Premiile Bienalei Internationale de Gravura Bucuresti, editia 2016. Conferinta Mircia Dumitrescu
9 December 2016
DOCUMENTAR: 120 de ani de la moartea lui Alfred Nobel, fondatorul premiului cu același nume
10 December 2016

DOCUMENTAR: Premiile Nobel – oglinda realizărilor excepţionale ale spiritului uman

Sâmbătă, 10 decembrie, la Sockholm şi Oslo au loc ceremoniile decernării Premiilor Nobel pentru lauraţii anului 2016, premii care sunt destinate să recompenseze eforturile realizate pentru cunoaşterea şi aprofundarea realizărilor spiritului uman. În cele două oraşe vor fi prezenţi laureaţii din acest an precum şi invitaţi din întreaga lume. Alături de momentele decernării distincţiilor, la Stockholm şi la Oslo au loc numeroase conferinţe publice susţinute de laureaţii Nobel pentru literatură, medicină, chimie, fizică, economie şi pace.

AFP PHOTO / SCANPIX SWEDEN / DSK

AFP PHOTO / SCANPIX SWEDEN / DSK

Cu aceeaşi ocazie, la Stockholm va avea loc şi Concertul Nobel, oferit de fundaţia cu acelaşi nume, în onoarea laureaţilor dar şi ceremonia decernării premiilor, în data de 10 decembrie, ziua morţii lui Alfred Nobel.

Laureaţii vor participa şi la dineuri oferite de Casa Regală Suedeză de instituţiile care fac alegerea laureaţilor – Academia Regală Suedeză de Ştiinte, Academia Suedeză şi  Institutul Karolinska – precum şi la o serie de întâlniri cu elevi ai unor licee din alte oraşe suedeze.

Premiile Nobel au fost create de savantul şi omul de afaceri suedez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, în anul 1867, şi deţinătorul a nu mai puţin de 355 de brevete de invenţii, care, în testamentul său, a precizat că fondurile averii sale să fie oferite în fiecare an „sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanităţii”.

Laureaţii din acest an ai Premiilor Nobel sunt:

  • Juan Manuel Santos Calderón, născut la 10 august 1951, este un politician columbian, fost ministru al Apărării Naţionale şi actual preşedinte al Columbiei, aflat în funcţie din 7 august 2010. El a venit la putere în timpul unei crize a relaţiilor bilaterale dintre Columbia şi Venezuela pe care a rezolvat-o rapid. În acest an i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace pentru eforturile sale de a pune capăt războiului civil de peste 50 de ani din ţară, cu grupul de gherilă columbian FARC
  • Jean-Pierre Sauvage, născut la 21 octombrie 1944, la Paris, Franţa, chimist francez, specialist în chimie supramoleculară, Sir James Fraser Stoddart, născut la 24 mai 1942, la Edinburgh, Regatul Unit, chimist britanic şi Bernard Lucas „Ben” Feringa, născut la 18 mai 1951, la Barger-Compascuum, Olanda, chimist olandez, specializat în nanotehnologie moleculară, sunt laureaţii din acest an ai Premiului Nobel pentru Chimie pentru proiectarea şi sintetizarea maşinăriilor moleculare. Experţii au dezvoltat cea mai mică maşinărie din lume, care este de mii de ori mai subţire decât firul de păr.
  • Yoshinori Ohsumi, născut la 9 februarie 1945, la Fukuoka, Japonia, este un cercetător japonez, specialist în biologie celulară, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pe anul 2016, pentru descoperirile sale în domeniul mecanismelor autofagiei. Practic, Yoshinori Ohsumi a descoperit mecanismul prin care celulele își distrug și își reciclează propriul conținut, ceea ce ar putea duce la o mai bună înțelegere a unor boli precum cancerul, Parkinson și diabetul de tip 2.
  • / AFP PHOTO / BORIS HORVAT

    / AFP PHOTO / BORIS HORVAT

    Bob Dylan, pe numele la naştere Robert Allen Zimmerman, născut la 24 mai 1941, la Duluth, Minnesota, SUA, este un cântăreţ, compozitor, muzician şi poet american ale cărui contribuţii în muzica americană sunt comparabile, ca faimă şi influenţă, cu cele ale lui Stephen Foster, Irving Berlin, Woody Guthrie şi Hank Williams. O parte din cele mai apreciate cântece ale lui Dylan sunt din anii 1960, iar cântece precum „Blowin’ in the Wind” şi „The Times They Are a-Changin’” au devenit embleme ale mişcărilor anti-război şi pentru drepturile civile la scară mondială. În anul 2016, i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru crearea de noi expresii poetice în cadrul marii tradiţii a cântecului american”.

  • Oliver Simon D’Arcy Hart, născut în 9 octombrie 1948, economist american născut în Marea Britanie şi profesor de economie la Universitatea Harvard şi Bengt R. Holmström, născut la 18 aprilie 1949, economist finlandez şi profesor de economie la Massachusetts Institute of Technology, au obţinut Premiul Nobel pentru Economie în 2016 pentru contribuţiile lor la teoria contractelor, de la cele comerciale la cele din domeniul sănătăţii sau social. Noile instrumente teoretice create de Hart şi Holmström sunt valoroase pentru înţelegerea contractelor în viaţa reală, dar şi în cadrul instituţiilor, precum şi potenţialele capcane în conceperea unui contract.
  • David James Thouless, născut la 21 septembrie 1934, la Bearsden, Marea Britanie, fizician specializat în studiul materiei condensate, Frederick Duncan Michael Haldane, născut la 14 septembrie 1951, la Londra, Marea Britanie, fizician britanic, profesor la Universitatea Princeton din SUA şi John M. Kosterlitz, născut la 22 iunie 1943, la Aberdeen, Marea Britanie, profesor de fizică la Universitatea Brown din SUA, au câştigat Premiul Nobel pentru Fizică pe 2016, pentru descoperiri teoretice legate de stările topologice ale materiei. Cei trei au descoperit stări neobişnuite ale materiei cuantice, care se observă, de pildă, la nivelul fenomentului de superconductibilitate (fenomen în care rezistenţa electrică a unui material conductor devine zero, dacă temperatura sa este mai mică decât o anumită valoare specifică materialului, numită temperatură critică). Cei trei oameni de ştiinţă au dezvoltat un cadru matematic (în domeniul topologiei) pentru a explica aceste proprităţi ciudate. Descoperirile acestora duc la posibilitatea proiectării unor noi materiale, cu noi proprietăţi.

Alfred Nobel s-a născut la Stockholm la 21 octombrie 1833, tatăl sau, Immanuel Nobel, fiind inginer de profesie, iar mama sa, Andrietta Ahlsell, provenea dintr-o familie bogată.

După falimentul firmei tatălui său din anul 1833, acesta pleacă în Finlanda şi, mai apoi în Rusia, unde pune pe picioare o afacere la Sankt Petersburg, unde furniza echipament militar armatei ruseşti.

În anul 1842 Immanuel îşi poate permite să-şi aducă familia la St. Petersburg, unde fiii săi primesc educaţie intensivă în ştiinţele naturii, limbi străine şi literatură.

Astfel, la vârsta de 17 ani, Alfred vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza şi germana, fiind atras şi de literatura engleză şi ştiinţele exacte – fizica şi chimia.

După împlinirea vârstei de 18 ani, Alfred a călătorit în Statele Unite unde, pentru o perioadă de 4 ani, şi-a aprofundat studiile de chimie sub îndrumarea profesorului John Ericsson, cel care, printre altele, a conceput şi proiectat nava blindată USS Ironclad, devenită faimoasă cu ocazia Războiului Civil American.

Apoi, Alfred a vizitat Suedia, Germania şi Franţa, iar la Paris are şansa să lucreze în laboratorul unui chimist renumit în epocă, T.J. Pelouze.

După întâlnirea cu chimistul italian Ascanio Sobrero, care inventase nitroglicerina, un lichid exploziv deosebit de puternic şi de instabil, Alfred devine interesat de posibilitatea folosirii ei în construcţii şi începe să lucreze la elaborarea unor metode de controlare a exploziei.

În anul 1852 Alfred este chemat să lucreze pentru compania tatălui său care cunoştea o dezvoltare continuă, însă întâmplări neprevăzute aveau să aducă, mai târziu, un alt faliment în afacerile părintelui său.

În aceste condiţii, doi dintre fii, Alfred şi Emil, alături de tatăl lor, revin la Stockholm, unde Alfred a continuat cercetările prin care încearca să folosească nitroglicerina ca exploziv controlabil. Experimentele sale au avut un episod tragic, soldat cu moartea fratelui său şi interdicţia impusă de autorităţi a experimentelor în interiorul oraşului. Alfred se mută astfel pe un vas ancorat pe Lacul Malaren şi, la scurt timp, avea să demonstreze că prin amestecarea nitroglicerinei cu cuarţ se formează o pastă care putea fi modelată în diferite forme şi dimensiuni.

Astfel, în anul 1867 acesta își brevetează invenția sub denumirea de dinamită, iar pentru declanşarea exploziei brevetează o altă invenție, un detonator bazat pe aprinderea unui fitil.

Pornind de la această remarcabilă invenţie, Alfred îşi deschide o fabrică de dinamită la Krümmel, azi un cartier al orașului Geesthacht, Germania, care la scurtă vreme începe să exporte produsele în alte țări din Europa și chiar în America și Australia.

Ca urmare a succesului înfloritor al afacerii, Alfred și-a deschis fabrici și laboratoare în peste 20 de țări, iar când nu călătorea, lucra intens în laboratoarele sale.

Cu toate că a rămas necăsătorit până la sfârşitul vieţii, genialul om de ştiinţă nu a rămas indifenent la farmecul sexului frumos, având cel puţin 3 iubiri memorabile, dintre care una, în Rusia, cu o tânără pe nume Alexandra, care i-a respins însă cererile insistente şi repetate de căsătorie.

Apoi savantul a dat un anunţ într-un ziar local în care anunţa: „Gentleman bogat şi foarte educat, caut o doamnă de vârstă medie, cunoscătoarea mai multor limbi de circulaţie, în rol de secretară şi cameristă… „. Singura care a corespuns criteriilor savantului s-a dovedit a fi Bertha Kinsky, o contesă austriacă, de care Nobel s-a îndrăgostit lulea, însă după o relaţie de scurtă durată, contesa l-a părăsit pentru a se mărita cu fostul ei iubit, baronul Arthur Gundaccar von Suttner. În ciuda despărţirii, contesa a ţinut o corespondenţă neîntreruptă cu Nobel până la moartea savantului, şi se crede că aceasta a avut o influenţă majoră în ceea ce priveşte ideea acordării unor premii după ce Alfred avea să părăsească această lume.

În fine, cea mai lungă relaţie sentimentală a lui Nobel a fost cu o simplă florăreasă din Viena, pe nume Sofie Hess, relaţie ce a durat peste 18 ani.

Alfred a ajuns să breveteze peste 355 de invenții, printre care cauciucul sintetic, pielea artificială și mătasea sintetică. În aceeaşi perioadă istorică, au fost inventate şi ciocanul perforator pneumatic, alături de burghiul cu cap de diament artficial, astfel că industria mineritului a căpătat noi proporţii, căci, cu ajutorul ciocanului penumatic şi al burghiului special, se puteau face orificii în cele mai dure roci, iar în orificiile create erau introduse batoanele explozive de dinamită create de inventatorul suedez.

Primele demonstraţii practice au avut loc în mina Redhill din Surrey, Anglia.

Conform istoricilor şi biografilor, evenimentul care a stat la baza creării Premiilor Nobel de astăzi a fost unul tragic, personal.. La decesul fratelui său Ludvig, în anul 1888, un jurnal franţuzesc de scandal a publicat, din greşeală, un necrolog din care reieşea că cel care murise era Alfred Nobel, pe care publicaţia îl condamna pentru invenţiile sale, numindu-l „Negustorul morţii”.

Ca urmare, la 27 noiembrie 1895, la Clubului Suedez-Norvegian din Paris, marele inventator avea să anunţe public crearea premiului care-i va purta numele precum şi conţinutul testamentului său, care menţiona faptul că întreaga sa avere va fi transformată într-un fond de lichidităţi din care, anual, să fie răsplătite mari realizări în ştiinţă, precum şi eforturile făcute de o persoană pentru instalarea păcii pe planetă – indiferent de religia, naţionalitatea, rasa ori sexul celor ce înfăptuiseră aceste realizări.

Astfel întreaga sa avere – circa 31.225.000 coroane suedeze – aproximativ 250 milioane USD la nivelul actual, au fost alocaţi decernării acestor premii.

Alfred Nobel a trecut la cele veşnice la 10 decembrie 1896, la San Remo, în Italia, iar la această dată a rămas fixată, anual, ceremonia decernării prestigioaselor premii care îi poartă numele, începând cu anul 1901.

Ulterior, premiul avea să fie divizat pe domenii precum literatură, fizică, chimie, economie şi medicină, iar premiul pentru pace urma să fie acordat persoanei sau societăţii care, în decursul unui an, întreprinde cele mai multe eforturi pentru dezvoltarea fraternităţii între oameni, luptă pentru reducerea cursei înarmărilor sau acţionează ca mediatori eficienţi în cadrul conflictelor armate.

Laureatii premiului Nobel din 1951 – John Douglas Cockcroft, Ernest Walton, Edwin McMillan, Glenn Seaborg, Max Theiler si Pär Lagerkvist. / AFP PHOTO

Laureatii premiului Nobel din 1951 – John Douglas Cockcroft, Ernest Walton, Edwin McMillan, Glenn Seaborg, Max Theiler si Pär Lagerkvist. / AFP PHOTO

În continuare vă prezentăm câteva elemente inedite legate de decernarea Premiilor Nobel, de-a lungul anilor.

În primul rând, să spunem un lucru mai puţin cunoscut, acela că în afara laureaţilor, numele tuturor candidaţilor sunt dezvăluite abia după 50 de ani, socotind din anul în care ei au fost nominalizaţi, conform regulilor impuse de Alfred Nobel.

Această regulă a făcut să se afle că Stalin, spre exemplu, a candidat la Premiul pentru Pace, iar Gandhi să nu primiească niciodată această distincţie, deşi a fost nominalizat de cinci ori. De asemenea în anul 1939, Adolf Hitler a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace de către un parlamentar suedez, o propunere retrasă ulterior.

Comitetul care deliberează acordarea premiilor ar trebui să aibă ceva mustrări de conştiinţă în acest sens, Stalin şi Hitler fiind numiţi de către organizatori „două mici erori comise din cauza statutului pe care cei doi îl aveau în perioada respectivă în Europa”.

De asemenea, conform aceleiaşi reguli de 50 de ani, s-a aflat că Thomas Edison şi Nikola Tesla au fost menţionaţi ca potenţiali câştigători în anul 1915, dar din pricina animozităţilor dintre ei, niciunul nu a mai primit distincţia.

Prin testamentul lăsat de Alfred Nobel, premiile Nobel sunt decernate de următoarele instituţii: Academia Regală de Ştiinţă din Suedia acordă Premiul Nobel pentru Fizică, Chimie şi Economie, Institutul Carolina din Stockholm – Premiul Nobel pentru Medicină, Academia Suedeză – Premiul Nobel pentru Literatură şi un comitet alcătuit din 5 persoane alese de Parlamentul Norvegiei – Premiul Nobel Pentru Pace.

Primele premii Nobel au fost acordate la 10 decembrie 1901, după moartea iniţiatorului lor şi erau reprezentate de o medalie, o diplomă şi o sumă de bani, care la început a fost în valoare de 40.000 dolari SUA, iar apoi a crescut treptat, ajungând în prezent la circa 800.000 de euro per premiu.

În perioada 1901 – 2016, Premiile Nobel au fost obţinute de 911 persoane – vârsta medie a acestora fiind de 59 de ani, dar şi de 26 de organizaţii.

Există şi ediţii la care anumite Premii Nobel nu au fost atribuite:

– fizică – 6 ediţii: 1916, 1931, 1934, 1940, 1941, 1942

– chimie – 8 ediţii: 1916, 1917, 1919, 1924, 1933, 1940, 1941, 1942

– medicină – 9 ediţii: 1915, 1916, 1917, 1918, 1921, 1925, 1940, 1941, 1942

– literatură – 7 ediţii: 1914, 1918, 1935, 1940, 1941, 1942, 1943

– pace – 19 ediţii: 1914, 1915, 1916, 1918, 1923, 1924, 1928, 1932, 1939, 1940, 1941, 1942, 1943, 1948, 1955, 1956, 1966, 1967, 1972.

Raportul între femeile şi bărbaţii care obţin titlurile Nobel este net în favoarea domnilor: 49 de femei laureate, restul fiind acordate bărbaţilor. În anul 2009 premiul Nobel pentru economie a fost obţinut, în premieră, de o femeie – reprezentanta SUA,  Elinor Ostrom – iar în fizică, doar două femei au fost premiate, doar până în anul 1963, alături de 191 bărbaţi.

Cel mai în vârstă laureat Nobel este americanul de origine rusă Leonid Hurwicz, care a primit la vârsta de 90 de ani, în 2007, premiul pentru economie, iar romanciera britanică Doris Lessing, a fost, tot în 2007, la 87 de ani, cea mai în vârstă laureată a unui premiu Nobel, primindu-l pe cel pentru literatură. Interesant este că Doris Lessing a catalogat primirea acestui premiu drept „o catastrofă”, deoarece din cauza lui nu a mai avut timp să scrie.

Cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel este britanicul Lawrence Bragg, care la vârsta de 25 de ani a primit, în anul 1915, premiul pentru fizică – pe care l-a împărţit cu tatăl său William, iar cea mai tânără laureată este pakistaneza Malala Yousafzai, care a primit, pe 10 decembrie 2014, Premiul Nobel pentru Pace, la vârsta de 17 ani.

Un fapt interesant de menţionat este că iubita lui Alfred Nobel, contesa austriacă Bertha Kinsky, despre care am amintit în rândurile precedente, devenită prin căsătorie baroneasa Bertha Sophie Felicita von Suttner, cea care se bănuieşte că a fost sursa de inspiraţie pentru ideea acordării premiilor, este prima femeie care a câştigat Premiul Nobel pentru pace în anul 1905.

Conform statisticilor, pe domenii, există ramuri care obţin cu predilecţie distincţii Nobel: astfel, cei mai mulţi laureaţi Nobel pentru literatură scriu proză, domeniul particulelor dă cei mai mulţi laureaţi în fizică, premiul pentru chimie este obţinut de cei care activează în domeniul biochimiei, geneticienii au mai multe şanse la Premiul Nobel pentru medicină, iar specialiştii în macroeconomie au obţinut cele mai multe titluri Nobel pentru Economie.

În ceea ce priveşte Premiul Nobel pentru literatură, din cei 108 laureaţi de până acum, cei mai mulţi câştigători – 28 – au creat în limba engleză, aceştia fiind urmaţi de autorii de limbă franceză – 14, germană – 13 câştigători, şi spaniolă – 11 laureaţi. Există cîştigători pentru literatură care au scris în arabă, chineză şi chiar occitană.

Cel mai mare număr de candidaţi la o singură categorie la o ediţie au fost înregistraţi în anul 2014, nu mai puţin de 278 de personalităţi şi entităţi fiind înscrişi în cursa pentru Premiul Nobel pentru pace, cifră record pentru această distincţie.

Există în istoria Premiilor Nobel şi câştigători care au refuzat, într-un fel sau altul, să onoreze primirea trofeelor. Adolf Hitler a interzis unui număr de trei laureaţi germani să primească premiul, fiind vorba, în ordine, de Richard Kuhn – laureat pentru chimie, în anul 1938, Adolf Butenandt – de asemenea, laureat pentru chimie, în 1939 şi Gerhard Domagk – premiul pentru medicină în anul 1939.

La rândul lor, autorităţile sovietice l-au constrâns pe Boris Pasternak să refuze Premiul Nobel pentru literatură obţinut în anul 1958.

În anul 1964, francezul Jean-Paul Sartre a refuzat Premiul Nobel pentru literatură, iar în anul 1973, premierul vietnamez Le Duc Tho a refuzat să împartă Premiul Nobel pentru pace, cu secretarul de stat american Henry Kissinger.

Trei laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace se aflau în detenţie în momentul în care au fost anunţate premiile: în anul 1935 – jurnalistul german Carl von Ossietzky, în anul 1991 – activista birmaneză Aung San Suu Kyi, care abia în iunie 2012 a putut să îşi prezinte la Oslo discursul de acceptare a premiului Nobel, la peste 20 de ani după atribuire şi în anul 2010 – dizidentul chinez Liu Xiaobo.

Familia cu cei mai mulţi laureaţi ai Premiilor Nobel este cea a francezilor Curie: în anul 1903, soţii Pierre şi Marie Curie (prima femeie premiată) au primit Nobelul pentru fizică, în 1911, Marie Curie a fost din nou laureată, de data aceasta pentru chimie – devenind singura femeie dublă câştigătoare a Nobelului, apoi în anul 1935, fiica ei Irène Juliot-Curie şi soţul ei Frédéric Juliot au primit premiul Nobel pentru chimie, iar Henry Richardson Labouisse, soţul sorei mai mici a lui Irène, Eve Curie, a primit, ca director al UNICEF, premiul Nobel pentru pace în anul 1965.

Linus Pauling este singura persoană din lume care a fost premiată de două ori cu Premiul Nobel, pe care nu l-a împărţit cu nimeni – este vorba de Nobel-ul pentru chimie în 1954 şi de Premiul Nobel pentru pace în 1962. Dintre organizaţii, cele mai multe premii Nobel – toate pentru pace – le-a obţinut organizaţia Crucea Roşie Internaţională, în anii 1917, 1944 şi 1963.

Din anul 1974, Statutul Fundaţiei Nobel prevede că premiul nu se poate acorda postum, în afara cazului în care moartea celui premiat se petrece după anunţul de acordare a distincţiei. Înainte de anul 1974 a fost acordat, postum de două ori: lui Dag Hammarskjöld – Premiul Nobel pentru Pace în 1961 şi lui Erik Axel Karlfeldt , Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1931.

După anunţul de acordare a Premiului Nobel pentru Medicină pe anul 2011, s-a descoperit că unul din laureaţi, Ralph Steinman, a trecut la cele veşnice la doar trei zile după declararea sa ca premiant, ceea ce conform modificărilor statutului din anul 1974, a permis urmaşilor acestuia să ridice premiul.

Cei mai mulţi premiaţi cu Nobel provin din SUA – 259, urmaţi de cei din Marea Britanie – 85 şi Germania – cu 75 de premiaţi.

După ţara în care s-au născut laureaţii, România a dat nu mai puţin de patru câştigători ai prestigiosului premiu: în anul 1974,  George E. Palade a primit Nobel-ul pentru medicină pentru descoperirea microscopiei fluorescente, în 1986 Premiul Nobel pentru pace a fost decernat lui Elie Wiesel, în anul 2009, Nobel-ul pentru literatură a revenit Hertei Müller şi în fine, în 2014, Premiul Nobel pentru chimie i-a revenit lui Stefan W. Hell.

Sursa: RADOR (Răzvan Moceanu)