#ACASĂ. Scrisoarea către tata de Franz Kafka, în lectura lui Marius Manole. De la ora 15.30
13 Aprilie 2020, 06:32
Cum citim, cum înțelegem Scrisoare către tata ? Textul
cunoscut sub acest nume a fost scris de Franz Kafka în septembrie 1919. E o
scrisoare care nu a fost niciodată expediată, destinată distrugerii, ca toate
manuscrisele scriitorului; asta dacă prietenul lui, Max Brod, i-ar fi respectat
dorința. În vara lui 1919 el se logodise pentru a doua oară. Prima logodnă, cea
cu Felice Bauer, durase vreo douăsprezece zile, în iulie 1914. Nici a doua nu
se va încheia cu căsătoria. În 1917 scriitorul fusese diagnosticat cu
tuberculoză, iar în toamna anului următor supraviețuiește gripei spaniole,
maladia care făcea atunci mai multe victime decât făcuse Marele Război. Kafka
va muri în 1924.
Acesta
e contextul în care Kafka ia hotărârea să se explice cu tatăl lui. Ar fi, deci,
scrisoarea expresia ”ultimei sale dorințe” ? Înțelegem din text că Hermann îi reproșează lui Franz ceea ce în mod obișnuit tații le reproșează fiilor : că
este dezinteresat de afacerea familiei, că nu apreciază faptul că i-a fost oferit
totul, astfel că nu a trebuit să muncească din greu ca să se ridice de jos și
să facă avere, așa cum făsuse tatăl, că nici credința strămoșilor nu a păzit-o
cum ar fi trebuit etc.. Pe de altă parte
avem caracterizarea lor în ”oglindă”: tatăl e o fire puternică, e autoritar și
impulsiv, fiul, fire slabă, se descrie ca un copil neliniștit, tânăr
introvertit și apoi matur inhibat de umbra paternă. Tatălui i se pune în spate
până și eșecul din viața sentimentală a fiului. Terenul este astfel gata pregătit
pentru psihanalizarea fiului, invitând
la considerarea din acest unghi și a operei kafkiene, o cale urmată de unii
exegeți. În plus, se pare că scriitorul i-ar fi mărturisit lui Max Brod că avea
intenția de a-și intitula întreaga operă ”Tentativă de evaziune din sfera
paternă”. Conflictul cu tatăl său este descris cam în aceiași termeni și în
paginile păstrate din jurnalul lui Kafka și pare transfigurat cu sens
asemănător și în operă, în Verdictul
și în Metamorfoza, de pildă.
Dintr-o altă perspectivă, un alt pasaj din scrisoare
a servit interpretării ”marxiste” a
operei lui Kafka. Ce altceva ar pleda pentru această cheie de interpretare,
decât replica dată tatălui . Hermann își vede angajații din prăvălia lui ca
fiind ”dușmani plătiți” ; de către ”dușmanul care plătește”- adaugă Franz.
Și aici, parcă prea e pus totul pe tavă. Asta dacă nu cumva avem în subtextul
epistolar și altceva decât presupusa sinceritate a ultimului cuvânt. Mai ales
că operei kafkiene, chiar așa întunecată cum e ea, apăsătoare și plină de
anxietate, nu-i lipsește ironia.
Perpectivele asupra operei scriitorului
praghez s-au succedat și s-au completat unele pe altele, când nu s-au
contrazis. Intepretarea psihanalitică, de pildă, a fost demontată de Roger
Garaudy : figura paternă e de fapt reprezentanta unei lumi în care fiul
trăia alienat și nu cauza alienării, conflictul tată-fiu este perfect
conștientizat și nu refulat. Kafka
însuși îl socotea pe Freud anacronic ca un rabin, talmudist și poet medieval, ”un
Rashi al anxietăților evreiești contemporane”.
Ca să conchidem, Scrisoarea către tata este bucata care unește perfect omul de opera lui, în puzzel-ul complicat Franz Kafka. Poate de aceea o privim cu suspiciune. Nu ne rămâne decât să o ascultăm cu atenție în lectura lui Marius Manole. Înregistrarea din audiobook-ul publicat de Humanitas multimedia a fost împărțită de noi în episoade.
