Ion Christian Chiricuță: "Definitoriu pentru orice copil e calitatea profesorilor în evoluția lui"

Noi eram magnețizați de acest perfecționist în sport. Cu echipa de handball a luat premiul întâi pe țară, la fel cu echipa de basketball. De orice se apuca, se apuca foarte serios. (...). În sfârșit. Era un anturaj extraordinar. (...) Era o configurație foarte importantă. Și eu cred că acest lucru după aceea îți clarifică ce drum să iei. Pentru că ai exemple. (...)

Atmosfera la liceu în Cluj, liceul Nicolae Bălcescu, a fost definitorie. Pentru că în clasă erau niște colegi excepționali. Și s-a creat, așa, o emulație între colegi. De exemplu, aveam primul olimpic la matematică, la chimie era la noi în clasă, noi eram câțiva la fizică și toată clasa a intrat la Politehnică sau la Fizică”, își amintește Ion Christian Chiricuță.

Chiar dacă anii erau grei...”Era după un stalinism cumplit. În 53, când a murit Stalin....Aveam bunicu-n pușcărie. Eram niște oameni foarte chinuiți, într-un fel. Norocul nostru era tatăl meu, (dr. Ion Chiricuță, n.r.) care era chirurg, ne-a creat un spațiu de supraviețuire. Dar perioada era dură.” (...) La facultate ”am avut șansa cu profesoarea de fizică, doamna Cosma. Soțul era profesor la Politehnică. Și a creat un laborator de fizică foarte puternic la școală.

Și ăsta a definit și drumul meu. Patru colegi din clasă ne-am dus la fizică. Deci n-am fost eu exotic. Patru, toți am fost cinci ani împreună. După, fiecare a luat un alt drum.

Dar era o dezvoltare extrem de rapidă atunci.

Și fizica era la început. Era un reactor la Măgurele. Era Institutul de Fizică. Era profesorul Ursu. Era o generație care...toți acești tineri i-a trimis în Statele Unite. Și acești tineri, după 3-5 ani, au venit și au adus un nou concept. Și noi (studenții, n.r.) ne-am trezit cu aceștia conferențiari, șefi de lucrări, profesori, care erau șapte ani mai în vârstă ca noi, dar aveau un concept. Și ne-au hipnotizat, ce să mai!... ”

Ion Christian Chiricuță este absolvent al specializării Fizică Atomică și Nucleară la Facultatea de Fizică a Universității din Cluj - Napoca, o alegere care s-a ”născut”, cumva, ”din mers”: ”țin minte că eram în sală când se dădea examenul scris. Și a venit cineva și a zis: ”s-a înființat secția de fizică atomică (la Cluj Napoca, n.r.). Avem 10 locuri, cine vrea.” Și am pus da. Și ne-am trezit câteva zeci, 50 pe 10 locuri (...) A fost deodată așa o mică loterie (...). Și am intrat în grupul ăsta de 10 tineri. (...)

Și se construia fabrica de apă grea la Râmnicu Vâlcea și noi eram pentru secția asta ”concepuți”. Eram într-un program care se schimba aproape de la lună la lună, că apărau noutăți și aveam la Institutul de Fizică Atomică de la Cluj acei oameni extraordinari. Și teza mea de absolvire am făcut-o la Cluj cu niște oameni...Eu mă uitam la ei ca la niște monumente istorice, pentru că aveau un alt mod de a defini viața.(...)

În '71 am terminat facultatea de fizică și intram oarecum în viață. Și atunci am avut șansa, am fost la un congres la București de radiologie, eu fiind fizician la Institutul din Cluj.

Și am întâlnit un profesor, (...)o somitate. Scrisese nouă volume de radiologie și era biblia spațiului german de radiologie.

Și el studiase și fizica și medicina. Și când m-am întâlnit cu el, foarte deschis, zice... "- Ce faci?", "Sunt fizician la Institutul Oncologic." "Trebuie să faci radioterapie!" Nici nu a stat pe gânduri. (...) Și atunci a apărut necesitatea, ca fizician, să studiez medicina. Și știți că în viață trebuie să ai și conjuncturi. Și alea nu trebuiesc pierdute”.

Ion Christian Chiricuță este dr. fizică al Universității Babeș- Bolyai din Cluj Napoca și a urmat și cursurile Facultății de medicină din Cluj Napoca - ”S-a creat posibilitatea să studiez două facultăți. Terminasem fizica în '71, acum eram fizician și m-am înscris la medicină. Am prins această șansă” -, a fost medic la lnstitutul de Medicină și Farmacie Cluj (Medicina generală), medic secundar radiologie-radioterapie la lnstitutul Oncologic București dar și medic de medicină generală (1985) la Dispensarul Dițești, jud. Prahova.

”La terminarea facultății, sigur, era acea obligativitate de a face stagiul la țară. E devenitoriu pentru medic. Eu am fost chiar medic de circă trei ani aproape. Și eu pot să spun că acei trei ani m-au format. Și te aduc în funcția care tu ai o responsabilitate pentru o comunitate. La dispensarul Dițești. Aveam trei sate, un sat miner, aveam... Și am întâlnit colegi foarte săritori! (...) Eu eram și pediatru, trebuia să mă ocup și de bătrâni și nașteri și toate și...(...) Am găsit și un aparat de radiologie într-una din spitale la Filipești de Târg. (...)

Se uită puțin evoluția medicinei. Dar Carol I a înființat spitalele rurale. În 1918. Și asta a fost ceva! Astăzi nu mai există. Nu vedeți că acum dispar toate dispensare, goale... Aici e o situație care trebuie re-analizată.”

În 1986 ajunge în Germania - ”am ajuns în Germania în 1986, era chiar înainte de Cernobil. Țin minte, m-a prins acolo Cernobilul” - și devine rezident în secția de radioterapie a Spitalului Marienhospital - Herne (Universitatea Bochum). ”Eu am ajuns la 40 de ani acolo, deci teoretic nu mai aveam nicio șansă (și erau și 14.000 de medici șomeri). Important era să te integrezi și să aibă cineva nevoie de tine.

Și ăsta a fost norocul, că eu acumulasem în toți acești ani: am fost medic de circă, am lucrat la Institutul Oncologic din București. Eram rezident în radioterapie, făcusem și doi ani de radiologie la Spitalul Colțea.... Deci aveam o bază pe care nu o avea niciunul dintre acești pseudo-concurenți. Aveam și niște lucrări științifice la activ, și preocupări....Și la prima prezentare am reușit să fiu acceptat ca începător. Sigur că șansele astea.... nici nu știi cine, Dumnezeu îți oferă șansa. Șansa era un prieten de-al meu, doctorul Medrea. Venise și el în Germania și era la un spital în Ruhrgebiet, o zonă extrem de densă ca spitale și populație. Și medicul șef de acolo l-a întrebat, zice, ”n-ai un coleg?”, fiind foarte mulțumit de doctorul Medrea, ”ne trebuie la radioterapie un medic.

Și eu chiar atunci ajunsesem în Germania, și a cincea zi m-am dus la profesorul Bayer și imediat mi-a dat poziția. Deci sunt șanse, ți le creează și viața dar trebuie să ai și ceva în ”rucsac”. Întâi, primul lucru la copilul de grădiniță e să aibă un sandwich pentru pauza de ora 11 sau de 10. Aia e foarte important. Și după aceea alte lucruri ți le pui în ”ghiozdan”. Și ”ghiozdanul” ăla, cu ăla pleci în viață, și când ai nevoie, tu îți iei ce ai nevoie din ”ghiozdan”. Dacă nu pui nimic, nu vei găsi absolut nimic.”