S-a mai stins o lumină a teatrului românesc: regizoarea Cătălina Buzoianu!
03 August 2019, 21:30
Am
pierdut şirul celor care de-a lungul timpului mi-au vorbit despre
Cătălina Buzoianu, şi aproape de fiecare dată apărea cuvântul
lumină, sau flacără. Actori şi regizori excepţionali au fost
marcaţi de intersecţia vieţii şi carierei lor cu minunata doamnă
Cătălina Buzoianu, fiecare datorându-i un rol, o colaborare, o
scintilaţie pe care a pus-o într-un sfat sau într-un gând-
trasând astfel o cale, o creaţie care a strălucit cuprinzându-i
şi pe ei, o prietenie care a aureolat, o sclipire ce a intrat în
alte vieţi şi le-a înnobilat, o întâlnire stelară care a
schimbat măiastru ceva în mersul „mecanismelor” sufletelor pe
care le-a atins.
Căci
nu puteai să „scapi” neatins din întâlnirea cu creaţiile
Cătălinei Buzoianu, autentice şi intense, cu trăiri „pe viaţă
şi pe moarte”, mereu într-o avangardă ce depăşea timpul, un
summum de energii ale celor de pe scenă pe care regizoarea le
manageria dumnezeiește- realizând acel acord perfect, acea
polifonie a trăirilor actor-spectator care este ceva dincolo de
talent - este har!
A
regizat peste 100 de spectacole în ţară şi în străinătate (
Franţa, Israel, Spania , Polonia) şi ne-a regalat cu distribuţii
eclatante şi cu puneri în scenă care au devenit antologice.
Căci
nu putem să uităm adaptarea proprie a Dimineatii pierdute de
Gabriela Adameşteanu, un spectacol reper al anilor ´80 - ´90, un
maniest pe scena Teatrului Bulandra în care străluceau Gina
Patrichi, Tamara Buciuceanu, Victor rebengiuc, Ion Besoiu, Rodica
Tăpălaga, Tora Vasilescu, Irina Petrescu, Mihai Constantin, Lucia
Mora, Ina Apostol, Răzvan Ionescu şi Eugenia Balaure.
Între
1979 şi 1985 ca regizor permanent al Teatrului Mic a regizat texte
excepţionale dintre care ne-au rămas vii în memorie - "Efectul
razelor gamma asupra anemonelor" de Paul Zindel (1978), "Să-i
îmbrăcăm pe cei goi" de Luigi Pirandello (1979), "Maestrul
și Margareta", după Mihail Bulgakov (1980), "Niște
țărani" de Dinu Săraru (1981), "Trovarsi" de Luigi
Pirandello (1992), "Pescărușul", de A. P. Cehov (1993),
"Sonata fantomelor", de August Strindberg (1999), "Spirit",
de Margaret Edson (2001), "Lolita", de Vladimir Nabokov
(2002), "Cum gândește Amy", de David Hâre (2005) sau
"Furtuna" de William Shakespeare (2009).
A
urmat Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra", unde între 1985 și
2006 a regizat "Interviu", de Ecaterina Oproiu
(1975); "O dimineață pierdută", de Gabriela Adameșteanu
(adaptare proprie, 1986), "Uriașii munților", de Luigi
Pirandello (1988), "Merlin", de Tancred Dorst (1991),
"Patul lui Procust", după Cămil Petrescu (1995), "Șase
personaje în căutarea unui autor" de Luigi Pirandello (1995),
"Copilul îngropat" de Sam Shepard (1996), "Petru",
de Vlad Zografi (1998), "Mutter Courage", de Bertolt Brecht
(1999), "Turandot", de Carlo Gozzi (2000), "Tatăl",
de August Stindberg (2004), "Richard al III-lea se interzice",
de Matei Vișniec (2006).
Iar
începuturile au fost la
Teatrul
Național "Vasile Alecsandri" din Iași, unde a pus în
scenă spectacolele "Pescărușul" de A. P. Cehov (1970),
"Bolnavul închipuit" de Moliere (1970), "Poveste de
iarnă" de William Shakespeare (1973) şi Teatrul Tineretului
din Piatră Neamț, unde a montat spectacolul "Peer Gynt",
de Ibsen (1972)
O
viaţă în care Cătălina Buzoianu a vibrat maximal pentru scena
românească şi a fost un profesor excepţional şi mentor a
generaţii de regizori români, care au avut privilegiul de a-i fi
studenţi
la UNATC,
la Catedra de Regie Teatru (unde a predat din 1975) şi unde in 1990
devenea decan al Secţiei de Teatru.
În
2018, la Festivalul Național de Teatru, a cărui ediție i-a fost
dedicată, marea actriţa Mariana Mihut, spunea despre Cătălina
Buzoianu: „a fost o binefacere pentru teatrul românesc",
adăugând: „Este o minune. Combinația de talent, inteligență,
vulnerabilitate și forță, imaginație, bun gust rafinat, cultură
imensă fac din ea unul dintre cei mai reprezentativi regizori
români. Mă consider foarte norocoasă că am avut ocazia să lucrez
cu ea sau din sală să-i admir operele, de-a lungul timpului.”
Şi
cu adevărat este rară înzestrarea şi fenomenala forţă a
Cătălinei Buzoianu de a crea, dar şi de a forma creatori, de a fi
o deschizătoare de drumuri, un spirit care şi-a depăşit timpul şi
care a strălucit cu incandescentă constanță de stea polară,
într-un teatru căruia i-a devenit reper!
Ne
înclinăm în semn de profund respect şi ne bucurăm că am avut
privilegiul de a fi contemporani cu un talent de excepţie şi cu un
om a cărui menire a fost creaţia. Pe care a făcut-o cu măreţie,
cu forţă, cu deschiderea şi determinarea de a experimenta
permanent. Fie că făcea teatru radiofonic, film, preda sau scria,
Cătălina Buzoianu a legat nişte noduri în vieţile noastre
orientându-ne percepţia, scena rămânând spaţiul ei predilect,
universul în care condensa absolut viaţa- aşa cum o vedea şi o
trăia!
De
la Don
Quijote
la Odiseea
2001,
de la Cântarea
Cântărilor
pe muzică rock progresiv la Istoria
Hieroglifică, de
la Integrală
Ionesco,
la Le
premier homme
al lui Camus la Visul
şi Levantul
de Mircea Cărtărescu, totul spune fluid povestea unei creatore
excepţionale cu o viziune integratoare asupra teatrului căruia i-a
dăruit un suflu incomparabil.
Aşa
că însoţim cu iubire şi recunoştinţa sufletul-flacară Cătălina
Buzoianu şi nu vom uita strălucirea trecerii lui prin viaţa asta
în care a dăruit, s-a dedicat, „a ars” pentru teatrul românesc
în acest fel unic!
Michaela
Platon
