Rodica Popescu Bitănescu, la 93 de ani de Radio România: “Radioul mi-a marcat viața!”

Remarcabilă actriță de teatru și film, dramaturg și regizor, Rodica Popescu Bitănescu își amintește, la zi aniversară pentru Radio România, câteva dintre cele mai dragi momente legate de această instituție cu care a colaborat mai bine de 40 de ani. Căci aici, la Radio România, Rodica Popescu Bitănescu a jucat în numeroase piese de teatru radiofonic și emisiuni de divertisment, dar s-a aflat în fața microfonului și în multe emisiuni în direct. Despre oamenii extraordinari pe care i-a cunoscut aici și cum i-au influențat aceștia cariera, despre întâlniri memorabile, dar și despre cea mai nouă realizare a sa, ne povestește, în cele ce urmează, Rodica Popescu Bitănescu:

La ce vârstă ați descoperit radioul, doamnă Rodica Popescu Bitănescu?

Cred că aveam vreo nouă-zece ani, atunci când am început să ascult la radio muzică clasică. Nu știu exact de unde această pasiune, dar îmi plăcea enorm să ascult astfel de muzică, în special operă, pe care o adoram. Îmi amintesc că în zona în care locuiam, din casa vecină, în care stătea o familie de medici chirurgi, se auzea mereu muzică clasică. Cred că așa am devenit eu pasionată de acest gen muzical.

Teatrul la microfon l-am descoperit puțin mai târziu. Îmi plăcea, pentru că îmi dădea posibilitatea ca, în timp ce îl ascultam, să-mi imaginez ce vreau eu, de la decor până la personaje. Nicăieri nu este posibil așa ceva, ca la radio. Mai târziu, când am ajuns și eu la radio, am întâlnit aici oameni extraordinari.

Cine au fost aceștia?

Un om care mi-a marcat existența a fost Ion Vova. El a fost primul care m-a invitat să înregistrez la radio. Eram așa de fericită!

Țin minte că am lăsat atunci adresa la care ar fi urmat să primesc niște bani care îmi reveneau după câte o înregistrare. Se plătea puțin, dar acei bani contau foarte mult pentru mine, o tânără actriță la început de drum. Numai că în loc să se noteze, la adresă, Gara Obor s-a trecut, dintr-o greșeală, Gara de Nord. Astfel, banii care mi-ar fi revenit n-au ajuns niciodată la mine. Abia după trei ani am îndrăznit să îi spun lui Ion Vova că eu nu am primit nici un ban. Când m-a întrebat de ce am așteptat atâta să-i spun, i-am răspuns că mi-a fost rușine și că m-am temut că nu voi mai fi invitată apoi la alte înregistrări.

Am înregistrat mult la radio: teatru, divertisment, scheciuri, emisiuni în direct... Cu și de la Ion Vova am învățat să vorbesc la radio, pentru că este foarte important cum rostești cuvântul la radio, cum respiri la un anumit timp, cum frazezi... Toate astea le-am învățat de la el.

Un alt om remarcabil de radio de la care am învățat multe lucruri care mi-au folosit mai apoi și în teatru, și în cinematografie, a fost Vasile Manta, unul dintre cei mai mari regizori de radio. Asemenea oameni mi-au marcat cariera.

Peste patruzeci de ani ați colaborat cu Radio România, timp în care ați cunoscut aici și mulți mari actori. Au existat însă și actori remarcabili care v-au impresionat doar ascultându-i la radio?

Unul dintre aceștia este Alexandru Giugaru. Cred că aveam vreo 15-16 ani, atunci când l-am auzit citind la radio scrisorile lui Tudor Mușatescu. Era pentru prima oară când auzeam textele lui Mușatescu. Giugaru citea câte o scrisoare în fiecare săptămână, iar eu stăteam cu urechile pâlnie. M-a impresionat extraordinar. După ani de zile, mi-a încolțit ideea să încep să le învăț. Știi că aceste scrisori ale lui Tudor Mușatescu n-au putut fi învățate niciodată pe dinafară de nimeni? Poate și din cauza stilului sucit în care erau scrise. De aici stârnea râsul. Dar eu am reușit să învăț 13 scrisori de-ale lui pe dinafară. După scrisorile lui am făcut un one woman show, “Rendez-vous”, un spectacol pe care l-am jucat vreo 17 ani, aproape fără oprire. S-a jucat la Teatrul Național la toate sălile, de la cea mai mică, de 99 de locuri, până la Sala Mare, care numără 1.000 de locuri, cu un imens succes de casă. Îl jucam eu singură. Asta datorită lui Alexandru Giugaru. Căci pe el l-am ascultat pentru prima oară citind, la Radio, scrisorile lui Mușatescu.

Privind în urmă, cât de important a fost Radioul în viața dumneavoastră?

Radioul mi-a marcat viața! Cum spuneam, aici am văzut, am cunoscut mari actori. Aici l-am văzut pentru prima dată pe Emil Botta. De altfel, aceea a fost și singura mea întâlnire cu el. Un imens actor de teatru, un mare autor de poezii, pe care și le recita ca nimeni altul. L-am văzut la radio, într-un rol - nu mai știu în ce piesă, nu le mai țin minte, pentru că au fost atât de multe… -, și am fost marcată de ochii lui fantastici, extrem de tulburi, de un albastru închis, și de mâinile pe care și le încolăcea în jurul trupului. Era în fața microfonului, iar vocea lui se schimba așa cum i se schimba culoarea ochilor. Mi-l amintesc perfect, cu mâinile sucite care i se încolăceau în jurul trupului și cu o voce sumbră, adâncă, periculoasă. Deodată își desfăcea brațele și le întindea cu degetele-n sus, în aer, iar ochii lui căpătau o altă culoare, de data asta deschisă, blândă, ca albastrul cerului, de ziceai că acum apare soarele. Niciodată nu o să pot să-l uit pe Emil Botta. Atât de mult m-a impresionat! În ziua aceea, am învățat enorm de la el.

Faptul că am jucat mult la radio, scheciuri, comedii muzicale, drame și multe alte spectacole m-a ajutat foarte mult în cariera mea de scenă, dar și în film, pentru că sunt diferite. Filmul se face într-un fel, teatrul în alt fel, iar radioul într-un cu totul alt fel. De aceea consider că este foarte interesantă această experiență pe care am avut-o. Sunt atât de multe de povestit, că ar trebui să scriu încă un roman…

Ați scris deja un roman?

Da, în această perioadă grea prin care trecem, a pandemiei care nu știm exact când și cum se va termina, am scris un roman, pentru prima dată în viața mea. Până acum am scris numai piese de teatru: comediile “Cinci femei de tranziție”, “Încă-i bine”, “Viață de cimitir”, “Interesul poartă fesul”, “Cacealmaua”, pe care le-am jucat și le joc la Teatrul Național sau la alte teatre din București și din țară. Dar n-am îndrăznit vreodată să mă gândesc că aș putea să scriu o carte despre mine, căci romanul acesta este despre mine. Este unul autobiografic și se numeste “Asta sunt eu!”. Este despre viața mea, cu bune și cu rele. E o carte luminoasă și atât de plăcută, cu poveștile mele de viață, adevărate și sincere, pentru că eu mi-am făcut profesia și pe scenă, și la radio întotdeauna cu sinceritate. Eu mi-am câștigat publicul care venea la teatru și care vine în continuare, dar și ascultătorii de radio nu doar cu vocea mea și nuanțele sale, ci și prin sinceritate. Căci publicul simte dacă ești sincer. Cartea a apărut de curând și abia aștept lansarea, pe care o vom face în mai multe orașe din țară, atunci când acest lucru va fi posibil.

Ce le transmiteți ascultătorilor Radio România? Ce îi doriți Radioului, acum la împlinirea a 93 de ani de existență?

Mi-ar plăcea să fiu invitată să dau un interviu la radio legat de tot ce a însemnat activitatea mea aici, pe parcursul a peste 40 de ani. Cred că ar fi binevenit în primul rând pentru ascultătorii Radio România, care sunt sigură că s-ar bucura să ne reauzim pe calea undelor.

Mă bucur foarte mult și mă simt onorată că am fost invitată să vorbesc despre Radio România, în acest interviu. Radioului îi doresc viață lungă, iar ascultătorilor săi multă sănătate. Să scăpăm cât mai repede de această pandemie, să ne revedem și să ne auzim din nou cu bine!