„Licu, o poveste românească”, premiera națională la festivalul One World România
19 Martie 2018, 09:30
Documentarul „Licu, o poveste românească”, regizat de Ana Dumitrescu, câştigătorul marelui premiu la Festivalul Dok Leipzig 2017, va avea premiera naţională la finalul acestei săptămâni, la Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World România.
Inclus în secţiunea „Trecutul prezent”, filmul va fi prezentat în cadrul festivalului pe 23 și 25 martie.
Vineri, 23 martie, el va rula de la ora 20.30, iar duminică, 25 martie, de la ora 18.30, ambele proiecții având loc la Cinemateca Eforie.
Biletele pot fi cumpărate de pe Eventbook.ro.
Documentarul, scris şi regizat de Ana Dumitrescu şi produs de compania Jules et Films, vorbeşte despre România ultimului secol văzută de un om pierdut în istorie. Personajul principal, Liviu Canţer, un bărbat în vârstă de 92 de ani, a supravieţuit unor evenimente istorice majore.
„Licu, o poveste românească” este un documentar despre trecerea timpului şi despre bătrâneţe, o meditaţie despre propria condiţie şi efemeritate. La vârsta lui, Licu a rămas singur cu amintirile sale - despre familie şi momentele importante ale vieţii lui. Fiecare secvenţă de film este construită precum o fotografie dintr-un album.
Filmul va fi lansat în cinematografele românești, pe 24 august 2018, de ROLLERCOASTER PR, şi este distribuit la nivel internaţional de Taskovski Films.
Pelicula, recompensată la sfârșitul anului trecut cu trofeul „Porumbelul de Aur/Golden Dove” la DOK Leipzig, a fost prezentată la cea de-a 14-a ediție a festivalului de la Zagreb, pe 2 martie.
Trailerul filmului poate fi urmărit aici:
https://www.youtube.com/watch?v=UtmE7p_nwL8
Pagina de Facebook a filmului: https://www.facebook.com/licufilm/