin spune povești, pictează sau recită versuri, tremură pentru a ridica sufletul spre ceruri sau se înverșunează, coborându-l în abisuri de iad. Sună ca o întreagă orchestră uneori, alteori doar șoptește sau îngână rugăciuni. L-a inspirat cândva pe regizorul grec Mihalis Kakogiannis, iar muzicianul leton Mischa Maisky, supranumit “Paganini al violoncelului”, îl numără printre cei mai talentați dintre ucenicii săi. Harul său urcă „Pân’ la rai”, amintind din când în când de Maria, o pasăre măiastră încremenită în liniște, care a lăsat să zboare, în urma sa, contururi delicate ale cântecului românesc… De drag de muzică și de drag de ea, artiștii dialoghează păstrând esența filonului tradițional românesc și interferează, trecând prin propriile experiențe și întâlniri muzicale, pentru a se regăsi în zona modernă, actuală, specifică jazz-ului european. Admirat și iubit de un public foarte fidel, Adrian Naidin spune povești, fie în cheia jazz-ului inspirat dintr-un filon etno autentic, fie dând sensuri noi compozițiilor imaginate de Bach, Brahms sau Paganini.

La lansarea proiectului „Pân’n la rai” au fost prezenți regizorii și tehnicienii din echipa care a produs proiectul independent „The Necessary Death of Charlie Countryman“ – o producție de suflet al americanului Shia LaBeof, film aspirant la Oscar în 2014. Seduși de Mărioara de la Gorj, înnebuniți de ritmul sacadat al Ciuleandrei și mângâiați de doinele șoptite, producătorii de la Voltage Production şi Bona Fide Productions au lansat oferta, apoi au inclus „cânticele” pe coloana sonoră a filmului „The Necessary Death of Charlie Countryman”.

Intrarea 10 lei, cu acces în limita locurilor disponibile. În preţul biletului este inclusă vizitarea „Muzeului Vârstelor”, în termen de 30 de zile.

Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București.

Valeria Stoica, reprezentanta României la cea de-a 40-a ediție a Festivalului Eurosonic Noorderslag
Muzică-Dans-Arte 16 Ianuarie 2026, 16:06

Valeria Stoica, reprezentanta României la cea de-a 40-a ediție a Festivalului Eurosonic Noorderslag

Festivalul Eurosonic Noorderslag , unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen, combină showcase-uri cu artiști...

Valeria Stoica, reprezentanta României la cea de-a 40-a ediție a Festivalului Eurosonic Noorderslag
Andrei Daniel Mihalca, primul invitat din 2026 la Cozerie • cu Ruxandra
Muzică-Dans-Arte 16 Ianuarie 2026, 00:14

Andrei Daniel Mihalca, primul invitat din 2026 la Cozerie • cu Ruxandra

Cozerie • cu Ruxandra este o inițiativă care ne adună în jurul unor oameni pe care îi admirăm pentru a le...

Andrei Daniel Mihalca, primul invitat din 2026 la Cozerie • cu Ruxandra
Ziua Culturii Naționale, marcată pe 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu - Codrii de Aramă și Pădurea de Argint din poezia eminesciană există cu adevărat și pot fi vizitate
Muzică-Dans-Arte 15 Ianuarie 2026, 11:47

Ziua Culturii Naționale, marcată pe 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu - Codrii de Aramă și Pădurea de Argint din poezia eminesciană există cu adevărat și pot fi vizitate

Știați că „Pădurea de Argint” și „Codrii de Aramă” din poemul „Călin (file de poveste)”...

Ziua Culturii Naționale, marcată pe 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu - Codrii de Aramă și Pădurea de Argint din poezia eminesciană există cu adevărat și pot fi vizitate
Ziua Culturii Naționale - semnificație și repere culturale
Muzică-Dans-Arte 15 Ianuarie 2026, 03:00

Ziua Culturii Naționale - semnificație și repere culturale

În fiecare an, la data de 15 ianuarie , este celebrată Ziua Culturii Naționale , un moment dedicat valorilor culturale...

Ziua Culturii Naționale - semnificație și repere culturale
Evenimente și activități dedicate Zilei Culturii Naționale 2026
Muzică-Dans-Arte 15 Ianuarie 2026, 02:45

Evenimente și activități dedicate Zilei Culturii Naționale 2026

De Ziua Culturii Naționale , instituțiile publice de cultură propun publicului un program amplu și divers , construit...

Evenimente și activități dedicate Zilei Culturii Naționale 2026
Ziua Culturii Naționale, marcată de proteste ale angajaților din sectorul cultural
Muzică-Dans-Arte 15 Ianuarie 2026, 02:07

Ziua Culturii Naționale, marcată de proteste ale angajaților din sectorul cultural

Reprezentanții Federației „CulturMedia” precizează că acțiunile nu sunt îndreptate împotriva activității culturale, ci...

Ziua Culturii Naționale, marcată de proteste ale angajaților din sectorul cultural
(the) Woman – maternitate, identitate și muncă  O producție în parteneriat cu  Fundația Carl von Linde și Teatrul Metropolis
Muzică-Dans-Arte 14 Ianuarie 2026, 11:28

(the) Woman – maternitate, identitate și muncă O producție în parteneriat cu Fundația Carl von Linde și Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis anunță premiera spectacolului (the) Woman de Jane Upton, regia Alexandra Penciuc, sâmbătă și...

(the) Woman – maternitate, identitate și muncă O producție în parteneriat cu Fundația Carl von Linde și Teatrul Metropolis
Maria Kochetkova, o stea a baletului mondial, în premieră în România, în cadrul Galei Bucharest International Ballet dedicată lui Constantin Brâncuși
Muzică-Dans-Arte 13 Ianuarie 2026, 12:58

Maria Kochetkova, o stea a baletului mondial, în premieră în România, în cadrul Galei Bucharest International Ballet dedicată lui Constantin Brâncuși

    București, 12 ianuarie, 2026: Una dintre cele mai apreciate balerine ale scenei internaționale contemporane,...

Maria Kochetkova, o stea a baletului mondial, în premieră în România, în cadrul Galei Bucharest International Ballet dedicată lui Constantin Brâncuși
Ascultă live

Ascultă live

11:00 - 12:00
Soundcheck
Ascultă live Radio România Cultural
10:10 - 13:00
PRIETENII DE LA RADIO
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
11:05 - 12:00
reluare: MAGAZIN RRI PLUS (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
11:05 - 12:00
CĂRUȚA 4X4
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
11:03 - 12:00
Dezbaterea zilei
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri