Ascultă Radio România Cultural Live

Svetlana Cârstean: „E un «blind date» ceea ce am făcut noi în cartea DUBLĂ EXPUNERE LA FEMININ”

13 Noiembrie 2024, 12:21

DUBLĂ EXPUNERE LA FEMININ reunește câteva dintre cele mai importante voci feminine din literatura și arta contemporană din România. Inițiat și realizat pentru prima dată în 2014, demersul propune explorarea narativelor din zona artelor vizuale și reformularea lor în limbaj literar.

Întrebată de Daria Ghiu, în emisiunea Orașul Vorbește, ce a reprezentat prima Dublă Expunere, acum 10 ani, Roxana Tolici, curatoarea proiectului și fondatoarea Mobius Gallery, a răspuns: „Un loc de joacă, aș zice. Eu am venit din zona literelor, a literaturii. Am descoperit, la un moment dat, artele vizuale și mi-am dat seama că e vorba tot de un limbaj. Și m-a preocupat și mă preocupă în continuare aceste intersecții între limbaje și felul în care ne ajută să descoperim mai mult, să avem noi perspective asupra noastră și asupra realităților din jurul nostru. Cred că mă fascinează acel teritoriu «dintre», acel teritoriu, mai degrabă, liminal, aș zice, în care zona nu este foarte clar definită.

Ediția din 2024 reia ideea originală, însă, de această dată, vocile sunt exclusiv feminine. Astfel, 10 scriitoare întâlnesc, într-un spațiu liminal, lucrările a 10 artiste contemporane. Fiecare autoare a fost invitată să dezvăluie un text rezultat în urma unei investigații personale, pornind de la nenumăratele narațiuni posibile pe care o operă de artă le poate genera.

Svetlana Cârstean, una dintre cele 10 scriitoare implicate în proiectul DUBLĂ EXPUNERE LA FEMININ, a mărturisit: „Am fost foarte bucuroasă să particip la acest proiect. Am primit portofoliile și m-am simțit ca de Crăciun sau ca și cum aș fi avut nu știu câte ouă cu surprize. Mi-am dorit să lucrez pornind de la foarte multe artiste și probabil că ăsta este regretul meu cel mai mare: că nu aveam cum să pornesc de la mai multe tablouri sau de la mai multe tipuri de lucrări.”

Svetlana Cârstean a ales o lucrare a Ecaterinei Vrana și a început documentarea citindu-i textele, notațiile, jurnalul și corespondența. „Am scris o proză care este, să spunem, un dialog fictiv, un eseu despre abuz, despre familie, despre corp. O să descoperiți acest text în antologie. Lucrul pe imaginile Ecaterinei m-a forțat. Am ieșit din niște spații familiare și m-am dus în alte zone”.

Textele scrise de cele 10 scriitoare (Ana Barton, Svetlana Cârstean, Anastasia Gavrilovici, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Simona Popescu, Ana Maria Sandu, Moni Stănilă, Livia Ștefan, Tatiana Țîbuleac), pornind de la lucrările celor 10 artiste (Beatrice Arzoiu, Geta Brătescu, Suzana Dan, Hortensia Mi Kafchin, Sigalit Landau, Lea Rasovszky, Larisa Sitar, Norica Popescu, Ecaterina Vrana, Victoria Zidaru), sunt reunite într-o publicație hibridă, cu o dublă identitate – carte de literatură și album de artă contemporană, lansată odată cu vernisajul expoziției DUBLĂ EXPUNERE LA FEMININ.

Roxana Tolici: „Dinamica acestui volum este foarte diferită față de ceea ce am trăit în 2014, când lucrurile au fost foarte directe. Femeile sunt mult mai viscerale în tot ce fac și asta se reflectă foarte bine în texte. Câteva dintre ele au fost absolut cutremurătoare. Este foarte interesant cum s-au conectat, cum s-au potrivit anumite detalii din biografiile lor și ulterior din ceea ce au scris, din ceea ce au creat. E, cumva, halucinant.”

Vernisajul expoziției Dublă Expunere la Feminin are loc pe 14 noiembrie, de la ora 18:00, la Galeria Mobius.

Interviu realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul vorbește, produsă de Gabriela Mitan Dulgheru și difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.




„În a mia și a doua noapte” – Pavel Brăila duce Republica Moldova, în premieră, la Biennale di Venezia
Orașul vorbește 26 Februarie 2026, 13:55

„În a mia și a doua noapte” – Pavel Brăila duce Republica Moldova, în premieră, la Biennale di Venezia

Republica Moldova participă pentru prima dată oficial la Bienala de Artă de la Veneția , iar proiectul ales...

„În a mia și a doua noapte” – Pavel Brăila duce Republica Moldova, în premieră, la Biennale di Venezia
Florin Cetățeanu: „Acum coșarul nu mai umblă cu bicicleta și cu peria în spate, are autoturism, care e plin cu echipament performant, e îmbrăcat în salopetă, are grijă să nu se murdărească”
Orașul vorbește 25 Februarie 2026, 15:40

Florin Cetățeanu: „Acum coșarul nu mai umblă cu bicicleta și cu peria în spate, are autoturism, care e plin cu echipament performant, e îmbrăcat în salopetă, are grijă să nu se murdărească”

De la copilul cățărător din Londra secolelor XVII–XIX la profesionistul de astăzi, echipat cu tehnologie modernă,...

Florin Cetățeanu: „Acum coșarul nu mai umblă cu bicicleta și cu peria în spate, are autoturism, care e plin cu echipament performant, e îmbrăcat în salopetă, are grijă să nu se murdărească”
Cornelia Gândac: „Viața este frumoasă și când ești la pensie. Este un nou început”
Orașul vorbește 25 Februarie 2026, 14:36

Cornelia Gândac: „Viața este frumoasă și când ești la pensie. Este un nou început”

„ Aparții doar pentru că existi”  - Seniorii urcă pe scenă și își rescriu povestea la Centrul...

Cornelia Gândac: „Viața este frumoasă și când ești la pensie. Este un nou început”
Culise Sonore. „E greu să combatem stereotipurile despre lumea arabă" - Fawzia Rehejeh, fondatoarea Centrului Cultural Arab din Sibiu
Orașul vorbește 24 Februarie 2026, 11:59

Culise Sonore. „E greu să combatem stereotipurile despre lumea arabă" - Fawzia Rehejeh, fondatoarea Centrului Cultural Arab din Sibiu

Fawzia Rehejeh  este fondatoarea Centrului Cultural Arab din Sibiu, o voce activă a dialogului intercultural și a...

Culise Sonore. „E greu să combatem stereotipurile despre lumea arabă" - Fawzia Rehejeh, fondatoarea Centrului Cultural Arab din Sibiu
Laboratorul de neuroștiințe.  Arhivele paralele: Cum gestionează creierul trecutul și viitorul
Orașul vorbește 24 Februarie 2026, 11:39

Laboratorul de neuroștiințe.  Arhivele paralele: Cum gestionează creierul trecutul și viitorul

V-ați întrebat vreodată de ce unele amintiri dispar după câteva ore, în timp ce altele vă definesc...

Laboratorul de neuroștiințe.  Arhivele paralele: Cum gestionează creierul trecutul și viitorul
Cum ne influențează designul urban fără să ne dăm seama?
Orașul vorbește 23 Februarie 2026, 14:03

Cum ne influențează designul urban fără să ne dăm seama?

În ce măsură orașul în care trăim ne modelează dispoziția, nivelul de stres și felul în care interacționăm...

Cum ne influențează designul urban fără să ne dăm seama?
Cătălin Pavel: „În carte sunt lucrurile la care țin eu și în care cred: toate greșelile, toate bucuriile mele sunt acolo, pentru că dacă e ceva ce copilul simte imediat este, cred, ipocrizia și nesinceritatea”
Orașul vorbește 23 Februarie 2026, 13:36

Cătălin Pavel: „În carte sunt lucrurile la care țin eu și în care cred: toate greșelile, toate bucuriile mele sunt acolo, pentru că dacă e ceva ce copilul simte imediat este, cred, ipocrizia și nesinceritatea”

Conferențiar la Universitatea Ovidius din Constanța și autor al mai multor volume de proză pentru adulți,  Cătălin Pavel...

Cătălin Pavel: „În carte sunt lucrurile la care țin eu și în care cred: toate greșelile, toate bucuriile mele sunt acolo, pentru că dacă e ceva ce copilul simte imediat este, cred, ipocrizia și nesinceritatea”
Ilustrată din Amsterdam - Etica restaurării: respect pentru trecut, responsabilitate pentru viitor
Orașul vorbește 23 Februarie 2026, 09:00

Ilustrată din Amsterdam - Etica restaurării: respect pentru trecut, responsabilitate pentru viitor

În urmă cu 50 de ani, restauratorul de tablouri era necunoscut publicului din muzee. Astăzi, el este în centrul...

Ilustrată din Amsterdam - Etica restaurării: respect pentru trecut, responsabilitate pentru viitor
Ascultă live

Ascultă live

16:30 - 17:00
Vocea umană
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
Obiectiv, România
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
16:10 - 17:00
OBIECTIV, ROMÂNIA! (selecţiuni) (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
15:00 - 17:00
LADA DE ZESTRE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:03 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
16:03 - 19:00
SENS UNIC
Ascultă live Radio România Tg Mureș
16:03 - 18:45
Sens unic
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri