Orchestrele și Corurile Radio România vor fi aplaudate în cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu”
26 August 2021
Melania Medeleanu, realizator al podcastului ZI DE BINE, difuzat de Radio România Cultural: “Empatia nu e suficientă. Dacă vrei să ajuți un om, ștergi lacrimile, pe ale tale și pe ale lui, îți sufleci mânecile și te apuci de treabă”  
6 September 2021

Cele mai frumoase povești din fotbal se spun, săptămâna asta, la podcasturile Radio România Cultural

<<Cel mai frumos joc>> este un podcast unic despre emoții, victorii și dezamăgiri, despre comunitate și prietenie”

 

Săptămâna aceasta, la podcasturile Radio România Cultural vorbim despre… fotbal. Mai exact, despre echipele Steaua, Dinamo și Rapid și cele mai interesante povești legate de lumile, istoriile și memoria stadioanelor lor, care vor fi spuse de suporterii acestora în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 16:00, la podcastul intitulat de ei Cel mai frumos joc.

Așadar, despre cele mai incredibile și haioase întâmplări de pe stadioane, despre suporteri înfocați și pasiunea lor pentru echipele de fotbal pe care le iubesc, dar și despre jucătorii de fotbal în jurul cărora s-au țesut cele mai multe povești de-a lungul timpului povestesc, în cele ce urmează, realizatorii podcastului Cel mai frumos joc, Mara Mărăcinescu, Iulia Țurcanu și Andrei Mihail:

 

Despre lumile, istoriile și memoria stadioanelor aflăm lucruri interesante săptămâna asta, la Podcasturile Radio România Cultural, de luni până vineri, de la ora 16:00. Cum v-a venit ideea acestui podcast?

Mara Mărăcinescu: Ideea pentru Cel mai frumos joc a venit natural. Suntem toți mari fani ai podcasturilor narative din străinătate (Serial, S-town, Have you heard George’s podcast), ne pasionează antropologia, și auzindu-l pe Andrei povestind despre experiențele lui de suporter de atâta vreme știam că putem să spunem astfel de povești într-un mod care ar putea profita la maxim de tot ce are de oferit mediul podcasting-ului. Mai exact, știam că putem să ne folosim de muzică și de un sound design puternic să spunem niște povești individuale și unice care redau de fapt peisajul social și cultural al cluburilor de fotbal și al orașelor României.

Cine este gazda Celui mai frumos joc? Și cine sunt invitații?

M.M.: În primul sezon, gazdele sunt Andrei Mihail (antropolog) și Ioana Pelehatăi (jurnalistă), iar invitații sunt suporteri, de toate vârstele, ai celor mai mari cluburi din București – Rapid, Steaua și Dinamo.

În tribunele căror echipe ne vom “muta” pentru următoarele cinci zile? De ce acestea? Unde a fost cel mai dificil de pătruns?

M.M.: În următoarele zile vom auzi povești ale suporterilor Rapid, Steaua și Dinamo. Le-am ales pentru că noi toți locuim în București, iar proiectul a fost pornit în timpul carantinei, în 2020. Astfel, neștiind cum va evolua pandemia, am vrut să rămânem aproape de casă. Documentarea noastră acoperă o varietate demografică destul de mare. Singura provocare a fost aceea de a găsi timpul să ne cunoaștem mai bine cu fanii pe care doream să îi intervievăm, tocmai pentru a le dovedi că nu căutăm să spunem povești senzaționaliste, ci să nuanțăm discursul pe care îl regăsim în media despre suporterii cluburilor de fotbal.

Despre ce vor povesti, concret, invitații voștri, în cele cinci episoade?

M.M.: Invitații noștri vor povesti despre emoția primelor meciuri de pe stadion, despre momente memorabile pe stadion, despre cum au ajuns să țină cu echipele respective și felul în care această pasiune se trage sau nu din familie. Iar specific episoadelor cu Steaua este faptul că am vorbit despre ruptura petrecută acolo odată cu venirea lui Gigi Becali și revenirea Clubului Armatei în peisaj.

 

 

Cel mai frumos joc e un podcast despre emoții, victorii și dezamăgiri, despre comunitate și prietenie

 

Cum ați ajuns să aflați despre toate aceste povești neauzite întâmplate pe stadioane? Și cum i-ați găsit pe cei care vi le-au povestit?

Iulia Țurcanu: În Bucureștiul plin cu mesaje și graffiti care susțin sau înjură o echipă sau alta, nu e greu să găsești suporteri. Se poate întâmpla să bei o cafea într-o zi și să vezi un băiat cu un tatuaj cu Dinamo pe brațe sau să prinzi o conversație despre meciuri la coadă la mici la Obor. Am postat anunțuri și pe grupurile de suporteri și am dat sfoară în țară prin prieteni. Ne-am întâlnit cu cel puțin șspte suporteri ai fiecărei echipe. Am colectat foarte multe povești, iar cele mai bune pot fi auzite în Cel mai frumos joc.

Cum ați primit propunerea Radio România Cultural, de a difuza podcastul Cel mai frumos joc?

I.Ț.: Unul din podcast-urile noastre preferate, This American Life, este la origine un program radio săptămânal de o oră, difuzat pe National Public Radio, care a revoluționat atât felul în care se făceau emisiunile radio, cât și lumea podcasting-ului. Multe din podcasturile cu milioane de ascultători de astăzi sunt difuzate și la radiourile publice din America. Prin urmare, salutăm deschiderea pe care Radio România Cultural o arată acestei noi modalități de a lucra cu sunetul și suntem onorați că Cel mai frumos joc e unul din podcasturile care vor fi auzite vara aceasta de ascultătorii Radio România Cultural.

Cum v-ați dori să-l primească ascultătorii noștri?

I.Ț.: Cu deschidere și curiozitate. Deși poveștile suporterilor se învârt în jurul meciurilor de fotbal, Cel mai frumos joc nu e un podcast despre fotbal, e un podcast despre emoții, victorii și dezamăgiri, despre comunitate și prietenie, lucruri cu care rezonează oricine, chiar și cei care nu au pus niciodată piciorul pe un stadion.

 

 

Lăcătuș a reușit să se identifice atât de puternic cu o echipă, încât a devenit una dintre legendele sale

 

Care sunt cele mai incredibile povești pe care le-ați auzit din gura suporterilor, a jucătorilor sau antrenorilor?

Andrei Mihail: De departe, cea mai impresionantă poveste este a unui suporter care, din 1996 până în prezent, nu a ratat nici un meci al lui Dinamo, cu excepția câtorva deplasări externe pe care nu a putut să le facă din cauza refuzării vizei. Cred că povestea asta este definitorie pentru pasiunea pe care o poate stârni fotbalul. Și acum, la un an după ce am aflat de acest om, mi se pare năucitor numărul de meciuri și de kilometri pe care îi adună performanța lui. Cu jucători sau antrenori nu am vorbit, dar acolo poveștile sunt oricum diferite. Vorbim, totuși, de niște profesioniști care își fac meseria. Suporterii nu au, în general, nimic de câștigat de pe urma mersului la meciuri. Este vorba doar de o pasiune nebună, de un atașament masiv față de echipa favorită.

Dar cele mai haioase?

A.M.: Am râs mult la o poveste a rapidiștilor blocați într-o haltă din periferia Craiovei, așteptând trenul care să îi ducă înapoi la București. Iarnă fiind, trenul nu mai venea, iar jandarmeria nu le dădea voie să plece din perimetru ca să își găsească un loc pentru a se încălzi. Probabil nici nu ar fi avut unde; halta era în câmp, departe de localitate. Ca să nu înghețe, câțiva suporteri au dat foc unor cauciucuri aruncate lângă șinele de cale ferată. ”Legenda” spune că unul dintre jandarmi a încercat să stingă focul cu un jet de lacrimogene din butelia pe care o avea în spinare. Efectul a fost contrar așteptărilor, iar flacăra întețită de gazul pulverizat s-a apropiat periculos de niște copaci lipiți de clădirea haltei. Ceilalți jandarmi au sărit să stingă focul lovind cauciucurile și încercând să le disperseze în câmp, moment în care grupul de suporteri a început să scandeze: ”Cauciuc, nu te da bătut!”. Vă puteți delecta cu momentul și pe Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=tK7j5C1TZFA.

Care sunt jucătorii de fotbal în jurul cărora s-au țesut cele mai multe povești de-a lungul timpului?

A.M.: Marius Lăcătuș, este unul dintre jucătorii cei mai adulați de către steliștii cu care am stat de vorbă. Este unul dintre puținii jucători români de după 1990 care a reușit să se identifice atât de puternic cu o echipă încât să devină una dintre legendele sale. Evident, există jucători emblematici și la Dinamo sau Rapid, dar legătura dintre Lăcătuș și steliști este una specială. Din păcate, în fotbalul de azi, tot mai puțini jucători ajung la un statut atât de înalt, și nu doar din cauza scăderii calității jocului. Modul în care funcționează fotbalul profesionist i-a transformat pe fotbaliști în simpli angajați care prestează pentru firma care le plătește salariile. Puțini mai au o legătură emoțională cu o anume echipă, iar asta nu se întâmplă doar din motive individuale.

Dar cei care au fost protagoniștii celor mai emoționante dintre acestea?

A.M.: Probabil cea mai puternică emulație a provocat-o Mircea Lucescu la Rapid, în 1999, când a coagulat echipa care a câștigat al doilea titlu din istoria Giuleștiului. Toți rapidiștii care au trăit vremurile alea își aduc aminte de euforia și petrecerea de pe Calea Giulești, blocată o noapte întreagă de oamenii fericiți că trăiesc împreună performanța. Momentele astea s-au simțit cu atât mai intens lângă o echipă care nu mai câștigase campionatul din 1967. Pentru un stelist sau dinamovist al anilor ‘90 genul ăsta de bucurie se banalizase cumva. La Rapid, însă, Lucescu a fost artizanul unuia dintre cele mai frumoase momente de bucurie colectivă ale fotbalului nostru de club.

 

Elementul comun cel mai puternic al poveștilor echipelor românești de fotbal este drama privatizării cluburilor

 

Dacă ar fi să faceți o descriere a vieții sociale din jurul fotbalului, pentru fiecare dintre cele trei echipe, cum ar suna aceasta?

A.M.: La Rapid este evidentă o coeziune de grup mai puternică datorată faptului că echipa a fost dezavantajată de statul comunist spre finalul regimului, când Steaua și Dinamo deveniseră echipele spre care se duceau majoritatea resurselor. E un gen de suferință care i-a unit pe rapidiști, lucru care se vede și acum. După desființare și renaștere, după mai mulți ani petrecuți în ligile inferioare, Rapidul are azi cel mai mare număr de spectatori din Liga 1 și, din punctul meu de vedere, cea mai frumoasă atmosferă de pe stadioanele României de azi. Pe de altă parte, și la Dinamo se simte în ultima perioadă o solidaritate puternică întărită de frica desființării echipei. Programul DDB este unic în România nu doar prin banii pe care grupul a reușit să îi strângă și care au fost vitali supraviețuirii echipei, ci și prin faptul că i-a motivat pe suporteri să se implice activ în viața acesteia. Stelei îi este specifică o aroganță a câștigătorului, recunoscută și de câțiva suporteri pe care i-am înregistrat. Când ai în spate cel mai mare număr de titluri sau Cupa Campionilor Europeni, îi privești altfel pe rivalii locali, de pe o poziție superioară care le-a permis câteva coregrafii sau mesaje ironice foarte reușite. Nu dau spoilere; vă invit să descoperiți o parte dintre ele în episoadele podcastului.

Ce le diferențiază pe aceste echipe, din acest punct de vedere? Care le sunt punctele comune?

A.M.: Probabil că elementul comun cel mai puternic al poveștilor echipelor românești de fotbal este drama privatizării cluburilor din perioada postcomunistă. Fiecare dintre cele trei echipe a ajuns pe mâna unor oameni de afaceri care le-au parazitat până le-au băgat în comă. Efectul? Steliștii sunt scindați între două echipe, Rapidul s-a desființat și a trebuit să repornească de la zero din ligile inferioare, iar la Dinamo fantoma falimentului bântuie suporterii de mult prea multă vreme. Kapitalism, rețeta noastră secretă, etapa pe fotbal.

Sunteți microbiști, voi, cei care ați realizat podcastul? Care cu ce echipe țineți? Care e jucătorul vostru preferat?

A.M.: Eu merg pe stadion de la jumătatea anilor ‘90 când m-am legat definitiv de Progresul București, echipă după care merg și azi în Liga a 3-a. Unul dintre jucătorii pe care îi simpatizez și azi puternic este cehul Radek Oprsal. El a jucat la noi la finalul anilor 2000, una dintre cele mai negre perioade ale echipei, care s-a terminat cu desființarea sa. Radek este unul dintre oamenii cei mai de bun simț pe care i-am cunoscut. O perioadă era singurul jucător care venea să salute suporterii la finalul meciului, ceea ce însemna mult la o echipă care era doar o sursă de venit temporară pentru majoritatea fotbaliștilor săi.

 

 

Cel mai frumos joc rămâne spusul de povești despre istorii sociale cu sunet

 

În afară de fotbal, care sunt îndeletnicirile voastre preferate atunci când nu faceți podcasturi despre lumile, istoriile și memoria stadioanelor?

M.M. și A.Ț.: În afara acestui proiect, membrii echipei se ocupă de alte proiecte legate de fotbal: Andrei Mihail culege informații pentru Stadion de cartier, un proiect care își propune să descopere și să popularizeze istoria socială recentă a micilor arene din cartierele bucureștene, Mara Mărăcinescu este parte din echipa Reconectat, un podcast despre relația pe care o avem cu corpul nostru, iar Iulia Țurcanu lucrează alături de Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală la producția podcastului pentru adolescenți Talk for Youth și alături de Fundația Hope and Homes for Children, la producția podcastului Cu Inima la vedere, un podcast despre joaca de a fi părinte. Pe Ioana Pelehatăi o puteți citi în continuare în publicația culturală Scena 9.

Aveți în plan să spuneți și poveștile neștiute din spatele altor echipe de fotbal sau incursiunea se oprește deocamdată aici?

M.M.: Chiar în momentul acesta scriem aplicații pentru a obține fonduri să continuăm cu următoarele sezoane din Cel mai frumos joc. Noi l-am gândit ca pe un proiect pe termen lung și suntem entuziasmați să vedem cum se va dezvolta de acum încolo.

După toate poveștile legate de sportul rege și auzite de voi, care considerați că este… cel mai frumos joc?

M.M.: Cel mai frumos joc rămâne spusul de povești despre istorii sociale cu sunet 🙂 Toți membrii proiectului sunt ascultători avizi ai podcasturilor narative sau, altfel spus, ai documentarelor audio, iar pasiunea aceasta s-a îmbinat perfect cu sportul rege, fotbalul, pentru că sunt atâtea povești de spus.

De ce să ascultăm, săptămâna asta, la Radio România Cultural, Cel mai frumos joc?

M.M.: Pentru că este un podcast unic în peisajul podcasturilor interviu din România și mai ales pentru că emoționează ascultătorul, fie că este microbist sau nu. Pasiunea celor cu care am vorbit se transmite foarte puternic prin sunet.