Ștefan Bănică, la zi aniversară pentru Radio România: “Când eram mic, credeam că din cutia radioului o să iasă tata sau Tom Jones cu “Delilah””

Copil fiind, Ștefan Bănică a descoperit radioul prin tatăl său, marele actor Ștefan Bănică senior, alături de care a și pășit pentru prima dată în impozanta clădire a Radiodifuziunii Române.

Ce l-a impresionat atunci când își însoțea tatăl la radio, dar și mai târziu, când el însuși a fost invitat în repetate rânduri, în calitate de actor și muzician, care erau emisiunile radiofonice pe care le asculta cu bucurie, dar și ce a simțit atunci când și-a auzit prima piesă, compoziție proprie, difuzată la radio, povestește talentatul artist Ștefan Bănică azi, la zi aniversară pentru Radio România:

 

Prima emisiune Radio România a fost difuzată pe 1 noiembrie 1928. Tu când ai descoperit radioul, Ștefan?

Mama îmi povestea că pe la un an și jumătate reacționam când auzeam la radio cântecele tatălui meu, ca “Vă rog să-mi acordați” sau “Gioconda se mărită”. Eu nu-mi aduc aminte, dar o cred pe mama pe cuvânt. Și, uite așa, se pare că am descoperit radioul. Bine, ca să fiu sincer, aveam și un radio mare în sufragerie, din acela model rusesc, care avea și pick-up, cred că pe ăla l-am descoperit primul.

Ce-ți închipuiai, cu imaginația ta de copil, că se întâmpla în cutia aia din care ies sunete?

Credeam că din cutia aia o să iasă tata sau Tom Jones cu “Delilah”.

Ce îți plăcea să asculti aici, de obicei, când erai copil? Dar de-a lungul timpului, în diferite etape ale vieții tale?

Dacă nu ma înșel, era o emisiune sâmbăta sau duminica, se numea “Unda veselă”, cu muzică, cu umor, cu toti actorii și cântăreții cunoscuți marelui public. De asemenea, îmi mai plăceau transmisiunile sportive în direct, “Fotbal minut cu minut”, de unde și celebra frază care mi-a rămas întipărită în memorie: “Țopescu – Minoiu, aveți legătura!”

Îl ascultai pe tata deseori la radio? La Teatrul radiofonic, de pildă?

Când am crescut mai mare și a început să mă intereseze teatrul, ascultam teatru radiofonic, inclusiv pe taică-meu. Dar, în general, îmi plăcea sa merg la teatru, să văd “pe viu” spectacolele, unele, ca în cazul spectacolului de la Teatrul Giulesti, “Escu”, al lui Tudor Mușatescu, unde tatăl meu juca rolul principal, le vedeam de peste 40 de ori. Pentru că, de fiecare dată, mi se părea că se întâmplă ceva nou, ceea ce la radio, odată înregistrat, nu se mai putea schimba. Dar, în același timp, radioul oferă șansa de a păstra niște momente unice în fonoteca sa de aur, pe care generațiile următoare le pot descoperi și asculta.

Când și cu ce ocazie ai pășit pentru prima dată într-un studio, la Radio România? Cum ți s-a părut?

Cam toate întrebările cu “prima oară”, vizavi de radio, se leagă de tatăl meu. Mi-aduc aminte că am fost cu el la o înregistrare cu Orchestra Radio, cu care el trebuia să cânte. Și mi-a spus să stau în studio, lângă mixer, să fiu cuminte, să fie liniște, să nu mi-aud respirația. Din păcate, eu am luat-o mot-a-mot și am stat vreo oră și ceva respirând din când în când, așa că nu am înteles nimic din ce a înregistrat. A se preciza totuși că aveam o vârstă destul de fragedă. (râde)

Dar la o emisiune de radio in direct?

Nu mai țin minte exact, dar au fost atâtea interviuri, care cred că au început din vremea studenției.

Îti amintesti ceva ce te-a impresionat atât de tare încât ai tinut minte până acum, legat de Radio România?

Îmi amintesc clădirea impozantă, holurile imense, actorii mari pe care îi vedeam cu ochelarii de citit la ochi și cu textele în mână, în fața studiourilor, la fel ca și instrumentiștii orchestrei simfonice și ai celei de muzică ușoară, care așteptau pe hol să înceapă repetiția. La Radio România l-am cunoscut pe marele Sile Dinicu, printre multe alte mari nume.

Tu ai făcut teatru radiofonic? Cum a fost experiența asta pentru tine?

Am făcut, dar puțin, în comparație cu alți colegi de-ai mei actori, din generația mea. E o altă lume, unde sunetele se nășteau odată cu interpretarea actorului, mi-a plăcut. Singura problemă era că toate înregistrările erau foarte de dimineață. (râde)

Care a fost prima melodie care ți s-a difuzat la radio? Ce ai simțit atunci?

Am înregistrat, cred, prin 1987, două piese de-ale mele, “Poate” și “Ziua”, cu secția ritmică a Orchestrei Radio, piese regăsite apoi în altă orchestrație pe primul meu album de autor, “Un actor, un rock’n’roll”, apărut în 1992.  Cred că “Ziua” a fost prima piesa difuzată la Radio, dar nu mai știu exact. M-am simțit atunci fericit și “important”, adică un actor care e difuzat la radio cu o piesă de-a lui, nu vreun cuplet sau ce cânta pe atunci majoritatea actorilor. Mi s-a părut wow!!!

De Radio Vacanța ce-ți amintești?

Ascultam pe plajă Radio Vacanța, am și fost la interviuri la Radio Vacanța.

Ce alte amintiri ai tu, ca artist, legate de Radio Romania?

Am multe amintiri. Am făcut multe înregistrări, fie pentru Radio, fie pentru Televiziune, am înregistrat piese pentru varietăți cu orchestrele Radioului, emisiuni și concerte, plus că am avut șansa să fiu un răsfățat al premiilor oferite în Galele Radio România, unde am fost premiat de mai multe ori, atât ca Artistul anului, cât și ca interpret si compozitor al albumelor mele.

Prin ce crezi ca e diferit Radio Romania de celelalte radiouri?

Prin faptul că oferă un echilibru ascultătorului, ca informație, ca și credibilitate, ca varietate de muzică și pentru că împacă mai multe gusturi ale mai multor generații și culturalizează.

Asculți Radio România?

Ascult Radio România, mai ales în mașină, la drum lung. Tocmai pentru varietatea oferită, despre care vorbeam mai sus.

Ce i-ai dori, acum, de ziua lui?

La mulți ani!, să difuzeze în continuare muzică bună, informații de calitate și să rămână un reper în media românească.