Ascultă Radio România Cultural Live

Mitică Popescu, în premieră, la Teatrul Nottara

23 Noiembrie 2018, 10:24

Teatrul Nottara anunță premiera spectacolului Mitică Popescu de Camil Petrescu, montare semnată de Dan Tudor. Reprezentația va avea loc vineri, 30 noiembrie, de la ora 19.00, la SalaHoria Lovinescu. Din distribuție fac parte: Dan Tudor, Ada Navrot, Dani Popescu, Cristian Nicolaie, Raluca Tița, Daniela Minoiu, Ion Haiduc, Andreea Măcelaru Șofron, Mihai Marinescu, Mircea Teodorescu. Scenografia este semnată de Corina Grămoșteanu, muzica îi aparține lui Vlaicu Golcea, iar mișcarea scenicăa fost coordonată de Florin Fieroiu.

„Mitică este bucureșteanul par excellence”, spune I.L. Caragiale, nașul acestui tip care „face spirite nesărate”. Fizionomia morală este aceea a bucureșteanului care pare un personaj cu totul neserios: lăudăros fără pereche, chiulangiu, crai de mahala, farseur de prost gust. Autorul acestei comedii este el însuși regățean și român. El nu s-a putut împăca în niciun mod cu această reputație a lui Mitică pe care îl consideră frate bun. El crede că Mitică adoptă voit forma vulgară, aceasta fiind un simplu mod de a se apăra în fața vieții, așa cum unii timizi sunt obraznici, iar unii bătrâni, morocănoși. Teza acestui spectacol este că un om nu trebuie judecat după ceea ce spune, ci după faptele sale. La 90 de ani de la premiera absolută a piesei lui Camil Petrescu, Teatrul Nottara aduce în atenția publicului un Mitică Popescu nou, sensibil, comic fără ostentație. (Dan Tudor, regizor)

Camil Petrescu s-a născut la București, în aprilie 1894. A crescut fără părinți, în mahalaua Moșilor. După gimnaziu, își continuă studiile, ca bursier, la Colegiul Sfântul Sava și, apoi, la Liceul Gheorghe Lazăr. A absolvit, în 1919, Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea București. A început să scrie încă din studenție. A debutat la Facla, în 1914, sub pseudonimul Raul D. În 1916, pleacă pe front ca ofițer, de unde se întoarce în 1918. Experiența trăită în această perioadă se regăsește în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930). Din 1920, participă la ședințele Cenaclului Sburătorul condus de Eugen Lovinescu, iar revista omonimă îi publică primele poezii. O perioadă a fost profesor de limba română la Timișoara. Aici a avut o intensă activitate publicistică: a condus gazeta Banatul și a publicat articole în Țara. Își ia doctoratul în filosofie cu teza Modalitatea estetică a teatrului.

În această perioadă creează cea mai mare parte a operei sale dramatice: Jocul ielelor, Act venețian, Suflete tari, Danton, Mitică Popescu, Mioara. În 1933, apare romanul Patul lui Procust. A fost redactor la Revista fundațiilor, îi apare volumul Teze și antiteze, publică pagini prețioase de analiză și de teorie a artei spectacolului. În 1939, Camil Petrescu este numit, pentru câteva luni, director al Teatrului Național București, iar din 1949 este ales membru titular al Academiei Române. În 1944, publică piesa Iată femeia pe care o iubesc. Drama istorică Bălcescu, text important în evoluția dramaturgiei noastre cu temă istorică, are premiera absolută în 1949, la Naționalul bucureștean. Urmează volumul de nuvele Turnul de fildeș și romanul Un om între oameni, rămas neterminat.

Camil Petrescu a murit în mai 1957, la București.

Camil Petrescu a scris Mitică Popescu în 1925 – 1926. Piesa a fost montată pentru prima oară în 1928, la Teatrul Național București. A rămas celebră versiunea radiofonică a spectacolului din 1956, în regia lui Paul Stratilat, cu Radu Beligan în rolul titular. În 1984, Manole Marcus a ecranizat textul lui Camil Petrescu.

Mitică Popescu aduce o variațiune interesantă în producția dramatică a domnului Camil Petrescu. Talentul său dramatic se afirmă, astăzi, sub forma comediei. Într-un cadru de situații amabile, se desprinde o realitate socială românească, o producție autohtonă, un tip de specificitate orășenească sau numai pur și simplu bucureșteană, care s-ar părea că tinde să devină expresia imperativă a românului citadinizat: amestec de blagă, de scepticism, de butadă fanfaroană, cunoscut și din Caragiale, căruia domnul Camil Petrescu i-a adăugat, ca un element inedit: bunătatea ce se ascunde sub pudoare. Mitică se laudă, așadar, cu ceea ce nu are și își acoperă virtuțile reale, în situații ușoare și în miticisme spirituale sau numai variate – și nu depinde decât de imponderabile ce planează întotdeauna asupra destinelor teatrale, pentru ca acest Mitică sporit sufletește, reabilitat, să-l facă uitat pe vechiul Mitică, simplu gascon ușuratic, integrându-se sub forma aceasta mai complexă și mai onorabilă în galeria tipurilor naționale. (Eugen LovinescuRampa, 31 martie 1928)

Alina Șerban, premiată internațional, într-un rol puternic: „Gipsy Queen” ajunge pe marile ecrane din România
Teatru și film 28 Ianuarie 2026, 20:57

Alina Șerban, premiată internațional, într-un rol puternic: „Gipsy Queen” ajunge pe marile ecrane din România

Filmul Gipsy Queen , cu actrița Alina Șerban în rolul principal, va avea lansarea în cinematografele din...

Alina Șerban, premiată internațional, într-un rol puternic: „Gipsy Queen” ajunge pe marile ecrane din România
Teatrul Național Radiofonic pregătește o producție inspirată de crima din Timiș
Teatru și film 28 Ianuarie 2026, 16:57

Teatrul Național Radiofonic pregătește o producție inspirată de crima din Timiș

Teatrul Național Radiofonic Radio România , fidel misiunii sale de a rămâne conectat în permanență la...

Teatrul Național Radiofonic pregătește o producție inspirată de crima din Timiș
Teatru și film 26 Ianuarie 2026, 12:00

„Don Quijote”, „Turandot”, „Callas – Oana Pellea”, „Don Giovanni” și „Evgheni Oneghin”, deschid luna februarie pe scena ONB

Opera Națională București prezintă în prima săptămână a lunii februarie o selecție de titluri din repertoriul...

„Don Quijote”, „Turandot”, „Callas – Oana Pellea”, „Don Giovanni” și „Evgheni Oneghin”, deschid luna februarie pe scena ONB
Premiera națională a spectacolului „Ziua mea norocoasă”, la început de martie, în București și Cluj
Teatru și film 26 Ianuarie 2026, 00:26

Premiera națională a spectacolului „Ziua mea norocoasă”, la început de martie, în București și Cluj

Teatrul Național București găzduiește, pe data de 2 martie, ora 20:00, în Sala „Ion Caramitru”, premiera...

Premiera națională a spectacolului „Ziua mea norocoasă”, la început de martie, în București și Cluj
Centenar -  HOREA POPESCU, animator marcant al scenei româneşti 25.01.1926 -  24.01.2010
Teatru și film 24 Ianuarie 2026, 07:12

Centenar - HOREA POPESCU, animator marcant al scenei româneşti 25.01.1926 - 24.01.2010

Se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui HOREA POPESCU , regizor proteic de teatru şi film, director artistic al...

Centenar - HOREA POPESCU, animator marcant al scenei româneşti 25.01.1926 - 24.01.2010
„Micuța Amélie” și „Arco”, nominalizate la Premiile Oscar 2026
Teatru și film 23 Ianuarie 2026, 21:07

„Micuța Amélie” și „Arco”, nominalizate la Premiile Oscar 2026

Micuța Amélie, din 23 ianuarie 2026 în cinematografele din România.

„Micuța Amélie” și „Arco”, nominalizate la Premiile Oscar 2026
"Sinners", record istoric de nominalizări la Oscar
Teatru și film 23 Ianuarie 2026, 07:49

"Sinners", record istoric de nominalizări la Oscar

Cu o distribuție impresionantă, o poveste intensă și o viziune regizorală matură, filmul devine simbolul unei noi etape în...

"Sinners", record istoric de nominalizări la Oscar
„Victimele datoriei” - premiera lunii februarie la Teatrul Mic
Teatru și film 22 Ianuarie 2026, 19:12

„Victimele datoriei” - premiera lunii februarie la Teatrul Mic

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului VICTIMELE DATORIEI de Eugène Ionesco, regia Nona Ciobanu,...

„Victimele datoriei” - premiera lunii februarie la Teatrul Mic
Ascultă live

Ascultă live

15:00 - 16:00
Generația X
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
CA PE ROATE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
15:00 - 15:26
ÇáÝĘŃÉ ÇáËÇäíÉ
Ascultă live Radio România Internaţional 1
15:00 - 16:00
CURIERUL ROMÂNESC (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
15:00 - 17:00
DEPARTE DE ACASĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:03 - 16:00
Călător pe unde și oriunde
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
15:00 - 16:00
Emisiune în lb. sârbă
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri