PORTRET: 100 de ani de la naşterea actriţei Jane Russell

Luni, 21 iunie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea actriţei şi cântăreţei americane Jane Russell, protagonista unor filme de success precum “Față Palidă” (1948) sau “Domnii preferă blondele” (1953).

Ernestine Jane Geraldine Russell s-a născut la 21 iunie 1921, la Bemidji, Minnesota, SUA, mama ei fiind actriţă într-o trupă ambulantă, iar tatăl, cadru militar.

Jane a fost educată la o școală locală și a luat lecții de pian, a devenit interesată de dramă şi a început să ia parte la producții de teatru școlar.

După liceu, a lucrat mai întâi ca asistentă într-un cabinet medical, apoi, datorită fizicului ei atrăgător, a activat ca model.

A luat lecții de actorie în trupa de teatru Max Reinhardt, mai ales cu faimoasa actriţă rusă Maria Uspenskaia, însă încercările ei de a intra în studiourile de film Twentieth Century Fox și Paramount au eșuat.

Graţie sprijinului acordat de miliardarul Howard Hughes – care a cunoscut-o la dentistul lui, unde ea lucra ca recepţionistă – , a devenit vedetă de film și sex-simbol, prin ​​debutul ei în cinematografie în producţia western “The Outlaw”/”Proscrisul”(1943). Sigur, picioarele sale interminabile şi bustul generos nu puteau fi ignorate pe marele ecran, filmul a propulsat-o în lumea Hollywood-ului, i-a adus faimă, dar şi o acuzaţii de vulgaritate, din cauza decolteului său prea generos, motiv pentru care filmul a fost cenzurat şi a fost lansat abia în 1946.

Însă ea şi-a dorit să fie apreciată nu doar pentru calităţile ei fizice ci şi pentru talentul actoricesc, iar următoarele roluri vor pune accent pe plusurile artistice, întruchipând mai ales personaje cinice și încrezătoare în sine.

În anii 1940, a cântat cu Orchestra Kay Kyser Orchestra şi a înregistrat albumul de muzică „Let’s Out Out the Lights”.

În 1946, apare în “Young Widow” regia Edwin L. Marin, apoi a jucat alături de Bob Hope, în rolul Calamity Jane în “Față Palidă”/”The Paleface”, regia Norman Z. McLeod (1948), în “Gata cu râsul”/”His Kind of Woman”, regia John Farrow (1951), în “Double Dynamite”, regia Irving Cummings (1951), iar în 1952, în “Die Spielhölle von Las Vegas”/”The Las Vegas Story”, regia Robert Stevenson, “Macao”, regia Josef von Sternberg, în “Fiul Feței Palide”/”Son of Paleface”, regia Frank Tashlin, în “Frumoasa din Montana”/”Montana Belle”, regia Frank Tashlin şi în “Drumul spre Bali”/”Road to Bali”, regia Hal Walker.

Va face rolul carierei, alături de Marilyn Monroe, în “Domnii preferă blondele”/”Gentlemen Prefer Blondes”, regia Howard Hawks (1953). Acesta constituie apogeul carierei sale de actriţă. În film joacă rolul unei brunete idealiste, dar cu picioarele pe pământ, opusul personajului blondei naive interpretat de Marilyn – cele două fiind prietene atât pe marele ecran, în această peliculă, cât şi în viaţa reală.

După această perioadă, rolurile în filme care i s-au propus nu au mai fost aşa de numeroase, astfel că a abordat şi activitatea de cântăreață și apariţii la televiziunea americană.

În 1954, Russell a fondat un cor feminin care cânta muzică religioasă, iar una dintre piese, „Do Lord”, a devenit un hit în SUA.

În 1954 a apărut în filmul “Die lockende Venus”/”The French Line”, regia Lloyd Bacon, în 1955, este distribuită în “Underwater!”, regia John Sturges, în “Goldenes Feuer”/”Foxfire”, regia Joseph Pevney, în “Trei rivali”/”The Tall Men”, regia Raoul Walsh şi în “Gentlemen Marry Brunettes”, regia Richard Sale.

A fost distribuită apoi în roluri în “Sânge încins”/”Hot Blood”, regia Nicholas Ray (1956), “The Revolt of Mamie Stover”, regia Raoul Walsh (1956), “The Fuzzy Pink Nightgown”, regia Norman Taurog (1957), “Bezwinger des Todes”/”Fate Is the Hunter”, regia Ralph Nelson (1964), “Wyoming-Bravados”, regia R. G. Springsteen (1966) şi “The Born Losers”, regia Tom Laughlin (1967)

În anul 1970, ea a realizat ultimul ei film “Darker Than Amber”, regia Robert Clouse.

În deceniul următor, ea apare doar pe micul ecran, convertindu-se, în plus, în artistă de music-hall, pe scenele cluburilor de noapte din Las Vegas, Los Angeles (Hotelul Sands) şi New York.

În anii 70, Russell a luat parte la o reclamă pentru sutienele Playtex, pentru care actrița primea 100.000 de dolari pe an.

În 1971, şi-a făcut debutul pe Broadway, înlocuind-o pe actrița Elaine Stritch în piesa „Companie” şi, de asemenea, în acei ani, s-a remarcat prin interpretarea melodiei „The Ladies Who Lunch”.

Din nefericire, în această perioadă, actrița a avut probleme grave cu alcoolul. În anul 1978, a fost condamnată la patru zile de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate.

În anul 1985, actrița a publicat un volum de memorii, „My Path and My Detours”.

După moartea celui de-al treilea soț și apoi moartea fiului ei, care a urmat unul după altul, Jane Russell şi-a găsit refugiu, din nou, în consumul de alcool. Avea 79 de ani, când copiii ei au decis să ia chestiunile în propriile mâini și au trimis-o pe mama lor să fie tratată pentru dependența de alcool.

Printre premiile obţinute se află Golden Apple Award als Most Cooperative Actress (1955), Golden Boot Award (1984), Berlinale Kamera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin (1991) şi Lifetime Achievement Award la Marco Island Film Festivals (2001).

De asemenea Jane Russell a primit o stea pe celebra Hollywood Walk of Fame, aflată în partea de sud, aria 6900.

A fost căsătorită cu jucătorul de fotbal american Bob Waterfield din anul 1938 până în 1967 – ea adoptându-i pe cei trei copii ai soţului, Buck, Tracy și Thomas, după ce actriţa a făcut un avort, la vârsta de 18 ani, şi nu a mai putut avea urmaşi – , cu actorul Roger Barrett, din 1967 până în 1968 și cu brokerul imobiliar John Peoples din 1973 până în 1999.

Jane Russell a înfiinţat, în 1956, Fondul internațional pentru adopție internațională (WAIF), alături de colegele actrițe Irene Dunne, Loretta Young și June Allyson.  WAIF era o asociaţie prin intermediul căreia a militat timp de decenii pentru facilitarea adopţiilor copiilor, inclusiv a celor mari, a celor cu handicap şi a celor străini.

Jane Russell a murit la 28 februarie 2011, la Santa Maria, în California, la vârsta de 89 de ani, din cauza complicațiilor cauzate de o boală respiratorie.

de Răzvan Moceanu - RADOR