Suntem un corp sau avem un corp? Alexandru Bălășescu despre inteligență artificială, nemurire și criza discernământului

Într-o lume tot mai dominată de automatizare și de promisiuni legate de o eventuală nemurire digitală, antropologul Alexandru Bălășescu oferă o perspectivă umanistă rară, dar necesară. Invitat în emisiunea Orașul vorbește, acesta pornește de la volumul Climate Change in the Age of Artificial Intelligence. Nature, Culture and the Politics of Technology pentru a explora relația dintre corp, tehnologie și cultură – și pune sub semnul întrebării multe dintre convingerile contemporane legate de inteligența artificială.

Cartea propune o schimbare radicală de perspectivă: în loc să considerăm corpul un simplu instrument, să ne asumăm că suntem un corp. Această distincție, aparent subtilă, are implicații profunde asupra modului în care ne raportăm la natură, la tehnologie și la identitatea personală.

„Dacă gândești că ești un corp, te raportezi într-un anumit fel atât la natură, cât și la tehnologie. Dacă gândești că ai un corp, se schimbă raportul.”

Deși inteligența artificială este un subiect omniprezent în discursul public, Alexandru Bălășescu critică atât termenul în sine, cât și fascinația aproape religioasă care îl înconjoară:

„E o denumire nefericită pentru niște sisteme de automatizare. Acestea sunt sisteme de automatizare ultra-specializate și, în ultima vreme, tot mai generalizante, care automatizează și accelerează un anumit tip de luare de decizii, bazat pe anumiți parametri. Oricât de complex ar fi, tot acolo ajungem. Inteligența, în opinia mea, implică altceva – implică prezența în lume. Noi confundăm limbajul exact, matematic, cu acuratețea observației. Datele nu sunt adevărul. Sunt rezultatul unor observații și al traducerii acestora în limbaj matematic.”

Alexandru Bălășescu nu face predicții despre viitor, ci lansează un apel lucid la discernământ – o calitate tot mai rară într-o lume sedusă de iluziile digitale. Fără acest discernământ, riscăm să credem în „obiectivitatea” inteligenței artificiale, chiar dacă știm – sau ar trebui să știm – că nu este altceva decât o simulare a realității.

„Discernământul devine o artă în sine. Îl obții prin educație și prin întrebări asupra propriilor presupuneri. Presupunem sau acționăm ca și cum computerul ar avea dreptate, ca și cum inteligența artificială ar fi obiectivă. Deși ni se spune constant că nu este obiectivă, ea creează această iluzie a obiectivității – o iluzie care se bazează, de fapt, pe o simulare și pe eliminarea corpului.”

Interviu realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul vorbește, produsă de Gabriela Mitan Dulgheru și difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.