ZAVAIDOC (8 martie 1896, Pitești -13 ianuarie 1945, București)
05 Noiembrie 2018, 12:00
În perioada interbelică, soliștii, solistele vocale nu aveau o viață profesională liniștită, din cauza publicului eterogen al locurilor unde ei erau solicitați să cânte: acest public, cu rare excepții dorea și șlagărele internaționale la modă și pe cele românești care dobândiseră notorietate, dar și repertoriu folcloric și, mai ales lăutăresc… Așadar, pretenții fără frontiere, care cereau și o pregătire vocală aparte și un repertoriu extins. Genurile nu erau perfect delimitate, cum se va petrece mai târziu, așa că cei ce voiau și își doreau glorie și contracte, erau obligați la eforturi considerabile.
În această ambianță, ZAVAIDOC ERA UN REPER! O LEGENDĂ VIE! Pe adevăratul său nume Marin Teodorescu, s-a născut pe 8 martie 1896 la Pitești, într-o familie de lăutari. Specialist, cum era firesc, în repertoriul de petrecere. cânta însă și prelucrări ale unor cântece folclorice, unele șlagăre.
Avea un timbru tenoral, penetrant, foarte personal, ușor de recunoscut și foarte agreabil pentru cei cărora le dedica repertoriul său, susținut de un temperament vulcanic.
Era nedespărțit de fratele său Vasile. S-a înrolat pentru a-i fi aproape. Comandantul său i-a dat numele de Zavaidoc, provenit din termenul zavaidoacă, cuvânt cu semnificația de năbădăioasă! Așa era și cântărețul; neprevăzut… Pe linia frontului din Moldova a făcut parte din echipa condusă de George Enescu în care mai figurau Fănică Luca, Elena Zamora și Maria Ventura. Multă bucurie au adus soldaților și ofițerilor care-i ascultau cu evlavie…în spectacolele menite a ridica moralul acestora. George Enescu însuși a acordat o mare apreciere talentului și vocii lui Zavaidoc.
După încheierea războiului s-a constituit taraful fraților Zavaidoc. Solistul devenise atât de popular deși concurența nu era de nesocotit (Cristian Vasile, Jean Moscopol. Maria Tănase, Petre Alexandru), încât vatmanii tramvaielor care treceau pe lângă restaurantul-grădină Cireșica, unul dintre cele în care cânta Zavaidoc, anunțau cu voce mare: Dă-te neamule jos, c-am ajuns la Zavaidoc!!!
A susținut turnee în toată țara, dar și la Paris, la Expoziția Universală din 1937. Casa de discuri Columbia îi edita disc după disc…Se pare, peste 30…A cântat și la Cernăuți, Odesa, în Bulgaria, Cehoslovacia, Franța, Rusia, Ungaria.
La 31 decembrie 1944 este internat la spitalul Filantropia. La 13 ianuarie 1945 orb, se sfîrșește din viață. Este înmormântat la Mânăstirea Cernica.
Nu există astăzi taraf care să nu-i cânte melodiile. Iată câteva: Maria neichii, Marie; Dii, dii, dii, murgule, dii; De când ne-a aflat mulțimea dar și unele din primele piese ale lui Dendrino, Giroveanu, Kirculescu.
“Tatăl meu a reușit să reprezinte sufletul neamului românesc”, a spus fiica sa Constanța…
La revedere, a dvs. Daniela Caraman Fotea
