Al său Concert pentru mâna stângă face parte din lista lucrărilor obligatorii, la examenul de Bacalaureat din Franţa, în acest an. Este o bună ocazie să ne reamintim 10 mici anecdote despre viaţa şi opera lui Maurice Ravel .

“Acest om… nu putea spune un cuvânt care să depăşească  limitele bunei măsuri…Unii l-au taxat ca indiferent, fără ca să discearnă – în pudica sa rezervă – căldura  prieteniei”. Sunt cuvintele violonistei  Hélène Jourdan-Morhange  ce îl descriu pe prietenul său Maurice Ravel, personaj discret şi elegant. Însă sub această aparenţă de sobrietate se ascundea un temperament plin de umor.

De origine bască

Maurice Ravel s-a născut la Ciboure, în Ţara Bascilor; tatăl era de origine elveţiano-savoiardă iar mama – din Ţara Bascilor. Atracţia  compozitorului pentru sonorităţile hispanice se explică astfel prin ADNul  basco-hispanic. Însă micul Maurice nu a petrecut în Ţara Bascilor decât puţin timp, părinţii venind la Paris chiar în anul naşterii sale

Cercurile mondene ale vieţii de adult i-au intersectat drumurile cu muzicienii hispanici ai vremii. A devenit prieten cu pianistul  Ricardo Viñes, i-a cunoscut pe Isaac Albéniz şi  Manuel de Falla, doi compozitori care s-au inspirat intens din folclorul natal iberic.

Departe de a fi un elev model

Maurice Ravel a intrat la conservatorul parizian în 1889 pentru a studia pianul şi armonia. Deşi profesorii i-au recunoscut  unanim talentul, nu a obţinut niciun premiu sau distincţie importantă în primii ani de studiu;  în concluzie a abandonat cursurile.

În 1898 revine la conservator pentru cursuri  de compoziţie cu Gabriel Fauré. Din nou, nu obţine nicio recompensă şi trebuie să părăsească studiul. Fauré a remarcat în multe ocazii că elevul Ravel părea mai degrabă atras de poemele lui Edgar Poe sau Stéphane Mallarmé  decât de studiile muzicale.

Patru eşecuri la Premiul Romei

Motivat atât de încurajările profesorului său de compozitţie (Gabriel Fauré) cât şi de perspectiva de a câştiga o recompensă financiară (era într-o situaţie destul de precară), Ravel se prezintă nu mai puţin de cinci dăţi în faţa juriului pentru Premiul Romei la compoziţie ( între anii 1900-1905). Doar în 1901 a luat un premiu doi… Juriul îi apreciază stilul a fi prea îndrăzneţ, inadaptat la exerciţiul vremii. Însă tânărul compozitor avea deja o reputaţie solidă iar nerecunoaşterea talentului său declanşează mânia susţinătorilor. Polemica este atât de puternică încât presa se divide, declanşând “afacerea Ravel”.

Om de scandal (muzical)

În timp ce la începutul secolului XX cea mai mare parte a compozitorilor scriau pe textele marilor poeţi de secol XIX (Charles Baudelaire, Victor Hugo, Paul Verlaine…), Ravel alege Histoires naturelles de Jules Renard. Subiectele ? Animale: gâşte, curcani şi porumbei…

Prima prezentare a Istoriilor naturale şifonează publicul parizian şi în mod special pe membrii Societăţii Naţionale de Muzică. Cum a putut Ravel să compună plecând de la asemenea subiecte prozaice, terre-à-terre???

Alt subiect de scandal: pronunţia populară şi cântatul aproape de vorbit. Ravel a conservat eliziunea din textele de Renard, în care anumite vocale finale sunt suprimate (cum ar fi  “e”  din  “ presqu’ ’’)… o practică de café-concert !!!

Scutit de serviciu militar

Prea fragil, prea scund: Maurice Ravel este scutit de serviciu militar din cauza fragilităţii fizicului său. Departe de el gândul de a se sustrage  angajamentului militar, dimpotrivă…La începutul Primului Război Mondial, compozitorul nu visează decât la un singur lucru: să plece pe front.

Refuzat de aviaţie, ajunge în cele din urmă să conducă un camion, în martie 1916. În scrisorile trimise părinţilor, Şofer Ravel (cum se  numeşte singur) povesteşte peripeţiile pe care le îndură cu camionul său, botezat  ‘Adélaïde’. Aventurile durează până când muzicianul se îmbolnăveşte (în acelaşi an 1916) şi trebuie să revină la Paris.

Membru al Apaşilor

Sunt Apaşii din America de Nord – triburile indienilor renumiţi pentru curaj şi arta vânătorii.

Sunt apaşii parizieni –  bandele criminale ce mişunau pe străzile capitalei franceze în La Belle Epoque

Şi exista Societatea Apaşilor – un grup artistic format un pic după anul 1900, din care a făcut parte şi Ravel. Colegi de club apaş i-au fost Albert Roussel, Igor Stravinsky şi Maurice Delage…  Societatea Apaşilor era un simbol al efervescenţei intelectuale şi culturale din Parisul aflat la început de secol XX.

În relaţii reci cu Debussy

Ravel nu şi-a ascuns niciodată admiraţia pentru cel dintâi şi mai valoros membru al generaţiei sale,  Claude Debussy. Amândoi împărtăşeau anumite surse de inspiraţie (ambianţele acvatice, folclorul spaniol, umorul…) precum şi anumite trăsături de caracter  (independenţa, dificultatea în a se supune rigorilor academice ale instituţiilor precum conservatorul)

Se cunosc în 1901 şi vor fi în relaţii de prietenie până în 1905, dată de la care se instalează o anumită tensiune între cei doi compozitori. Bârfele care circulau prin Paris spun că  Ravel îi reproşa lui Debussy faptul că acesta a împrumutat tema Habanerei sale pentru a compune O seară în Granada.

Nu era decât un zvon. Debussy însă nu se sfieşte să critice muzica lui Ravel, pe care îl consideră prea artificial: “Ce mă agasează este atitudinea sa de Fachir fermecător ce scoate flori dintr-o pălărie!” (Scrisoarea lui Claude Debussy către  Jacques Durand, 25 ianuarie 1907)

Refuză Legiunea de onoare

În 1920, Maurice Ravel află că va primi Legiunea de onoare, cea mai înaltă decoraţie franceză. Compozitorul o refuză. “A consimţi să fii decorat este a recunoaşte statului dreptul de a te judeca” – declară compozitorul. Dacă motivul exact al refuzului rămâne necunoscut, ne putem gândi totuşi la o ipoteză a unui Ravel liber-cugetător, un pic înclinat către ideile naţionaliste.

Ei bine, dacă în timpul Primului Război Mondial, marea majoritate a contemporanilor săi se manifestă împotriva difuzării operelor muzicale austro-germane, Maurice Ravel aspira la internaţionalism. Scrie:  “Mă interesează prea puţin că Dl  Schoenberg, de exemplu, este de naţionalitate austriacă. Nu este mai puţin un muzician de înaltă valoare…”

Eternul celibatar

Misterul a planat asupra vieţii amoroase a lui Maurice Ravel. A avut prietene foarte apropiate, precum violonista Hélène Jourdan-Morhange căreia i-a dedicat Sonata pentru vioară în 1927… sau dansatoarea Ida Rubinstein, pentru care a scris  Bolero-ul. Dincolo de aceste nume, discreţia şi misterul rămân  neştirbite.

Sfârşit trist al vieţii

Sănătatea i se deteriorează din vara anului 1933, iar Ravel are probleme: nu mai poate să scrie, vorbeşte cu greutate dar capacităţile intelectuale îi rămân intacte. O boală neurodegenerativă pare a fi diagnosticul… În decembrie 1937 acceptă, nu fără reticenţe, o intervenţie chirurgicală sub hipnoză, pentru extirparea unei tumori cerebrale. Supravieţuieşte intervenţiei însă câteva zile mai târziu alunecă într-o comă profundă din care nu se va mai trezi. Se stinge la 28 decembrie 1937, la 62 de ani.

Un articol de  Nathalie Moller

sursa: francemusique.fr