Ioan Budura, realizator Radio România Cultural: “Și acum, ascultarea unei piese radiofonice îmi oferă mai multă încântare și satisfacție decât privitul unui spectacol pe ecran”

S-a născut în China, iar anii petrecuți acolo, la studii, la Facultatea de Lingvistică din Beijing, sunt pentru realizatorul Radio România Cultural IOAN BUDURA printre cei mai frumoși din viață. Fiu de ambasador, vorbește fluent și cu plăcere limba chineză, considerând-o la îndemâna oricărei persoane care dorește să o învețe. La Radio, ajunge pentru prima dată în anii ’90, ca invitat al unor emisiuni în care avea să vorbească despre cultura chineză și arta Fengshui. Un an mai târziu, era deja angajat al instituției. 

Despre cum ajunge un băiețel care se visează pădurar realizator de emisiuni radiofonice, dar și despre China și prietenii pe care a reușit să și-i facă în această țară, despre cum te descurci atunci când te lasă baltă invitații, chiar înainte de intrarea în emisie, dar și despre bucuriile tihnite de timp liber povestește, în cele ce urmează, IOAN BUDURA.

Sunteți realizatorul unor apreciate rubrici culturale, care se difuzează în emisiunea GPS Cultural și, sub formă scrisă, în cadrul emisiunii Știri pe vinil. Despre ce vorbiți, concret, în rubricile dvs.?

În primul rând, vă mulțumesc pentru invitație și salut toți prietenii noștri care ascultă Radio România Cultural și vizitează site-ul RRC. Realizez, împreună cu colega mea, Dana Pitrop, rubrica „Recomandări Culturale”. Rubrica are un dublu obiectiv: prezentarea evenimentelor culturale importante ale momentului și îndemnarea publicului să participe la aceste evenimente, la viața culturală a țării și a comunității, să își rezerve timpul și răgazul necesare pentru a-și edifica și hrăni o bogată și diversă lume interioară, proprie și personală. 

Am certitudinea că, după revenirea din pandemie, vom privi altfel viața culturală și o vom aprecia cu mult mai mult

Cum se vede cultura, în perioada asta de pandemie prelungită?

Cultura reflectă permanent, cum este și firesc, paradigma vremurilor, atmosfera socială, starea de spirit și tensiunile colective, frământările individuale, anxietățile, așteptările și speranțele de moment ale oamenilor. Actuala situație nu are cum să facă diferită. Se vorbește deja despre Cultura în Vremea Pandemiei, Arta de Pandemie. Nevoia de cultură, de estetizare a vieți cotidiene, nevoia de eliberare de starea de sufocare și exasperare cauzate de carantinarea la domiciliu, nevoia de a da noimă și sens existenței sunt constante și imperative chiar în Vremea Pandemiei. Au început să apară creații artistice având ca temă pandemia și efectele acesteia asupra atitudinilor noastre față de viață, față de persoanele cu care ne împărtășim existența și față de societate și socializare. Trebuie să recunosc faptul că trecerea evenimentelor culturale în online m-a afectat. Cultura, arta sunt trăiri intense care necesită prezența fizică, acum și aici. Cultura, arta sunt fluxuri energetice, emoții puternice care trebuie experimentate și exprimate direct între și împreună cu oameni reali și vii. Ce diferență între a fi în sală la un concert de muzică și în a-l privi într-un ecran, indiferent cât de HD este imaginea și cât de Hi-Fi este sistemul audio! Poți oare compara prezența în sală la un spectacol de teatru cu a „căta” într-un monitor, îmbrăcat în niște obosite haine de casă și papuci ponosiți? Prezența umană fizică la orice eveniment cultural este crucială pentru o experiență estetică totală. Evenimentul cultural este și o ocazie minunată de socializare, de a vedea și de a fi văzut, de a te încărca de vibes-uri pozitive. În cazul unora, pandemia s-a rezumat la un soi de călătorie pe marginea genunii smintelii, pentru alții a fost o bună ocazie de introspecție personală și intimă. În fond pandemia, ca și viața de altfel, este o experiență personală. Nu știu dacă este adevărat sau doar mi se pare, corectați-mă dacă bat câmpii, dar oamenii au devenit mai interiorizați și parcă mai pansivi după vizita Covidului. Cu siguranță că lucrurile nu vor mai fi la fel ca înainte de pandemie. Am certitudinea că, după revenire, vom privi altfel viața culturală și o vom aprecia cu mult mai mult.

Sunt aproape 25 de ani de când lucrați la radio. Ce v-a atras aici? Când și cum v-ați îndrăgostit de radio?

Și acum îmi aduc aminte cu mare plăcere cum ascultam în copilărie Teatru Radiofonic și emisiunea „Noapte bună, copii”. Copleșitoarele voci ale artiștilor, recuzita sonoră magistrală, pașii, a, da, pașii care se auzeau în momentele de cumpănă ale spectacolului îmi dădeau fiori. Grație artiștilor și realizatorilor vedeam aievea întreaga poveste, eram și eu acolo, participam alături de personaje la toate trăirile lor. Și acum, în epoca Dictaturii Imaginii, în Epoca de Aur a Vedeniilor, ascultarea unei piese radiofonice îmi oferă mai multă încântare și satisfacție decât privitul unui spectacol pe ecran. Oamenii de radio erau eroii mei. 

Apoi, prin anii ‘90 ai secolului trecut, am fost invitat de către Viorel Popescu la două emisiuni la Radio România Actualități despre cultura chineză și despre Fengshui, arta de a construi și amenaja locuința în conformitate cu principiile geomanției pentru ca locatarii, familia să aibă o viață lungă, sănătoasă și prosperă. Am plecat de la emisiune cu dorința de a reveni, dar de partea cealaltă a mesei din studio. Pe atunci Radioul făcea angajări și înființa noi redacții. M-am interesat și am zis să îmi încerc norocul. Am fost îndrumat spre un birou. Eram atât de emoționat încât am bântuit o grămadă până am găsit biroul unde ar fi trebuit să mi se împlinească visul. Am intrat, în birou era o doamnă îmbrăcată cu mult bun gust, cu o privire pătrunzătoare, plină de bunăvoință și cu un zâmbet amuzat. Am prins curaj și mi-am spus textul pregătit. Au urmat câteva clipe de tăcere, în care puteai auzi firele de praf cum pluteau și se rostogoleau alene prin lumina care intra pe fereastră, după care Nana Calciu, doamna cu privirea pătrunzătoare, mi-a spus să pregătesc un text cu o temă dorită de mine, să îl înregistrez și să îl aduc pentru ascultare. Am făcut textul, l-am înregistrat, Nana l-a ascultat și m-a acceptat drept colaborator. 

După un an, am fost angajat cu acte în regulă la minunata Redacție Învățământ Programe Educaționale. Nana Calciu era un șef de redacție plin de energie pozitivă care știa să ne coordoneze motivându-ne, entuziasmându-ne, venind mereu cu idei și proiecte noi, cu propuneri inedite și atractive. Nana era redactorul nostru șef, dar mai mult decât atât, era colega noastră care ne asculta de fiecare dată și ne oferea soluțiile cele mai bune. Avea talentul de a găsi echilibrul perfect între poziția de șef și cea de colegă. Am aflat mai târziu motivul acelui zâmbet amuzat. De fapt, în acea zi, trebuia să ajung la altă redacție, dar zăpăcit total, am nimerit la Nana Calciu, care, bănuiesc, a fost tare amuzată când un total necunoscut a invadat biroul redactorului-șef și a început să turuie despre dorul neostoit de a face parte din echipa Radio România Cultural. Așa a început activitatea mea la Radio care, iată, se va încheia anul viitor, când voi face vârsta de pensionare. 

Am vrut să mă fac pădurar, pentru că iubesc natura și munții

La ce alte emisiuni ați lucrat aici, de-a lungul anilor? Care v-a fost cea mai dragă?

Am realizat „Idei în nocturnă”, „Călător pe mapamond”, „Școala de la miezul nopții”, „Monolog, dialog, conversație”, „Pământul de Mijloc”, „Intro”, „Espresso”, „Revista presei culturale internaționale”, „Agenda culturală” și alte emisiunii și rubrici. Toate mi-au fost dragi la vremea lor, deoarece răspundeau unui deziderat al momentului în ceea ce privește cultura și informația de calitate. Important a fost să ofer ceea ce ascultătorii noștri doreau la acel moment, să am o abordare inedită care să ducă la conexiuni neobișnuite, să ofer empatie, argumente solide, pe scurt, să realizez emisiuni personale, intense și convingătoare.

V-ați dorit dintotdeauna să faceți radio sau drumul acesta s-a conturat pe parcurs? Ce voiați sau ce vă pregăteați să fiți, atunci când erați copil?

În copilărie, să ajung să lucrez la Radio era un vis de neatins pentru mine. Era precum „Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru. Mult mai ușor era să mă văd aviator - mai toți băieții doreau să fie aviatori; fetițele doreau să ajungă doctorițe - sau pirat, mecanic de locomotivă ca bunicul meu, șofer de camion și să cutreier toată țara. Un timp am vrut să mă fac pădurar, pentru că iubesc natura și munții, dragii de ei. Mă și vedeam în uniformă verde cu pălărie cu pană de fazan, bătând munții, văile, piscurile și pădurile pline de viață. Apoi, am aflat ce pățesc pădurarii la mâna braconierilor și a lotrilor de lemne. Magia s-a risipit. 

V-ați născut în Republica Populară Chineză, tatăl dvs. fiind, la acea vreme, ambasadorul României la Beijing... Sunteți și cetățean chinez? Ce îmi puteți spune legat de perioada cât ați trăit acolo?

Când m-am născut în China, în Anul Sputnicului, tata era atașat la Ambasada României, nicidecum ambasador. Avea doar 26 de ani. Nu sunt și cetățean chinez, sunt doar cetățean român, este suficient. China nu acceptă cetățenii duble sau multiple. Am sentimente de afecțiune față de China, deoarece duc în mine nenumărate amintiri luminoase și plăcute din această țară cât o lume.

Ce vă fascinează la China? Care sunt cele mai minunate amintiri legate de această țară?

Admir civilizația sa multimilenară, admir acest tărâm cu vestigii istorice, impresionante la tot pasul, cu oameni generoși, binevoitori și înțelepți care cunosc valoarea timpului, a răbdării și perseverenței, a bunei rânduieli și a lucrului bine făcut. Admir progresul uimitor din ultimele decenii, când China a avansat de la o țară săracă la a doua putere economică mondială. Admir rapiditatea cu care a reușit să construiască cele mai extinse rețele de autostrăzi și de căi ferate de mare viteză din întreaga lume și calitatea acestora. Admir modelul de bună guvernare al cărei scop declarat este eliminarea totală a sărăciei, crearea condițiilor de trai decent pentru întreaga populație, elaborarea de oportunități de dezvoltare pentru toate zonele țării, impulsionarea creativității, inovării și progresului științific. Admir viziunea actuală în privința dezvoltării economice și sociale; este clar că vorbim despre o continuare și actualizare a tradiției bunei și înțeleptei guvernări puse în practică de gânditorii, filosofii și domnitorii din Antichitatea Chinei, care așezau omul în centrul universului. Admir respectul față de seniori și grija față de copii, decența, bunul simț, îngăduința, modestia și înțelegerea măsurii în toate. Admir respectul față de cunoaștere și intelectualitate și finanțarea consecventă și generoasă a învățământului și educației naționale.

De câte ori ați fost în China? Ce v-a plăcut legat de această țară, de această cultură? Cu ce nu ați reușit să vă obișnuiți?

Am fost în China de multe ori. Am făcut studii universitare și post universitare la Facultatea de Lingvistică din Beijing, ani pe care îi consider printre cei mai frumoși din viață. Când merg în China sau în oricare altă țară iau totul ca pe un întreg. Niciodată nu spun că asta îmi place, iar asta nu îmi place. Abordarea holistică este cea justă și corectă. Fiecare țară și comunitate sunt cum sunt și se comportă cum se comportă din motive proprii, clare și motivate istoric. Așa cum accept fiecare persoană ca pe un tot întreg, la fel accept fiecare țară ca pe un întreg, căci fiecare țară este un individ în comunitatea țărilor lumii. Dacă adopți o atitudine relaxată și înțeleaptă, dacă încerci să discerni care sunt motivele pentru un anume comportament sau reacție, dacă intri în fază cu populația locală, te poți simți bine și integra aproape oriunde. Chinezii iau lucrurile calm și metodic. 

Am vorbit limba chineză până la cinci ani, când m-am întors în țară. Apoi am uitat-o. Am reînvățat-o cu tatăl meu

V-ați făcut prieteni acolo? Ați apucat să vorbiți, după declanșarea pandemiei? V-au mărturisit ceva legat de asta, având în vedere că toată poveste a plecat de acolo, de la ei?

Am avut prieteni cât timp am locuit acolo. După ce am revenit în țară, prieteniile s-au diluat, nu am mai ținut legătura. Mai comunic cu unii prieteni pe Wechat. După declanșarea pandemiei, am vorbit cu ei despre cum se descurcă fiecare. Un vechi prieten din Shanghai mi-a trimis un set de măști ca semn de solidaritate. În accepțiune generală, virusul a pornit de la o piață de fructe de mare și sălbăticiuni vii din Wuhan, totuși nu pot să nu observ că în timp ce în China virusul a fost învins, cu măsuri ferme, chiar draconice, implementate strict, unele țări occidentale se confruntă cu cel de-al treilea val, iar în altele situația este scăpată de sub control. Virusul nu are frontiere și nu știe carte; el se răspândește oriunde are un mediu favorabil. Au apărut variante sud-africane, britanice și braziliene, probabil că și altele. Pandemia poate fi suprimată doar printr-un efort concertat al tuturor națiunilor. Acest lucru nu s-a întâmplat; unii au debitat că virusul va dispărea prin „magie” și dacă bem dezinfectant sau ne introducem în corp un baton cu ultraviolete, alții au preferat să opteze pentru imunitate de turmă, cu rezultate controversate, unii au transformat virusul într-un Frankestein politic, iar alții într-o conspirație sinistră. Fiecare după cum l-a tăiat capul și dus mintea și în funcție de agenda proprie. În producția și repartizarea vaccinurilor, națiunile au arătat chipul hâd al egoismului, au demonstrat aroganță și dispreț față de țările mai slabe, au acumulat, precum Hagi Tudose, „gălbiori” fără de număr, s-au așezat pe ei și nu au spus la nimeni. Caracterul se vede în momentele de cumpănă. Pandemia a fost și este un test de solidaritate umană la nivel planetar, un test cu turnesol, o probă practică de bună guvernare la nivel comunitar și național. Privim și ne lămurim. Fără îndoială că astfel de pandemii vor mai fi, în pas cu schimbările climatice. Ne-am învățat lecția? 

Vorbiți perfect limba chineză. Mi se pare ceva extraordinar, pentru că nu este o limbă la îndemâna oricui. Cât de greu v-a fost s-o învățați?

Nu vorbesc perfect limba chineză, o vorbesc la nivel rezonabil, dar o vorbesc cu plăcere. Este o limbă la îndemâna oricărei persoane care dorește să învețe limba chineză. Un miliard trei sute de milioane de pământeni vă pot spune acest lucru. Am vorbit limba chineză până la cinci ani când m-am întors în țară. Apoi am uitat-o. Am reînvățat-o cu tatăl meu în anii ‘78-‘79 ai secolului trecut. Apoi, am fluidizat-o și îmbogățit-o în anii de facultate petrecuți la Beijing. Nu a fost greu. 

O limbă se uită, dacă nu o vorbești frecvent. Cum reușiți să vă mențineți cunoștințele și fluența proaspete?

Traducând texte din limba chineză. Limba chineză s-a schimbat destul de mult în ultimele decenii, ca urmare a importului de termeni noi, ca urmare a utilizării pe scară largă a internetului, care folosește un vocabular distinct și exhibă propriile manierisme lingvistice. Am observat și metamorfoze tulburătoare în privința topicii, multe enunțuri în limba chineză preluând topica limbii engleze.

Sunt convinsă că, de-a lungul anilor, ați întâlnit datorită meseriei dvs., oameni fascinanți. Cine sunt aceia?

Oameni fascinanți... Ar trebui să definim ce înseamnă un om fascinant. Nu am întâlnit oameni fascinanți; am întâlnit oameni a căror companie am prețuit-o, oameni decenți, bine informați și organizați, oameni care făceau conexiuni neobișnuite, oameni sclipitori care erau posesorii unui adorabil și irezistibil simț al umorului. 

Nu îmi plac selfiurile (...) Serviciul, traducerile, joburile ocazionale, copiii, părinții, gospodăria mă țin ocupat

Dacă ar fi să îmi povestiți acum un moment legat de radio de care vă veți aminti mereu cu plăcere, care ar fi acela?

Fiecare emisiune bună se întrupează într-o amintire agreabilă și în satisfacția lucrului bine făcut. De fiecare dată mă organizam pentru a nu avea probleme de conținut sau tehnice, iar aici am colaborat foarte bine cu colegii din regia de emisie. Dar ce faci atunci când nu îți vin invitații? Iată că am pățit așa ceva cu mai mulți ani în urmă când realizam emisiunea „Idei în nocturnă”. Din cei doi invitați în studio nu a venit nici unul. Fatalitate. Probabil s-au vorbit între ei 😉. Și nici nu au catadicsit să mă anunțe în timp util. Pur și simplu nu s-au materializat. Eu le așteptam pe ‘mnealor la intrarea din strada Transilvania. Invitații, ioc. Mai erau vreo zece minute până la intrarea în emisie, Ionică fără frică nu avea niciun invitat. Am intrat în studio cu o față potrivită pentru eșafod, mi-am dat două palme în gând și am sunat un prieten, la propriu, pentru a pune emisiunea în mișcare. Apoi am transformat emisiunea într-una de dialog cu ascultătorii. Telefoanele au sunat non stop, nu știu dacă am reușit să strecor două muzici, îmi era teamă că vor scădea dinamismul și tensiunea emisiunii. În cele din urmă ediția fără invitați a fost un succes, mulțumită dragilor noștri ascultători.

Cum sunteți dvs., în viața de toate zilele?

Habar nu am. Oricum, nu îmi plac selfiurile. Am prea multă treabă pentru a cugeta aprofundat asupra sinelui meu. Mă aflu în relații cordiale cu propria persoană, cum este și firesc, dar, repet, zilele îmi sunt suficient de dodoloațe pentru a mai avea timp de altceva. Serviciul, traducerile, joburile ocazionale, copiii, părinții, gospodăria mă țin ocupat. Cred că un observator exterior ar putea să îmi spună cum sunt, dar, vă spun, pe scurt și la obiect că nu prea am timp. 

Care vă sunt hobby-urile, pasiunile?

Pasiuni nu am. Am bucurii tihnite pentru momentele libere. Muzică (pe moment): Philip Glass, Samuel Barber, Eric Satie, Smetana, Grieg, Brian Eno, Mathias Grassaw, Klaus Wiese, Estas Tone, Stars of the Lid, Eluvium, Oophoi și mulți alții, în funcție de dispoziție. Lectură (pe moment): Serge Brussolo, Alfred Bester, Vladimir Voinovici, Simon Sebag Montefiore, Alexandru Vlahuță, Mihail Sadoveanu și alții. 

Cum v-ați adaptat la munca pe timp de pandemie? Ce vă lipsește, în această perioadă?

Cred că m-am adaptat rezonabil în condițiile date. O bună ocazie pentru reorganizare și decluttering, pentru un binevenit refresh. Nu cred că îmi lipsește ceva... Situația nu este pe atât de dramatică pe cât pare. Încă. Aș vrea să merg mai des la munte și să petrec câteva zile drumețind. 

Despre ce v-ați dori să vorbiți, în viitorul apropiat, în cadrul rubricilor dvs culturale?

Cred că ar prinde bine să vorbim despre ce ne așteaptă în anii următori. Să procedăm la un brainstorming. Cu deosebire în privința circulației persoanelor, economiei colaborative, tehnologiei, științei și cercetării spațiului cosmic. Totul depinde de cum și în ce direcție evoluează situația la nivel mondial și care sunt propunerile prietenilor noștri, ascultătorii Radio România Cultural. 

Interviu realizat de Anca Nicoleanu