Ascultă Radio România Cultural Live

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU 2022 REPERE – ZIUA II, 6 NOIEMBRIE

06 Noiembrie 2022, 07:51

 

 

Un număr de 17 evenimente culturale legate de artele spectacolului vor fi oferite publicului festivalier în 6 noiembrie, cea de-a doua zi a Festivalului Național de Teatru 2022.

 

Iată câteva dintre ele (enumerate în ordine cronologică), însoțite de câteva repere esențiale:

 

Târgul cărții de teatru în FNT 32 – Inaugurarea celor trei zile de maraton al cărții de teatru (6, 12 și 13 noiembrie) în care iubitorii de literatură teatrală vor avea ocazia să asiste la prezentarea celor mai noi apariții editoriale românești, la întâlniri cu autori contemporani, din domeniile teatrului, prozei și a literaturii pentru copii. Actori, regizori, teatrologi, scenografi, dramaturgi, jurnaliști vor vorbi despre cărțile lor și vor semna volumele lansate pentru publicul prezent.

Prima întâlnire cu publicul se va desfășura între orele 11 – 17 la librăria Cărturești-Carusel și va oferi prezentările a 13 dintre cele mai relevante cărți de teatru din ultimul an și întâlniri cu autorii și autoarele lor. Lista lansărilor poate fi consultată pe https://fnt.ro/2022/intersectii-in-fnt/ .

 

Helmut Stürmer. Decor/Costum/Desen” – Vernisajul expoziției de la ARCUB–Gabroveni și lansarea volumuluiHelmut Stürmer. Scenografii III

Deschisă în perioada 6 – 29 noiembrie 2022, expoziția reconstruiește parcursul profesional al cunoscutului artist Helmut Stürmer, scenograf de teatru, operă şi film, creator de costume şi lighting designer. Expoziţia cuprinde o serie de peste 50 de creații, de la machete de spectacole, obiecte şi decoruri scenografice, la piese rare de colecție, fotografii, albume şi schiţe originale, precum şi o serie de lucrări ce fac parte din colecţia personală a artistului. Publicul poate descoperi o latură a creaţiei lui Helmut Stürmer mai puţin cunoscută: lucrări de pictură şi grafică create în timpul pandemiei, dar şi lucrări independente de scenografie.

Expoziţia urmează, mai ales, drumul creației unui decor de operă sau teatru de la prima idee, prima schiţă, la machetă şi până la decorul finit pe scenă. În paralel, este arătat şi drumul creației unui costum, de la desen la realizarea concretă şi până la imaginea finală a personajului pe scenă.” – Helmut Stürmer

 

Evenimentul va fi completat de lansarea albumului „Helmut Stürmer. Scenografii III”.

Acest volum este, în parte, și catalogul expoziției. O bună parte din lucrările expuse se regăsesc în acest volum. Pe lângă imaginile ce țin de scenografie, sunt expuse și lucrări de grafică și pictură liberă, create în timpul pandemiei, intitulate Pareidolii.” – Helmut Stürmer

Ora 16:00 – ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Cafenea, Sala Arcelor și Sala Librărie

 

Omission Possible” – Documentar. Instalație imersivă și interactivă

Producător: Mutual Loop (Martina Tritthart, Holger Lang) în colaborare cu Forumul Cultural Austriac și Centrul Naţional al Dansului Bucureşti

Introducere de Oana Cristea Grigorescu

Sala Omnia din Bucuresti – așa cum nu a fost văzută niciodată! Concepută de colectivul artistic austriac Mutual Loop special pentru acest spațiu cu un trecut deloc liniștit, instalația imersivă și interactivă „Omission Possible” (care a putut fi vizitată între 26 și 28 august 2022) a deschis în mod cu totul excepțional această clădire aproape uitată, într-un demers care chestionează percepția omului contemporan asupra efectelor trecerii timpului peste construcții și simboluri istorice. În cadrul Festivalului Național de Teatru 2022, Martina Tritthart, Holger Lang și artiștii români participanți la proiect vor prezenta filmul documentar al acestei instalații inedite. De asemenea, vor discuta cu publicul român despre instrumentele performative și de artă contemporană care pot contribui la modificarea percepției umane asupra unui spațiu ignorat/evitat și care pot contribui la conștientizarea beneficiilor recuperării artistice a unui astfel de patrimoniu.

Ora 16.00 – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Atelier

 

 

Spectacole de teatru programate în FNT în ziua de 6 noiembrie:

 

Oedip Rege” de Sofocle, regia: Declan Donnellan (Marea Britanie)

(producător: Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova)

Detalii - https://fnt.ro/2022/oedip-rege/

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

Orele 17.00 și 21.00 – Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Sala „Ion Caramitru”

 

Partea 1. Iubirea”  – pe texte ale echipei Reactor, regia: Petro Ionescu

(producător: Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca)

Detalii – https://fnt.ro/2022/partea-1-iubirea/

Ora 17.00 – unteatru

 

Anna Édes” – de Dezső Kosztolányi, regia: Marcel Bélai

(producător: Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – Facultatea de Teatru și Film, Departamentul Maghiar de Teatru)

Producție invitată în FNT în cadrul secțiunii dedicate Facultăților de Teatru din România

Detalii – https://fnt.ro/2022/anna-edes/

Spectacol în limba maghiară cu traducere în limba română  

Ora 17.00 – Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Mică

INTRAREA LIBERĂ în limita locurilor disponibile

 

Imperium Delendum Est!”  – spectacol-concert, regia: Dmytro Zakhozhenko

(producător: Lesia Ukrainka Lviv Academic Dramatic Theatre, Ucraina)

Detalii – https://fnt.ro/2022/imperium-delendum-est/

Spectacol în limba ucraineană cu traducere în limbile română și engleză

Spectacolul este urmat de o prezentare a artiștilor și a programatorilor ucraineni

Accesul se face prin înscrierea la: am.tirlea@yahoo.co.uk

Ora 18.00 – ARCUB, Sala Mare

 

Koulounisation”  – conceptul și interpretarea: Salim Djaferi

(producător: Habemus papam, Cora-Line Lefèvre și Julien Sigard – Belgia)

Detalii – https://fnt.ro/2022/koulounisation/

Spectacol în limba franceză cu traducere în limbile română și engleză

Ora 19.00 – Teatrul Odeon, Sala Studio

 

Shylock” – de Gareth Armstrong, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Răzvan Popa

(producător: Teatrul Naţional Radiofonic, 2011)

Detalii – https://fnt.ro/2022/shylock/

Spectacol în cadrul secţiunii Intersecții în FNT: FNT ON AIR. In memoriam Ion Caramitru

Ora 19.30 – Radio România Cultural și pe www.eteatru.ro, în colecția FNT 2022

 

Myth Show. O istorie a neîncrederii”  – de Daniel Chirilă, regia: David Schwartz

(producător: Teatrul Tineretului Piatra Neamț)

Detalii – https://fnt.ro/2022/myth-show-o-istorie-a-neincrederii/

Ora 21.00 – Teatrul Odeon, Sala Majestic

 

Urmăriţi-ne pe www.fnt.ro şi pe pagina de Facebook a Festivalului Naţional de Teatru, de unde puteţi afla toate detaliile privind FNT, programul spectacolelor şi evenimentelor conexe.

 

Vă aşteptăm la Teatru!

 

A 32-a ediție a Festivalului Național de Teatru se desfășoară la București  între 5 și 13 noiembrie, curatori: Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari.

Proiect cultural produs de Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România și Televiziunea Română. Coproducători: Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Direcția de Cultură a Municipiului București. FNT este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii. Parteneri: Institutul Cultural Român, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, ITI – Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru.Partener de tradiţie: Radio România.

 

Barbra Streisand va primi Palme d’Or onorific la Cannes
Teatru și film 12 Martie 2026, 07:25

Barbra Streisand va primi Palme d’Or onorific la Cannes

Cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 12–23 mai.

Barbra Streisand va primi Palme d’Or onorific la Cannes
S-a stabilit comisia de concurs pentru selecția managerului Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București
Teatru și film 11 Martie 2026, 20:48

S-a stabilit comisia de concurs pentru selecția managerului Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București

În comunicatul oficial publicat de Ministerul Culturii se anunță faptul că procedura de concurs pentru proiectele de...

S-a stabilit comisia de concurs pentru selecția managerului Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București
Ștefan Bradea: ”Nu cred că am făcut vreodată compromisuri din punct de vedere artistic”
Teatru și film 11 Martie 2026, 10:09

Ștefan Bradea: ”Nu cred că am făcut vreodată compromisuri din punct de vedere artistic”

Cu doar câteva zile înainte de a începe ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Berlin, a fost...

Ștefan Bradea: ”Nu cred că am făcut vreodată compromisuri din punct de vedere artistic”
A început microstagiunea BARBA 90 la Teatrul Grivița 53
Teatru și film 10 Martie 2026, 13:31

A început microstagiunea BARBA 90 la Teatrul Grivița 53

  Celebrul regizor Eugenio Barba a ajuns în Teatrul Grivița 53. Microstagiunea BARBA 90, dedicată marelui om de...

A început microstagiunea BARBA 90 la Teatrul Grivița 53
Teatrul Mic sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului cu premierele ELLEN BABIĆ și STRĂLUCIREA PARAZIȚILOR
Teatru și film 10 Martie 2026, 12:06

Teatrul Mic sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului cu premierele ELLEN BABIĆ și STRĂLUCIREA PARAZIȚILOR

De  ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI, Teatrul Mic  prezintă două premiere naționale la Sala Studio (Gabroveni 57), de la...

Teatrul Mic sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului cu premierele ELLEN BABIĆ și STRĂLUCIREA PARAZIȚILOR
Actorul Ovidiu Schumacher — Premiul pentru întreaga carieră la  Premiile Gopo 2026
Teatru și film 10 Martie 2026, 11:47

Actorul Ovidiu Schumacher — Premiul pentru întreaga carieră la  Premiile Gopo 2026

Actorul  Ovidiu Schumacher  va fi recompensat cu  Premiul pentru întreaga carieră  în cadrul...

Actorul Ovidiu Schumacher — Premiul pentru întreaga carieră la  Premiile Gopo 2026
Premieră la TNB : Un spectacol despre ipocrizia lumii de azi
Teatru și film 10 Martie 2026, 11:44

Premieră la TNB : Un spectacol despre ipocrizia lumii de azi

Începând din 13 martie, la Sala Studio a Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti sunteţi invitaţi să...

Premieră la TNB : Un spectacol despre ipocrizia lumii de azi
Două săptămâni cu Eugenio Barba la Teatrul Grivița 53 
Teatru și film 09 Martie 2026, 11:00

Două săptămâni cu Eugenio Barba la Teatrul Grivița 53 

În luna martie, Eugenio Barba, una dintre figurile esențiale ale teatrului mondial, deschide programul...

Două săptămâni cu Eugenio Barba la Teatrul Grivița 53 
Ascultă live

Ascultă live

04:30 - 05:00
Discuri de cinci stele (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
04:05 - 04:53
Contracronometru
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
04:00 - 05:00
Français 4
Ascultă live Radio România Internaţional 1
04:00 - 05:00
reluare: MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
04:00 - 06:00
FERMIER ÎN ROMÂNIA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
03:00 - 05:00
Teatru radiofonic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
00:03 - 05:00
TAXI MUZICAL
Ascultă live Radio România Reșița
02:00 - 05:00
PLAYLIST MUZICAL
Ascultă live Radio România Tg Mureș
04:00 - 06:00
Seară de teatru
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri