Religie și religiozitate, o perspectivă psihologică (I)

Perioada sfârșitului de an este marcată de semnificații și sărbători importante în toate credințele și religiile mari ale lumii. Și poate nu întâmplător simbolul cel mai prezent este acela de nou început. Dar ceea ce ne este comun se pare că totodată ne și desparte. Religiozitatea exprimată în sentințe polarizate, adesea presărate cu lozinci delirante, continuă să iște unele dintre cele mai mari controverse, conflicte și războaie. Prin ce mecanisme anumite idei în aparență religioase reușesc să stârnească emoții și comportamente extreme de intoleranță? „Religie și religiozitate”, dintr-o perspectivă psihologică, este subiectul emisiunii Introspecții, duminică, 15 decembrie, de la ora 18.30, în direct, la Radio România Cultural. Invitată: Gabriela Romaneț, psihanalist, membră a Comitetului Științific al Societății Române de Psihanaliză. Realizator Daniela Vasile

„Nu cred că este despre orientarea religioasă a fiecăruia dintre oamenii acestei țări sau acestei planete, ar fi o aroganță a intelectualilor să atace confesiunea intim religioasă a fiecărui om și să se hazardeze inchizitorial să conteste valorile intrinseci umane în care fiecare pământean crede, în încercarea lui de a-și crea teorii despre lume și viață în centrul cărora să pună umanitatea, pentru a-și face viața, cu marile pierderi, mai suportabilă.

Să le iau părinților mei convingerea că-și vor întâlni undeva cealaltă fiică pierdută, să-i iau mamei mele alinarea că se va unifica într-o îmbrățișare cu fata ei, ar fi o catastrofă. Părinții mei cred în asta cu toată ființa lor ce le-a mai rămas după ce sora mea a murit.

Nu este vorba despre un atac al convingerilor care țin în viață oameni, care le mai dau un sens după ce devastarea a trecut peste ei sau urmează să treacă.

Ceea ce se întâmplă cu așa zisa religiozitatea cu care se fentează oamenii este despre tulburarea de gândire: să te crezi Iisus sau să vrei să devii unul, să ataci tot ce este uman ca să devii non-uman, o zeitate, dar folosindu-te de suferințele umane și de teoriile create pentru a le suporta.

Am putea vorbi despre șarlatanie, aș face un eseu despre asta, dar nu, vreau să vorbesc despre schizofrenie. Despre cele două tipuri de simptome ale schizofreniei: simptomele negative, ale regresiei: cu fantasme de distrugere a lumii, sentiment de grandoare, alienarea corpului, depersonalizare, gândire magică, nivel prelogic al gândirii, gândire primitivă care atinge doar tangențial realitatea obiectivă și doar pentru a se folosi de un detaliu ca să genereze halucinația și argumentația delirantă și simptomele pozitive, de recuperare: cu fantasme de reconstrucție a lumii, a lumii fără sens în care persoana respectivă are sarcina de a o salva precum Isus sau vreun substituent simbolic al acestuia, cu revelații resimțite fie încântătoare, promițătoare, fie înspăimântătoare, înfricoșătoare, dar revelațiile nu sunt percepute într-o manieră progresivă, revelațiile de tip salvare sunt pasiv resimțite și receptate, într-o uniune mistică cu universul, un sentiment oceanic originar, cu halucinații care se impun ca substitute ale percepțiilor, grandiozitatea salvatorului se impune ca noua realitate, cu delirul care adună halucinațiile și construiește idei mai complicate și chiar sistematizate.

Și astfel un schizofren ar putea conduce o țară cu lege marțială pentru a-și impune delirul, ar putea să fascineze oameni care cred că există ceva bun în ei, în alții, și peste tot.

Să facem diferența dintre gândire și tulburare delirantă de gândire.”

(Gabriela Romaneț)