PORTRET: 125 de ani de la naşterea lui Marcel Iancu – unul dintre marii promotori ai avangardei româneşti

Duminică, 24 mai, se împlinesc 125 de ani de la naşterea lui Marcel Iancu, pictor, arhitect, poet, muzician, sculptor, conferenţiar şi ilustrator român de origine evreiască. El a rămas cunoscut în istoria artelor drept co-fondator al Dadaismului şi exponent important al Constructivismului în Europa de Est.

Marcel Iancu s-a născut la Bucureşti, la 24 mai 1895, într-o familie înstărită de evrei, tatăl său fiind un comerciant de succes în domeniul textilelor.

A urmat Gimnaziul „Gheorghe Şincai” şi Liceul „Gheorghe Lazăr”.

În anul 1912, în perioada liceului, scoate împreună cu Tristan Tzara și Ion Vinea revista „Simbol”. În această perioadă a studiat pictura cu Iosif Iser.

În anul 1915, se află la Zürich, pentru a studia arhitectura la Institutul Politehnic. În această perioadă, frecventează reuniunile artistice de la Cabaretul „Voltaire”, unde îl cunoaște pe Hans Arp și unde se reîntâlnește cu Tristan Tzara, participând la inițierea mișcării dadaiste.

Marcel Iancu prezintă afișe, măști, ilustrații, realizează scenarii și susține conferințe pe temele avangardei artistice. Celebre sunt afișul conceput pentru prima expoziție DADA în galeria lui Han Corray din Zürich și cel care anunța expoziția dedicată cubismului și artei negre.

În anul 1917, a absolvit Academia de Arhitectură din Zurich, iar în 1919, înființează, la Basel, împreună cu Hans Arp și Alberto Giacometti, grupul „Artiștii radicali”.

În lucrările sale de început, din jurul anului 1920, se preocupă de relațiile dintre formă și culoare, cu aplicații la ambianță.

În perioada 1920-1922, participă direct la realizarea modernităţii, la Paris, însă opunându-se ideii de a anexa mişcarea dada la suprarealism, ulterior urmând a se despărţi de curentul dada și de tendințele suprarealiste ale acestuia.

În anul 1922, revine în România, devenind unul dintre promotorii artei de avangardă.

Iancu va face parte din cercul condus de poetul Ion Vinea, care edita revista „Contimporanul” (1924-1936) și participă cu tablouri la expoziții organizate împreună cu sculptorița Milița Petrașcu și pictorița Margareta Sterian.

Marcel Iancu se va afilia şi altor grupări avangardiste cu o componentă eterogenă, ca „Art Nouveau” (1929-1932), „Grupul de artă” și „Criterion” (1933-1937), în care îi regăsim pe M.H. Maxy, Victor Brauner, Hans Mattis-Teutsch, Corneliu Michăilescu.

Este și autor al unor lucrări de arhitectură, după ce va publica, împreună cu Horia Creangă și Octav Doicescu manifestul intitulat „Către o arhitectură a Bucureștilor”, apărut la Editura Tribuna Edilitară, o adevărată pledoarie pentru o capitală modernă.

În următorii 15 ani, Marcel Iancu va proiecta peste 40 de clădiri, mai ales locuinţe, consacrându-se ca arhitect, după ce devenise un pictor recunoscut. La “Biroul de Studii Moderne”, companie de construcţii pe care o deţinea împreună cu fratele sau, Iuliu, proiectează primele case moderne ale Bucureştiului, influenţat de cubism, constructivism sau de gândirea lui Le Corbusier.

Va ridica vile moderne cu arhitectură funcţionalistă pentru burghezia progresistă, renunţă la simetrie şi ornamente, aduce faţada simplă şi acoperişul-terasă, acoperişul în pantă şi fereastra-hublou.

România literară, nr. 7, 19-25 februarie 1997

În anul 1926, el construiește pentru tatăl său imobilul Herman Iancu, din strada Maximilian Popper nr. 55, care va adăposti și atelierul de pictură al artistului, la ultimul etaj, o clădire care se află, în prezent, într-o stare deplorabilă.

Inaugurată în anul 1927, Vila Fuchs din strada Negustori, construită pentru un negustor de vinuri, este prima dovada palpabilă a oraşului visat de Marcel Iancu, urmat de multe clădiri precum Imobilul Bazaltin sau Casa “Juster”.

Începutul cu Vila Fuchs avusese efectul scontat: “În cartier casa ridicată de mine a făcut senzaţie. Popa, comisarii şi locuitori erau convinşi c-am construit un „laborator” şi ca era deplasat în cartierul lor”, spunea Marcel Iancu peste ani.

În anul 1941 se va stabili în Palestina, iar după înființarea statului Israel, la 14 mai 1948, se va afirma ca profesor și animator al vieții culturale.

În anul 1952, va participa, reprezentând Israelul, cu lucrări, la Bienala de la Veneția, iar în anul 1953 organizează grupul „Orizonturi noi” și o societate de creație artistică la Ein Hod – unde continuă seria sa de reliefuri policrome și de picturi în ulei, în care sunt dominante problemele de construcție, rezolvate prin perspectiva unui spirit raționalist.

România liberă, 6 septembrie 1991

Architect angajat la secţia de urbanism a oraşului Tel Aviv şi apoi la Ministerul Muncii, a coordonat, de asemenea, şantiere de restaurare a unor centre istorice şi a proiectat parcuri naţionale. A predat pictura în diverse institute de artă, iar în 1953 a fondat Departamentul de Profesorat Artistic la Colegiul Oranim. A realizat, de asemenea, scenografie pentru Teatrul Habimah.

A avut expoziţii personale la București (între anii 1932 și 1939), la New York (1950), Milano (1961) şi Paris (1963) şi a participat cu lucrări la expoziția colectivă „Dada”, New York (1954)

A realizat, de asemenea, expoziții retrospective la Tel Aviv (în anii 1959 și 1972) şi postum, la București (1996), i-a fost organizată, de asemenea, o expoziţie retrospectivă, cu un excelent catalog și aparat critic.

I-au fost decernate Premiul Dizengoff al orașului Tel Aviv (în 1951) şi Premiul național al statului Israel pentru întreaga activitate artistică. (1967).

Marcel Iancu a trecut la Domnul la 21 aprilie 1984, cu doar o lună înainte de a împlini 89 de ani, la Ein Hod, Israel.

În anii care au urmat, picturile lui Marcel Iancu, aflate în mare parte în colecţii private, au fost vândute în cadrul unor licitaţii de artă, sumele obţinute pe aceste lucrări fiind considerabile. În mai 2019, spre exemplu, lucrarea „Cathedrale” semnată de Marcel Iancu a fost adjudecată, la o licitaţie de avangardă, la preţul de 80.000 de euro.

În anul 2015, Continuând seria de proiecte a Institutului Cultural Român de la New York dedicate avangardei în literatură și în artele vizuale, și relația dintre avangarda românească și cea internațională, în perioada 18 septembrie – 9 octombrie, a fost prezentată o expoziție de lucrări ale pictorului, arhitectului și eseistului originar din România, Marcel Iancu (1895-1984).

Organizată la sediul ICR New York, expoziția reunea, în premieră absolută, aproximativ 50 de lucrări originale ale lui Marcel Iancu (ulei, grafică, litografie, tehnică mixtă) din colecția Stephan Benedict. Astfel, pentru prima dată, publicul american avea acces la o impresionantă colecție privată cu lucrări semnate de Marcel Iancu. De asemenea, în seara vernisajului, au fost prezentate două filme documentare despre Marcel Iancu.

Tudor Vianu – desen de Marcel Iancu

Expoziția – spectacol „Memoria liniei”, propusă de Galeria Dada din Bucureşti, între 12 decembrie 2019 şi 24 mai 2020, a avut ca scop prezentarea unor lucrări inedite din opera lui Marcel Iancu: tapiserii, grafică, planuri de arhitectură, scrisori, documente și fotografii. Scenografia evenimentului ne invita să cunoaștem un artist cu multiple înzestrări și ne ghidea spre a memora cele trei linii directoare din viața lui:

– linia de la Cabaret Voltaire (Zürich, 1916 – unde lucrează împreună cu Hugo Ball, Hans Arp, Richard Huelsenbeck și cu compatriotul nostru Tristan Tzara);

– linia din redacția ziarului Contimporanul (București, 1922–1932, unde îl găsim timp de zece ani alături de poetul Ion Vinea);

– a treia linie, după părăsirea țării, cea a înființării coloniei de artiști din Ein Hod, Israel, nu departe de orașul Haifa (aici ridică muzeul Marcel Janco – Dada și impulsionează viața artistică până la sfârșitul zilelor sale).

Clădirea Bazaltin (1935, Piaţa Charles de Gaulle), vila Florica Chihăescu (1930, Bulevardul Kiseleff), vila Jean Juster (1931, strada Silvestru) sau clădirea Jacques Costin (1933, strada Paleologu) sunt doar câteva dintre construcţiile izvorâte din gândirea sa, care au dăinuit până astăzi. Iniţial proiectate pentru burghezia cu idei progresiste, aceste clădiri se bazau pe principiul unui „confort în niciun fel condiţionat de bogăţie”.

de Razvan Moceanu - RADOR