Daniel Șandru: „Memoria noastră tinde să îndepărteze din hard-disc-ul cu care suntem dotați lucrurile care țin de rău și să le mențină și chiar să le idealizeze pe cele care țin de bine”

Pe fondul ascensiunii populismului și extremismului în Europa, România se confruntă cu un fenomen tot mai îngrijorător: nostalgia față de regimul comunist. Luana Pleșea a stat de vorbă cu Daniel Șandru, președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), despre concluziile unui sondaj recent realizat de INSCOP Research și despre planul de acțiune care vizează combaterea idealizării trecutului totalitar, despre pericolele nostalgiei pro-totalitare, formele ei moderne și strategiile prin care ne putem apăra democrația.

Daniel Șandru urmărește fenomenul nostalgiei după comunism de ani buni, atât din perspectivă instituțională, cât și academică. Deși sondajele pe acest subiect datează de mai bine de un deceniu, în actualul său mandat la IICCMER, demarat în 2022, a lansat Barometrul nostalgiei comuniste pentru a monitoriza constant tendințele societale. Nostalgia este alimentată nu doar de amintiri idealizate, ci și de un discurs public insuficient calibrat, de frustrări economice, de mituri transmise în familie și de strategii de manipulare politică.

„Aveam o anumită intuiție cu privire la creșterea cifrelor din sondaje în sensul unei prezențe pregnante a manifestărilor nostalgico-prototalitare, dar speram cumva ca cifrele să nu fie chiar așa de ridicate. Cauzele sunt mai multe, atât cât pot eu să-mi dau seama ca urmare a analizării acestor date. Pe de o parte, în mod cert, o dezamăgire cumulată din frustrări și nemulțumiri, multe dintre ele cu bază economică, față de clasa politică în acești 35 de ani. Pe de altă parte, nu trebuie neglijat, cred, nici rolul modului în care a fost articulat discursul public din ‘90 până în prezent.”

Cel mai tulburător rezultat al sondajului este legat de tineri: aproape 52% dintre cei cu vârste între 18 și 35 de ani — care nu au trăit deloc în regimul comunist — privesc cu nostalgie acea perioadă.

„Este o nostalgie transmisă prin intermediul memoriilor edulcorate ale părinților și bunicilor. O chestiune care ține de educația în familie.”

Daniel Șandru atrage atenția că această nostalgie transgenerațională poate deveni un instrument politic redutabil în mâinile extremiștilor.

„Este un proces psihologic firesc, dar atunci când este transpus în comportamente politice, așa cum e votul, poate deveni o armă periculoasă la adresa democrației.”

Un alt mit des întâlnit este cel legat de solidaritatea umană în comunism. În sondaj, mulți respondenți au afirmat că relațiile dintre oameni erau mai strânse atunci decât în prezent. Daniel Șandru nu neagă existența unei apropieri generate de dificultăți, dar atrage atenția că astfel de amintiri trebuie înțelese critic.

„Cei care se consideră nostalgici sau care sunt nostalgici după comunism spun că atunci relațiile erau mai apropiate decât sunt în prezent. Și aici este o doză de adevăr pentru că dificultățile supraviețuirii în regimul comunist îi apropia pe oameni. Pe când tipul de democratizare liberală care introduce și o anumită competitivitate pentru status și pentru aspectele materiale, tinde în mod natural să îi îndepărteze pe oameni.”

IICCMER a propus un plan de acțiune național pentru combaterea nostalgiei comuniste, construit împreună cu experți, ONG-uri și Cancelaria Prim-Ministrului. Planul vizează acțiuni concrete în educație, justiție, cultură și comunicare digitală. Acțiunile propuse includ: un site dedicat tinerilor, populat cu conținut video creat de influenceri și personalități publice, caravane de filme și documentare despre comunism în orașele mici și mijlocii, workshop-uri și mese rotunde în licee, donarea de volume istorice către biblioteci din mediul rural.

„Planul de acțiune va include și alte instituții ale statului român. Cred că e necesar ca acestui plan să-i fie alocat un buget specific.”