Născut în România - Invitată: Costina Macarie, artistă și muziciană stabilită în sudul Franței

Atât de puternice sunt rădăcinile, seva locului unde ne naștem, unde creștem, cultura, aerul, lumina, natura, oamenii... Bunica mea cosea tablouri și avea pe perete, deasupra patului, un tablou pe care scria: ”Oriunde m-ar duce soarta, tot mă gândesc la satul meu natal”. Fraza asta e ca un laitmotiv pentru mine, pentru că, oriunde aș fi, sunt legată de România. Chiar dacă mi-am deplasat rădăcinile și le-am plantat în altă țară.

Avea 22 de ani când a plecat din Toplița. În primii ani a locuit într-un sat din Bretania, unde a înființat o mică fermă de oi (o rasă locală, la acea vreme pe cale de dispariție), în scopul valorizării lânii.

Când eram mică, la Toplița, croșetam, tricotam, cu bunica, cu vecinele. Toată lumea croșeta atunci. Când am ajuns în Franța, am început să particip la ateliere organizate de Asociația Țesătorilor Profesioniști din Bretania.

Acolo a cunoscut o artistă în vârstă, care, în 2011, i-a oferit războiul ei de țesut tradițional, pe care nu-l mai folosea. A început să învețe tehnica de țesut, pe care, mai târziu, a integrat-o în lucrări de artă contemporană.

Din moment ce suntem limitați în timp și spațiu de condiția noastră umană, trebuie să ne țesem viețile în acest cadru care ne-a fost dat. Dar avem libertatea de a aduce culorile, formele și contururile. Pentru mine, ațele pe care le puneam pe război erau ca niște linii pe care le făceam cu creionul. Asta pentru că la Toplița făcusem școala de desen. Așa mi-a venit ideea să desenez cu ațele pe războiul de țesut. Unele lucrări de acest fel sunt omagii aduse lui Brâncuși.

Din 2012 s-a mutat în sudul Franței, tot la țară, unde are, în curtea casei, o altă materie primă pentru creațiile sale artistice: pământ roșiatic de origine vulcanică, din care prepară vopseluri.

Satul în care locuiesc acum se află într-o zonă cu un relief atipic, în care rocile sunt de culoare bordo. Prepar culori din acest pământ, pe care le folosesc în lucrările mele. Dincolo de desenele țesute, realizez și lucrări într-o altă tehnică mixtă, în care îmi place să amestec și să suprapun diverse materii, între care hârtie veche (am găsit multe hărtii de sute de ani într-o moară dezafectată, de exemplu) sau pământ în această nuanță unică, pe care îl găsesc în satul Octon din sudul Franței.

Muzica este o altă pasiune a Costinei Macarie, artista care fredonează în atelierul său, în timp ce lucrează la războiul de țesut, dar le cântă și francezilor, pe scenă, refrene vechi românești, pe ritmuri jazz.

Cred că există o legătură între țesutul la război și muzică. Când instalez ațele pe război, aliniate, am senzația că sunt așezată în fața unui instrument muzical, războiul seamănă cu o harpă. În plus, când este în funcțiune, are muzicalitatea lui. Chiar lucrez în prezent, în colaborare cu pianistul și compozitorul Michel Crosio, la o instalație sonoră, care să însoțească expozițiile cu desene țesute. Războiul, pedalele, pieptănul, mașina de cusut cu ajutorul căreia pun ațele pe bobine – toate aceste instrumente produc sunete interesante, pe care le-am înregistrat. Și cum am obiceiul să cânt atunci când țes, vom combina aceste sunete din atelier cu vocea mea.

În calitate de muziciană, Costina Macarie a contribuit și la realizarea unui documentar, intitulat ”La Ferme qui soigne” (2021), un film pe tema agriculturii ecologice, la care a participat, între alții, sociologul și filozoful francez Egdar Morin, renumit pentru reflecțiile sale asupra complexității societății actuale și asupra provocărilor gândirii umane.

Realizator: Dana Pitrop