Un muzeu, o poveste, un nou început: Muzeul Național al Țăranului Român, redeschis după aproape un deceniu

După o lungă perioadă de renovare și consolidare, Muzeul Național al Țăranului Român își redeschide porțile pe 25 aprilie, readucând în atenție nu doar obiectele de patrimoniu, ci și poveștile care le însoțesc. Invitată în emisiunea Orașul vorbește realizată de Daria Ghiu, Lila Passima — curatoare și coordonatoare a secției de educație muzeală și membră a echipei muzeului din 1996 — ne vorbește despre transformările prin care a trecut această instituție emblematică. De la începuturile sale în secolul XIX până la viziunea artistică a lui Horia Bernea, aceasta conturează istoria unui muzeu care nu expune doar obiecte, ci construiește o reflecție despre identitate, timp și cultură.

Muzeul Țăranului Român are o istorie „stratificată”, cum o numește Lila Passima, o istorie care reflectă transformările societății românești în ultimul secol. De la viziunea monumentală a fondatorului Alexandru Tzigara-Samurcaș până la abordarea experimentală din anii ’90, muzeul a fost mereu mai mult decât un simplu spațiu de expunere.

„E o istorie stratificată și nu încetez să povestesc despre șansa pe care am avut-o ca instituție, ca loc în care cultura a devenit un prilej de a construi - mai mult sau mai puțin experimental - o privire în oglindă despre patrimoniu.”

Primele idei ale acestui proiect muzeal au apărut încă din a doua jumătate a secolului XIX, sub impulsul unor figuri vizionare precum Titu Maiorescu și Spiru Haret. Lila Passima subliniază faptul că obiectul țărănesc, încă de atunci, a fost valorizat la nivelul unei opere de artă.

„Ideea de a aduna, de a aduce împreună obiecte din lumea tradițională, care să poată deveni tezaurizate, are primii germeni în anii 1875-1890 și bineînțeles că este înfloritoare în construcția lui Tzigara-Samurcaș, care nu numai că este întemeietorul muzeului, dar un istoric de artă renumit la acea vreme, vizionar, cu o solidă cunoaștere a patrimoniului, dar și cu experiență în muzeele europene și scandinave. Are și cursuri la Berlin, la Viena, deci experiența lui muzeografică își pune amprenta pe direcția și pe discursul muzeului, în care obiectul țărănesc este demn de a fi tezaurizat, este egal așezat ca o operă de artă.”

Perioada comunistă a adus o ruptură majoră în discursul muzeal. Sub conducerea lui Tancred Bănățeanu, accentul s-a mutat pe cercetarea de teren și pe achiziții masive, dar s-a pierdut din estetica și mesajul profund al obiectelor. În locul unei prezentări autentice a vieții țărănești, muzeul a fost instrumentalizat ideologic: panouri cu luptele muncitorilor, recoltări record și propagandă despre omul nou au înlocuit poveștile reale ale satului românesc.

În 1990, la inițiativa ministrului culturii de atunci, Andrei Pleșu, muzeul își recapătă sediul din Șoseaua Kiseleff, iar artistul Horia Bernea devine noul director. El aduce o nouă filosofie muzeologică, una experimentală, profund poetică și spirituală.

Echipa de la începuturile muzeului venea din două direcții: cea a Institutului de Etnografie și Folclor, a cărei contribuție a fost importantă în conturarea unui discurs muzeal viu, eliberat de clișee: Irina Nicolau, Ioana Popescu, Speranța Rădulescu, Șerban Anghelescu, Petre Popovăț. Lor li s-au alăturat cercetǎtorii Anca Manolescu, Vlad Manoliu și Costion Nicolescu, fotografii Dan Dinescu, Marius Caraman, artista Ioana Bǎtrînu, dar și tineri proaspăt absolvenți de științe umaniste. Cealaltă direcție venea de la Muzeul Satului și de Artă Populară, care avea misiunea de a recupera un patrimoniu extrem de încercat prin diversele relocǎri: Georgeta Roșu, Dan Ștefănescu, Mioara Netcu sau Cristina Barbu.

„Consider că acest moment de grație din 1990 — un moment de deschidere și de eliberare a întregii societăți românești — este, în oglindă, la fel de extraordinar ca cel trăit și inițiat de Tzigara Samurcaș. Atunci, toate forțele și energiile creatoare au putut construi și recupera. De fapt, Muzeul Țăranului s-a reconstruit în 1990 prin această recuperare a culturii, civilizației și spiritualității țărănești, iar Horia Bernea și-a pus amprenta tocmai prin acest mod de refacere.”

Redeschiderea muzeului în 2025 aduce în prim-plan obiectele cunoscute într-o lumină nouă, însoțite de povești proaspete despre sat, oraș, copii și țăranul contemporan. Obiectele revin în locurile lor de altădată, dar expoziția este regândită ca o oglindă a societății de azi. Muzeul devine un spațiu unde trecutul și prezentul se împletesc, un loc în care vizitatorul este invitat nu doar să privească, ci să înțeleagă, să simtă și să participe.

Interviu realizat de Daria Ghiu în emisiunea Orașul vorbește, produsă de Gabriela Mitan Dulgheru și difuzată în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 9.00, la Radio România Cultural.