Buletinul cosmic realizat de Claudiu Tănăselia poate fi urmărit pe situl https://parsec.ro/blog/066 și pagina fe facebook parsec.ro

Lansări orbitale

Joi, 9 aprilie, de la ora 11:05, capsula Soyuz MS-16 a fost lansată de la Baikonur, folosindu-se pentru prima dată în lansarea unei capsule cu echipaj o rachetă Soyuz-2.1a, după ce mai vechea rachetă Soyuz-FG a fost retrasă din uz anul trecut. Cei trei membri ai echiapjului, Anatoli Ivanishin, Ivan Vagner și Chris Cassidy, au făcut 6 ore până au adocat cu Stația Spațială Internațională, unde vor rămâne timp de aproximativ 6 luni. Andocarea a avut loc la ora 17:13. Ivanishin și Cassidy se află la cel de-al treilea zbor orbital, în timp ce Vagner este la prima sa lansare în spațiu. Inițial din echipaj trebuia să facă parte Nikolai Tikhonov și Andrei Babkin, dar din motive medicale (o accidentare nefericită a lui Tikhonov), cei doi au fost înlocuiți cu echipajul de rezervă. În acest moment, la bordul Stației Spațiale Internaționale se află 6 astronauți, dar Andrew Morgan, Oleg Skripochka și Jessica Meir vor reveni pe Pământ la bordul capsulei Soyuz MS-15, în 17 aprilie.

Tot joi, din China a avut loc o nouă lansare orbitală, o rachetă Changzheng-3B a decolat de la centrul spațial Xichang și trebuia să urce pe orbită geostaționară satelitul de telecomunicații indonezian Palapa-N1, construit de China. Din păcare, lansarea a eșuat, din cauza unor probleme tehnice ale celei de-a treia trepte1, fiind al doilea eșec al Chinei din acest an, după eșecul rachetei Changzheng-7A de luna trecută. Satelitul pierdut urma să înlocuiască mai vechiul satelit Palapa-D, construit de compania europeană Thales-Alenia și lansat în 2009, tot de o rachetă Changzheng-3B care și atunci a avut o problemă cu unul din cele două motoare ale celei de-a treia trepte, rezultând într-o orbită inferioară celei planificate, dar satelitul a reușit să-și folosească propulsoarele de la bord pentru a ajunge în cel din urmă pe orbita corectă. Din acest motiv, scesta a ajuns la finalul vieții mai repede, după 10 ani și nu după 15, așa cum ar fi fost normal, prin diminuarea rezervelor de combustibil de la bord. Noul satelit Palapa-N1 cântărea 5550 de kilograme și urma să devină activ în luna iunie. Pentru această lansare a fost folosită versiunea G2 a rachetei Changzheng-3B care permite lansarea de cel mult 5550 kg spre orbită geostaționară, spre deosebire de varianta normală a rachetei, care poate urca dar 11.2 tone pe orbită terestră joasă sau 5.1 tone pe orbită geostaționară. Changzheng-3B este principala rachetă chinezească folosită pentru lansări spre orbită geostațonară și urma să lanseze în următoarea perioadă ultimii doi sateliți Beidou, care ar fi completat în primă fază constelația de sateliți de geolocație a Chinei.

Alte evenimente

Lansată în 20 octombrie 2018, sonda BepiColombo a survolat vineri, 10 aprilie, Pământul, într-o manevră menită să-i ajusteze traiectoria pentru inserția orbitală în jurul planetei Mercur, în 2025. Sonda europeană s-a apropiat până la 12700 km de planeta noastră, sâmbătă dimineața la ora 07:252, înainte de a se depărta pentru totdeauna de Pământ. Până va ajunge să orbiteze Mercur, sonda va mai efectua încă opt astfel astfel de manevre asistate de gravitația unei planete, următoarele două fiind survoluri ale lui de Venus, iar restul le va efectua în jurul lui Mercur, înainte de a intra pe orbita planetei. Astfel de manevre măresc timpul necesar sondei să ajungă la destinație, dar în același timp înseamnă o economie de combustibil și astfel mai mult loc pentru echipamente științifice. BepiColombo este o colaborare între agenția spațială europeană și cea japoneză și conține de fapt două sonde orbitale: cea europeană, Mercury Planetary Orbiter –MPO și cea japoneză, Mercury Magnetospheric Orbiter –Mio.

Agenția spațială japoneză (JAXA) își concentrează din ce în ce mai mult eforturile spre Lună: în următorii ani sunt plănuite două misiune nipone spre Lună, una constând dintr-o sondă orbitală, dar și un lander de mici dimensiuni, misiune ce urmează să fie lansată de o rachetă cu combustibil solid Epsilon3, de producție proprie, o alternativă la familia de rachete H-IIA folosită de obicei de agenția spațială japoneză. În 2021, tot din Japonia urmează să plece spre Lună două landere, fiecare de 50 de kilograme, la bordul unei rachete H-IIA, cu combustibil lichid, într-o misiune care își propune să testeze aselenizarea la punct fix4, pentru ca în viitor Japonia să poată aduce eșantioane de sol selenar pe Pământ, așa cum a făcut-o deja de pe asteroidul Itokawa, în misiunea Hayabusa. Pentru 2029, agenția spațială japoneză, în parteneriat cu constructorul de automobile Toyota, intenționează să trimită un rover pe Lună, rover cu spațiu interior presurizat care ar putea fi folosit de eventualii ocupanți ai unei baze selenare, asta dacă programul Artemis al NASA nu va fi întrerupt până atunci. Între 2007 și 2009, Japonia a avut sonda Kaguya pe orbita Lunii, probabil cea mai ambițioasă misiune selenară după finalizarea programului Apollo.

Rocketlab a anunțat că recent a efectuat cu succes un test al sistemului de recuperare al primei trepte a unei rachete Electron5. Spre deosebire de SpaceX, RocketLab nu își propune să controleze propulsiv revenirea primei trepte prin atmosferă ci va folosi pentru recuperarea acesteia un sistem de parașute, iar un elicopter va captura astfel din zbor treapta primară, care urmează să fie refolosită. Electron este o rachetă de calibru ușor, care poate lansa cel mult 225 kilograme pe orbită, dar costul unei lansări este deja unul scăzut, doar 6 milioane de dolari, de 10 ori mai mult decât prețul unei rachete Falcon 9 (care poate urca peste 22 de tone pe orbită).

Figure 1: Lansarea primei rachete Sozyu-2.1a cu o capsulă cu echipaj la bord (Soyuz MS-16) de la cosmodromul din Baikonur. A fost al 102-lea zbor al unei rachete Soyuz. (Sursa foto: Roscosmos)

Rubrică realizată de Claudiu Tănăselia și coordonată de Mihaela Ghiță