Salonul Internațional de Carte Bookfest s-a deschis oficial ieri
26 May 2017
Promovarea literaturii române la cea de-a 76-a ediție a Târgului de carte de la Madrid
26 May 2017

Azi la Radio România Cultural: O carte pe zi – Mircea Eliade, Şamanismul şi tehnicile mistice ale extazului

O carte pe zi, realizator Valentin Protopopescu

Vineri, 26.05.2017, în emisiunea Intro

Mircea Eliade, Şamanismul şi tehnicile mistice ale extazului, trad. de Brânduşa Prelipceanu şi Cezar Baltag, Editura Humanitas, Bucureşti

Atunci când, în 1951, publica la Paris lucrarea Şamanismul şi tehnicile mistice ale extazului, Mircea Eliade avea pe deplin conştiinţa unei premiere mondiale. Fără să fie lipsit de modestie, căci era perfect conştient de existenţa unei bibliografii internaţionale impresionante pe această temă, una pe care o şi stăpânea foarte bine, Eliade încerca astfel să tragă spuza pe turta istoricului religiilor.

Da, afirma marele savant de origine română, cercetările psihologilor văd în şaman exponentul unei crize psihice grave, de relevanţă epileptoidă. Însă e incorect şi inexact să reduci ruptura dintre real şi religios, dintre sacru şi profan, cea trăită şi interpretată în transa şamanică, la o banală irumpere psihotică. Aici e vorba despre o vocaţie a religiosului, una care incumbă o certă dimensiune spirituală, ireductibilă la coordonate clinice prozaice.

Da, mai zicea Eliade, sociologii descoperă relaţia de putere dintre şaman, preot şi vrăjitor, şi ceilalţi vectori sociali ai unei comunităţi. Însă naşterea şi funcţionarea unor instituţii sociale mediate de magie şi şamanism nu epuizează funcţia sacră şi cognitivă a transei ritualice.

Da, mai adauga Mircea Eliade, etnologii vin să aşeze într-un pattern cultural anumit şamanismul, plecând de la elemente concrete, de la date şi obiecte tehnice folosite în ritualuri, mergând pe firul lor istoric, mitic şi funcţional.

Însă doar istoricii religiilor pot aşeza toate aceste viziuni şi interpretări într-un tablou panoramic şi sistematic, având ca ax un set de credinţe şi practici religioase. Mai mult decât să furnizeze o morfologie sau o tipologie a faptelor religioase, un istoric al religiilor va analiza toate manifestările istorice ale fenomenului, încercând să meargă la esenţă, să explice ce înseamnă acea credinţă şi să fixeze dimensiunea transistorică a acestuia.

Din toate aceste motive, spune Mircea Eliade, lucrarea Şamanismul şi tehnicile mistice ale extazului reprezintă o premieră mondială şi un punct de vedere revoluţionar. Fără îndoială că în momentul publicării acesteia, savantul născut la Bucureşti avea dreptate. Pentru a evidenţia aceste aspecte, fac trimitere la ediţia românească din 2017 tradusă de Brânduşa Prelipceanu şi Cezar Baltag şi apărută la Editura Humanitas din Bucureşti.

Într-adevăr, este de mare mirare cum un gânditor comparatist şi un savant de cabinet, cum a fost Eliade, a ajuns să pătrundă cognitiv caracterul concret şi realitatea lumii naturale subpământene sau celeste la care şamanul are acces. Autorul nostru trece în revistă cu o erudiţie strivitoare caracteristicile şamanismului nord-american, siberian, din Oceania, America latină şi Indonezia. Lui Mircea Eliade nici un mare spaţiu al culturii şamanice nu-i rămâne străin. Acesta, fără să fie cercetător de teren, a intuit şi a găsit formule dense pentru a descrie trăirile şi tehnicile şamanice. El disociază fin, punctând nuanţele mărunte şi uneori inobservabile ce despart şamanul de tămăduitor, vraci, taumaturg, văzător şi magician.

Pentru Eliade şamanul este un om care pătrunde deliberat într-o stare modificată de conştiinţă astfel încît să acceadă într-o realitate diferită şi secretă, în scopul de a obţine putere şi informaţii sau de a ajuta o altă persoană aflată în suferinţă. Conştiinţa lui se modifică, trecând în altă stare de agregare spirituală. Starea de conştiinţă şamanică devine astfel un fel de transă hiperlucidă, un mijloc de a atinge dezideratele terapeutice şi religioase, nefiind un scop în sine, cum se întâmplă în extazul mistic medieval creştin. Autorul subliniează foarte bine dimensiunea instrumentală a ritualului şi transei şamanice, dar şi relevanţă sa de funcţie pentru accederea într-un univers calitativ diferit: lumea sacrului, fie ea celestă sau subpământeană.

Mircea Eliade,  coperte, imagini ilustrând imaginarul şamanic, link you tube spre un videoclip al unei trupe de dans şamanic la Bucureşti:

https://www.youtube.com/watch?v=9Ktz3s5xUhA.