Despre statul de drept, feminism și refugiați la One World Romania 13
11 Februarie 2020, 12:14
| Ediția cu numărul 13 a festivalului One World Romania, care se va desfășura între 20 și 29 martie în București, revine și anul acesta cu câteva secțiuni devenite de-acum tradiționale, despre statul de drept, locul femeilor în diverse societăți ale lumii și statutul persoanelor refugiate. |
| Motivul pentru care aceste teme revin la fiecare ediție a festivalului este că problematicile pe care la abordează sunt definitorii pentru epoca noastră și totodată ele devin tot mai complexe de la an la an. Schimbările geopolitice, evoluția mentalităților, balanța economică globală au repercusiuni profunde, neașteptate și uneori contradictorii asupra lor, iar arta, și mai ales filmul documentar, rămân printre cele mai bune modalități pentru a lua pulsul acestor situații instabile. |
| Secțiunea dedicată statului de drept va fi vastă anul acesta, cuprinzând cinci filme care explorează sistemul judiciar și carceral, traumele istorice și conflictele actuale din locuri de pe patru continente. Anul acesta, America de Sud, aflată în continue turbulențe politice, se va afla în focus prin intermediul a două filme, Vizita (La Visita, regia Jorge Leandro Colás) și Șapte ani în mai (Sete anos em Mayo, regia Alfonso Uchôa). Ambele aleg să prezinte perspective intime și emoționante asupra unor probleme aflate la rădăcina instabilităților din regiune: delincvența și răspunsul total inadecvat și uneori chiar criminal al autorităților. Spectatorii One World Romania vor descoperi de asemenea o altă fațetă a Israelului, prin intermediul unei avocate care se luptă pentru cauza palestiniană, și sumbra situație politică a Filipinelor, unde organele statului comit crime în numele războiului împotriva traficanților de droguri, în Lea Tsemel, avocată (Advocate, regia Rachel Leah Jones și Philippe Bellaïche) și Aswang (regia Alyx Ayn Arumpac). |
| Lea Tsemel, avocată (Advocate, regia Rachel Leah Jones și Philippe Bellaïche) |
| Mișcarea feministă a căpătat o vizibilitate fără precendent în cursul ultimilor doi ani, odată cu fenomenul #MeToo. Cazuri de renume, precum cel al lui Harvey Weinstein, au reținut atenția marelui public, dar filmele din cadrul secțiunii dau glas unor experiențe anonime, fragmente disparate, dar esențiale pentru reconstituirea lungii povești a inegalităților dintre sexe, căreia începem să-i vedem capătul. Unul dintre filmele reprezentative ale secțiunii este Cu drag, sora ta (Yours in Sisterhood, regia Irene Luzstig), care are ca subiect progresele făcute în ultimii cincizeci de ani în acest sens. În film, zeci de femei citesc în fața aparatului de filmat scrisori trimise de alte femei, cu o jumătate de secol în urmă, redacției Ms., prima revistă feministă mainstream din Statele Unite. În unele cazuri, suferințele descrise de femeile din trecut, cauzate de așteptările sexiste pe care le avea societatea de la ele, le provoacă emoții puternice, dar cel mai adesea, le surprinde plăcut și le impulsionează curajul luărilor de poziție ale acestor femei care au contribuit, fiecare cu ce a putut, la progresul social. Dar dincolo de avansările indubitabile ale cauzei feministe, multe abuzuri rămân nepedepsite deoarece definirea și implicit penalizarea lor este deosebit de dificilă. Filmul Ceea ce nu ucide (Sans frapper, regia Alexe Poukine) aduce în dezbatere numeroasele ipostaze ale violului prin mărturii atât ale victimelor, cât și ale agresorilor, dezvăluind că acesta îmbracă deseori alte forme decât cele pe care ni le imaginăm în mod obișnuit. |
| Cu drag, sora ta (Yours in Sisterhood, regia Irene Luzstig) |
| Ceea ce nu ucide (Sans frapper, regia Alexe Poukine) |
| Secțiunea despre refugiați își propune să ilustreze toate fazele migrației, de la plecarea dramatică din țara de origine, trecând prin perioada de tranziție petrecută în așteptarea obținerii dreptului de ședere în țara gazdă și ulterior exilul propriu-zis, dificilul proces de adaptare la o cultură necunoscută și deseori ostilă. Prima etapă este surprinsă din interior în filmul Călător la miezul nopții (Midnight Traveler, regia Hassan Fazili), prin intermediul imaginilor necosmetizate captate pe Iphone-ul cineastului, care a fost nevoit să fugă din Afganistan alături de familie atunci când talibanii l-au condamnat la moarte. Angoasa și precaritatea caracteristică perioadei de tranziție sunt în centrul filmelor lui Abbas Fahdel și Rami Farah, Pâine amară (Bitter Bread) și Un comediant într-o tragedie siriană (A Comedian in a Syrian Tragedy, regia Rami Farah). Un final posibil al acestui periplu este prezentat în Le Pays (regia Lucien Mounet), care îi urmărește pe Chady și David, doi mateloți contemporani, aduși împreună nu de dorul de ducă, ci de mirajul și necesitatea exilului. Amândoi călătoresc și muncesc departe de țara natală și de familie, pe diverse nave care străbat apele Suediei, împărțind destinul exilului și găsindu-și, unul în celălalt, reflexia concretă a propriului tumult sufletesc. |
| Le Pays (regia Lucien Mounet) |
| Vă invităm să achiziționați deja abonamentele generale ale festivalului, la un preț de 200 de RON, tot de pe site-ul Eventbook. Numărul acestora este limitat la 100, iar abonamentul vă oferă acces atât la toate proiecțiile de filme din cadrul ediției și la evenimentul de deschidere a festivalului - care va fi cu totul special - cât și intrări la toate proiecțiile Cineclubului One World Romania în timpul anului, un DVD la alegere din colecția noastră, sacoșa festivalului și multe alte bucurii și surprize cinefile. În așteptarea datei de 20 februarie, când vom pune în vânzare toate biletele și vom lansa site-ul oficial al ediției, rămâneți conectați la canalele One World Romania – pe Facebook și pe blog - pentru a afla constant noutăți despre ce vă pregătim la cea de-a 13-a ediție a festivalului! |
