Empatie și empatism – Introspecții, duminică, 15 septembrie 2024, ora 18.30

Când ai de ales cu cine să fii într-o relație, nu mergi pe mâna cuiva „rece”, cu care parcă vorbești la pereți, nu simte și nu înțelege nimic din ce vrei tu să exprimi. La fel cum nici celălalt nu va fi alături de tine dacă nu te așezi din când în când în „papucii” lui, cât să vezi că are o perspectivă mai mult sau mai puțin diferită de a ta. Empatia este o capacitate necesară oricărei interacțiuni umane. Este naturală și este, totodată, o aptitudine pe care o dezvolți în timp. Când lipsește, e semnal de alarmă. Dar când e un prea-plin, ce poate însemna, ce poate fi un exces de empatie? „Empatie și empatism” este tema emisiunii Introspecții, duminică, 15 septembrie, de la ora 18.30, în direct, la Radio România Cultural. Invitată: Gabriela Romaneț, psihanalist, membră a Societății Române de Psihanaliză.

„Un model al empatiei care utilizează interpsihicul în tehnică ia în considerare paradoxurile, fiindu-i inerente, ca încercare de coexistență a mai multor timpi, paradigme de gândire, procese și subiectivități. Poate că la baza delimitării între cel din mintea mea și cel din realitate stă paradoxul singur în prezența celuilalt, când mama care își face activitatea ei personală alături de bebelușul care se joacă și care verifică din când în când prezența ei acolo și nedistrusă de jocul lui și operațiile făcute în joc, și astfel află că mama este în afara minții lui, dar și că mama este în afara minții lui ca diferită de cea din mintea lui. Înțeleg paradoxul într-o teorie complexă a jocului și supraviețuirii obiectului în trecerea de la procesele narcisice primare, care concep obiectul în minte și îl găsesc în realitate, la procesele narcisice secundare, în care obiectul imaginat este distrus în minte pentru a fi găsit în realitate, și doar dacă acceptăm paradoxul că obiectul nu ar fi fost creat ca atare dacă nu ar fi existat deja. Paradoxul empatiei pleacă de la situația în care cunoașterea altuia apare ca necesară celei de sine, iar cunoașterea empatică a celuilalt se bazează în mod paradoxal pe o percepție intimă de sine ce-l îndepărtează pe celălalt din propriocepție. În empatie vorbim despre identificarea obligatorie și capacitatea de identificare, dar și despre dez-identificare, capacitatea de desprindere de identificarea obligatorie pentru ascultarea empatică. Paradoxul noțiunii de identificare creează Eul după modelul celuilalt și pornind de la el și asociază simțul de sine cu cel al alterității de sine.” (Gabriela Romaneț, fragment din articolul „Empatia și paradoxul devenirii: studiu clinic și metaforă”, prezentat la Școala de Vară a Societății Române de Psihanaliză, 2024)