Aurora Liiceanu: “După părerea mea, satisfacția în a scrie o carte este 10% să scrii și 90% să afli o droaie de nebunii legate de subiectul pe care îl abordezi”
09 Martie 2025, 12:35
În universul literar, obiectele au adesea o viață proprie, o istorie care se împletește cu cea a personajelor. În cea mai recentă carte, Șiragul cu inele, apărută, recent, la editura Polirom, Aurora Liiceanu explorează această dimensiune fascinantă, pornind de la ideea că obiectele nu sunt doar simple accesorii, ci și purtătoare de povești și simboluri puternice. Într-un interviu realizat de Georgiana Petrache pentru Revista Literară Radio cu autoarea, descoperim cum un simplu inel poate deveni o punte între trecut și prezent, între real și imaginar.
“Nu m-am gândit la timp, m-am gândit la obiecte”, spune Aurora Liiceanu, subliniind importanța lumii materiale în volumul său. Inspirată de ideea că fiecare obiect poartă o poveste, aceasta explorează felul în care inelele, botinele sau alte obiecte pot deveni elemente-cheie în construcția unei narațiuni. “Așa cum există o lume materială, există și o lume imaterială, mai dificil de abordat”, afirmă aceasta, sugerând că obiectele sunt mai mult decât simple elemente funcționale – ele pot fi simboluri ale trecutului și ale identității noastre.
Inelele joacă un rol esențial în carte, fiind mai mult decât simple bijuterii: ele devin simboluri ale iubirii, ale puterii sau chiar ale magiei.
“Ideea cărții mele a fost să fim mai atenți la obiecte, pentru că obiectele au și ele o istorie. Și au o simbolistică diferită în cele 12 povestiri.”
“Unde e inelul lui Nottara?” – această întrebare nu i-a dat pace Aurorei Liiceanu pe parcursul scrierii cărții.
Căutarea unui obiect pierdut reflectă nu doar un mister istoric, ci și obsesia noastră pentru lucrurile care ne leagă de trecut.
Pentru a construi acest univers al obiectelor, documentarea a fost esențială. Printre cele mai fascinante descoperiri au fost poveștile despre călugării vindecători, corbul cu inelul lui Iancu de Hunedoara și chiar legendele despre Pușkin.
“Mie mi se pare că scrisul nu e atât de important. Poate că dacă poți să scrii mai ușor, chiar nici nu-i dai foarte mare importanță. Mi se pare că mai important decât toate, este documentarea. Nu pot să vă spun cât m-am zăpăcit în tot felul de link-uri și de căutări și de documentare despre călugării vindecători sau despre corbul cu inel. Iar un prieten mi-a spus despre Platon și când mi-a spus lucrul ăsta, mi-a deschis o nouă fereastră și iarăși, documentează-te.”
