PORTRET: Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir, „părintele radioului modern”

Luni, 20 iulie, se împlinesc 83 de ani de la moartea italianului Guglielmo Marconi, inventator, inovator, om de ştiinţă şi întreprinzător, cel care a inventat comunicaţiile telegrafice fără fir, o excepţională descoperire a secolului XIX, care a dus la dezvoltarea radioului, un aspect esenţial şi fascinant în viaţa oamenilor de zi cu zi.

* * * * *

Marconi s-a născut la Bologna, în Italia, la 25 aprilie 1874, fiind fiul lui Giuseppe Marconi, un bogat proprietar şi om de afaceri şi al irlandezei, la origini, Annie Jameson.

Tânărul Marconi a luat lecţii private în domeniul ştiinţific, la Livorno, unde a căpătat o pasiune aparte pentru electronică, dezvoltată în anii următori alături de profesorul de fizică Vincenzo Rosa, de la liceul din aceeaşi localitate.

În paralel, în Villa Griffone din Pontecchio, Italia, tatăl său a amenajat un laborator de cercetări, dedicat studiului aprofundat al fiului său în domeniul electricităţii şi experimentelor.

Pe zi ce trecea, Marconi devenea tot mai experimentat, iar, firesc, a urmat o ambiţie crescută de a deveni inventator, prima sa realizare majoră în acest domeniu fiind o nouă baterie electrică, proioect realizat în anul 1892, la un concurs internaţional organizat de publicaţia „L’Elettricità”.

După această realizare, dar şi ca deformaţie de familie moştenită de la tatăl său, a îmbinat dorinţa de a inventa, cu perspectiva exploatării comerciale a proiectelor sale.

Şi-a dorit să aprofundeze studiile cu profesorul Augusto Righi, de la Universitatea din Bologna, care era implicat în studiul practic al undelor electromagnetice, însă după ce acesta îi sugerează că ar fi mai potrivit să îşi încheie mai întâi studiile, se dedică total experimentelor în laboratorul de acasă.

A urmat perfecţionarea detectorului de unde electromagnetice şi a inventat antena, iar în anul 1894 a început experimentele de transmitere de semnale la distanţă prin intermediul electromagnetismului.

În anul 1895, în localitatea Sasso, Marconi, alături de fratele său, Alfonso Marconi, a realizat prima legătură radio. El i-a spus fratelui său, aflat de partea cealaltă a unui deal, la aproximativ 2 kilometri, că dacă aude semnalul pe care el îl va transmite, de la punctul de emisie, la cel de recepţie, să tragă un foc de puşcă. Marconi a auzit focul de armă într-un târziu, şi a aflat astfel că anii de studiu nu au trecut în zadar, aflându-se în faţa unei dintre cele mai mari descoperiri a finalului de secol XIX.

Curând avea însă să încerce dezamăgirea faptului că autorităţile italiene nu au dat importanţă excepţionalei sale descoperiri, manifestând chiar dezinteres cras, astfel că, alături de părinţii săi, merge la Londra, unde prezintă invenţia sa directorului Poştei Regale, iar acesta a acordat imediat importanţa cuvenită proiectului şi i-a acordat sprijinul necesar.

Conform altor surse, însă, bazate pe mărturii scrise, Marconi nici nu ar fi contactat autorităţile italiene, alegând deliberat să meargă cu invenţia sa la Londra, un loc în care ştia că proiectul său ar fi avut parte de o recunoaştere imediată, dublată de posibilităţi de exploatare comercială mult mai permisive.

Aşadar, în februarie 1896, la Londra, Marconi începe o perioadă solicitantă, angajarea de consultanţă, corespondenţă cu ministerele şi celelalte autorităţi britanice şi numeroase demonstraţii ale principiului radiotelegrafiei.

În iunie 1896 primeşte brevetul de invenţie, iar un an mai târziu fondează Marconi Company, punând bazele unei dintre cele mai înfloritoare afaceri din această perioadă.

Marconi era, însă, conştient că invenţia sa avea încă multe neajunsuri pe care trebuia să le rezolve, dincolo de reacţia favorabilă a opiniei publice: transmiterea lentă a semnalelor, imprecizia sistemului electromagnetic folosit, interferenţele semnalelor şi nu în ultimul rând, provocarea creşterii puterii de emisie.

Primeşte pentru sprijinirea activităţii de cercetare suma de 25.000 de lire sterline, pe care a folosit-o parţial pentru deschiderea, în anul 1898, a fabricii din Chelmsford, un loc în care a continuat cercetările pentru perfecţionarea sistemului.

În anul 1900, obţine brevetul 7777 prin care rezolvă problema interferenţelor, bazat pe principiul sintoniei circuitelor de transmisie şi recepţie, însă invenţia aceasta a fost urmată de aspre şi îndelungi dispute în lumea tehnică a acelei perioade.

În decembrie 1901, Marconi reuşeşte să transmită primele semnale radio peste Oceanul Atlantic, mesajul radiotelegrafic emis de staţia din Poldhu (Cornwall) fiind receptat la San Giovanni di Terranova.

În anul următor concepe şi brevetează detectorul magnetic, dipozitiv care a devenit receptorul de bord al multor ambarcaţiuni dotate cu cabină radio, iar pe de altă parte continuă experimentele realizate la bordul navelor – Philadelphia şi apoi crucişătorul Carlo Alberto, fiindu-i puse la dispoziţie de însuşi regele Italiei.

În anii următori Marconi construieşte staţii noi de emisie, în anul 1902 – cea din Glace Bay, sau în anul următor, la Cape Cod, dotate cu sisteme îmbunătăţite. La 16 martie 1905, Marconi se căsătoreşte cu Beatrice O’Brien, care i-a dăruit trei copii, un fiu – Giulio, şi două fiice, Degna and Gioia. Căsătoria lor a durat până în anul 1927.

În anul 1908 pune în funcţiune o cale de comunicare permanentă între cele două maluri ale Atlanticului, în anul 1909 primeşte, pentru telegraful fără fir, Premiul Nobel pentru fizică, din partea Academiei Regale de Ştiinţe din Suedia, un premiu împărţit cu fizicianul şi inventatorul german Karl Ferdinand Braun, cel care perfecţionase între timp sistemul de transmisie al telegrafiei fără fir.

Însă desemnarea celor două personalităţi drept câştigători de Nobel a avut foarte mulţi critici: unii au acuzat interese comerciale înalte, izvorâte din rivalitatea lor dar şi de dorinţa de afirmare a două companii rivale – am numit aici corporaţiile reprezentate de cei doi, Marconi şi Telefunken, iar pe de altă parte, alţii au criticat premierea lui Marconi, având în vedere că de la invenţia sa trecuseră nu mai puţin de 14 ani, perioadă în care sistemul telegrafiei fără fir benefiaciase de numeroase îmbunătăţiri la care şi-au adus contribuţia multe personalităţi din întreaga lume.

În anul 1914, devine senator al Regatului Italiei, iar în anul 1919 şi-a cumpărat iahtul Elettra, care avea să-i devină, pentru mai mulţi ani, casă şi laborator în mişcare.

În anul 1920, Marconi are un rol important în transmisia primului program public de divertisment, de la staţia din Chelmsford, un concert al celebrei soprane australiene Nellie Melba, iar doi ani mai târziu, la 18 octombrie, compania sa a avut, de asemenea, o contribuţie esenţială la primul semnal emis în eter de către British Broadcasting Corporation (BBC).

În anul 1923 Marconi îşi formalizează simpatiile fasciste, izvorâte, se spune, din naţionalismul său manifest, în anul 1928 este numit preşedinte al Consiliului Naţional al Cercetării din Italia, iar peste alţi doi ani devine preşedinte al Academiei Regale a Italiei.

În anii ’20 a desfăşurat experimente legate de transmisia pe unde scurte, în laboratorul mobil de la bordul iahtului Elettra, iar în anul 1931, a început cercetarea privind microundele, a căror dezvoltare stă la baza majorităţii sistemelor radio moderne.

În anul 1927, la 12 iunie, Marconi se recăsătoreşte, cu contesa Maria Cristina Bezzi-Scali, care i-a mai dăruit o fată – Elettra, botezată desigur după numele primului yaht al tatălui ei.

La 7 aprilie 1928 Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România, viitoarea Radiodifuziune, a cumpărat de la firma Marconi’s Wireless Telegraphe Company LTD din Londra un post de emisie cu o putere de 12 KW, prin care a început emisia postului naţional de radio din România, la 1 noiembrie 1928, prin intermediul microfonului „Marconi Reisz”.

În anul 1931, Marconi a inaugurat staţia radio a Vaticanului, în prezenţa Papei Pius al XI-lea.

Postul Vaticanului pe care Guglielmo Marconi îl predă

 Papei Pius al XI-lea – 12 februarie 1931

La 15 ianuarie 1934, este dat în folosinţă postul naţional Radio România de la Bod, o staţie de transmisiuni radio pe unde lungi, cu un emiţător provizoriu 20 kW, pe o lungime de undă de 1875 m, pus la dispoziţie tot de firma Marconi. Legătura dintre Radio România şi Radio Bucureşti se făcea pe două căi: una printr-un post de emisie-recepţie pe unde scurte care capta Radio Bucureşti şi îl transmitea apoi pe lungimea de undă a postului Radio România, iar cealaltă printr-un dublu circuit telefonic închiriat de la Direcţia generală P.T.T.

Staţia a fost construită între anii 1933 şi 1934, chiar sub supravegherea inventatorului Guglielmo Marconi, care a venit special din Londra la Braşov, pentru a asista la instalarea emiţătorului inventat de el.

În martie 1937, într-un mesaj radio trimis de la Roma pentru Chicago Tribune Forum desfăşurat în SUA, Marconi afirma: „Noi am atins în ştiinţa şi arta radiocomunicaţiei un stadiu în care expresiile gândurilor noastre pot fi transmise şi primite instantaneu şi simultan de semenii noştri în orice punct de pe glob […]. Radiodifuziunea, totuşi, cu toată importanţa pe care a atins-o şi amplele domenii încă rămase neeplorate, nu e – după mine – partea cea mai semnificativă a comunicaţiilor moderne, pentru că e o comunicaţie «cu sens unic». După părerea mea, e foarte importantă posibilitatea oferită de radio de a face schimb de transmisiuni oriunde pot fi amplasaţi corespondenţii, atît în mijlocul oceanului, cît şi pe banchiza de gheaţă de la Pol, în deşert sau deasupra norilor în avion !”.

Marconi a trecut la cele veşnice la 20 iulie 1937, la Roma, iar momentul a fost marcat de staţiile de radio din întreaga lume prin două minute de tăcere, în memoria celui mai important contributor la apariţia noului fenomen mondial al acelor ani – radioul.

„Ilustraţiunea română” – 28 iulie 1937

Trebuie spus că deşi în lumea întreagă Marconi este considerat „părintele” radioului, se pare că inventatorul de origine croată (dar pe filieră istro-română), Nikola Tesla, a demonstrat principiul funcţionării radioului încă din anul 1893 şi a fost patentat pentru acesta, însă oficiul de patente din SUA a dat în anul 1904 patentul lui Marconi. Deoarece Thomas Edison şi Andrew Carnegie au investit în Marconi şi nu în Tesla, ultimul s-a luptat timp de 29 de ani în instanţă să îşi recupereze patentul, ajungând în final la Curtea Supremă. Acolo s-a demonstrat că 15 din 16 patente ale lui Marconi, erau de fapt invenţiile lui Tesla, iar Curtea Supremă i-a dat dreptate lui Tesla, abia în anul 1944, la un an după moartea acestuia.

Peste ani, Elettra Marconi, avea să declare, la Radio România Actualităţi, la aniversarea a 85 de ani de radiofonie românească: „Radioul este tatăl meu. El a fost inventatorul acestui minunat mijloc de comunicare, acela de a comunica în eter fără fir. El a făcut aceasta cu scopul de a salva fiinţele umane aflate pe mare, deoarece în respectiva epocă aceste nave cu echipajele lor plecau pentru luni de zile fără să aibă veşti de la familii, dar şi fără a putea solicita ajutorul în caz de urgenţă. Şi cum tatăl meu, Guglielmo Marconi, era atras de undele electrice, a avut puternica intuiţie de a folosi aceste unde electrice în eter pentru a comunica chiar şi fără cabluri […] Pentru mine este un miracol ceea ce a realizat tatăl meu. A lucrat mereu de unul singur, studiind matematica, fizica, chimia, experimentând în continuu, realizând aparatele de mână, le crea şi le proba el singur… Era o muncă în solitudine… încerca, reîncerca, îi veneau idei pe care le punea în practică, le modifica. El a studiat în continuu, fără să fi urmat cursurile unei facultăţi. Avea o mare pasiune şi o forţă de caracter extraordinară, drept pentru care eu am o stimă enormă pentru tata, care fusese crescut şi educat în mod rigid de către părinţii săi. Cred că tatăl meu este un exemplu pentru cei tineri. Entuziasmul său l-a determinat să-i încurajeze pe tineri, să acorde importanţă minţilor acestora, iar apropierea lor a făcut astfel încât el să fie, să rămână inventator până în ultima clipă a vieţii” …

Sursa RADOR (Răzvan Moceanu)