Ascultă Radio România Cultural Live

Profesor dr. Mircea Penescu: „Totul e vibrație în lumea asta, iar calea către vindecare este vibrația armonioasă”

Profesor dr. Mircea Penescu: „Totul e vibrație în lumea asta, iar calea către vindecare este vibrația armonioasă”

26 Septembrie 2025, 15:37

Ediția de astăzi a emisiunii Soundcheck l-a avut invitat pe profesorul dr. Mircea Penescu, șeful Clinicii de Nefrologie „Carol Davila” din București, președinte al Fundației Medicina și Muzica și concertmaestru al Orchestrei Medicilor din România. O personalitate care ilustrează exemplar felul în care știința și arta pot conviețui împreună.

Discuția a pornit de la concertul aniversar programat pe 12 octombrie la Berlin, eveniment ce marchează atât 70 de stagiuni ale Orchestrei Medicilor, cât și încheierea Anului Enescu. Fondată în 1954 de un grup de medici-muzicieni entuziaști, orchestra a avut la pupitru personalități marcante, de la Bogdan Moroianu și Mircea Cristescu la doctorul Ermil Nichifor, dirijor și timpanist, cel care a transformat ansamblul într-o adevărată familie.

Repertoriul orchestrei a inclus lucrări de Mozart, Beethoven, Liszt și Chopin, dar și pagini ample din Brahms sau Wagner. În timp, pe scenă au evoluat alături de medici artiști de prim rang: Ion Voicu, Ștefan Ruha, Valentin Gheorghiu și Dan Grigore. Muzica românească, de la Enescu la Jora și Silvestri, a rămas o constantă.

Evenimentul din capitala Germaniei, organizat cu sprijinul Guvernului României și al Departamentului Românilor de Pretutindeni, va aduce pe scena Universității de Muzică și Arte un program variat: Preludiul la unison și lieduri de Enescu, lucrări de Alfred Alessandrescu și Constantin Silvestri, alături de concertele lui Mozart pentru harpă, flaut și pian. Printre soliștii invitați se numără mezzosoprana Gabriela Popescu, harpista Maria Bâldea, flautistul Zacharias Tarpagkos și pianistul Cristian Niculescu, vor cânta sub bagheta dirijorului Iosif Ion Prunner, dirijor fidel orchestrei de peste două decenii.

Profesorul dr. Penescu a evocat cu emoție personalitatea violonistului Eugen Sârbu, trecut în eternitate în iulie 2024, considerându-l o personalitate marcantă a generației sale.

„Sunetul lui era cu totul special, acel vibrato care parcă vorbea, un vibrato pe care îl întâlnești și la Enescu, de o sensibilitate și de finețe extraordinară. Toată interpretarea lui venea din suflet, era suficient să-l privești, să vezi cum se transfigura.” - a spus invitatul, amintind atât colaborările muzicale, cât și prietenia personală care i-a legat.

Fundația Medicina și Muzica își continuă proiectele cu impact social. Pe 23 noiembrie va avea loc o nouă ediție a spectacolului Bucuria Vindecării, organizat în parteneriat cu pacienți oncologici și cadre medicale.

„Nu vă imaginați câtă speranță, câtă putere poate să dea muzica atunci când pătrunde. Totul e vibrație în lumea asta, iar calea către vindecare este vibrația armonioasă, pozitivă.”, a subliniat profesorul dr. Penescu.

Pentru un medic, competența profesională nu este suficientă fără empatie, umanitate și capacitatea de a comunica. Iar muzica, prin energia și frumusețea ei, devine un sprijin în lupta pentru viață.

Interviu realizat de Arabella Ionescu în cadrul emisiunii Soundcheck.

Luiza Zan lansează pe 14 noiembrie „Aer”, primul album de jazz în limba română
Soundcheck 11 Noiembrie 2025, 14:40

Luiza Zan lansează pe 14 noiembrie „Aer”, primul album de jazz în limba română

Primul album de jazz în totalitate în limba română, „Aer” , semnat de  Luiza Zan , va fi...

Luiza Zan lansează pe 14 noiembrie „Aer”, primul album de jazz în limba română
Călin Goia, frontmanul Voltaj - „Nu ne-am propus să urmăm o anumită linie, ci să facem muzică așa cum o simțim. Au fost 26 de ani de când am scos primul single (Asta-i viața), urmată de o perioadă nebună, cu foarte multe albume.”
Soundcheck 06 Noiembrie 2025, 12:15

Călin Goia, frontmanul Voltaj - „Nu ne-am propus să urmăm o anumită linie, ci să facem muzică așa cum o simțim. Au fost 26 de ani de când am scos primul single (Asta-i viața), urmată de o perioadă nebună, cu foarte multe albume.”

„Nu ne-am propus să urmăm o anumită linie, ci să facem muzică așa cum o simțim. Au fost 26 de ani de când am scos...

Călin Goia, frontmanul Voltaj - „Nu ne-am propus să urmăm o anumită linie, ci să facem muzică așa cum o simțim. Au fost 26 de ani de când am scos primul single (Asta-i viața), urmată de o perioadă nebună, cu foarte multe albume.”
Irina Baianț: „Muzica înnobilează. Muzica clasică este o necesitate în toate tipurile de muzică”
Soundcheck 05 Noiembrie 2025, 14:10

Irina Baianț: „Muzica înnobilează. Muzica clasică este o necesitate în toate tipurile de muzică”

„ILLUMINARIUM ECHO”, pe 11 noiembrie la Sala Palatului, este cel mai amplu concert-spectacol crossover al toamnei – o...

Irina Baianț: „Muzica înnobilează. Muzica clasică este o necesitate în toate tipurile de muzică”
Ștefan Bănică - ”La vârsta asta nu mai cred în ideea de noroc, dar nici în neșansă. Nu consider că ceea ce trăiești este întâmplător. Toate lucrurile din viața noastră vin cu un scop"
Soundcheck 21 Octombrie 2025, 12:46

Ștefan Bănică - ”La vârsta asta nu mai cred în ideea de noroc, dar nici în neșansă. Nu consider că ceea ce trăiești este întâmplător. Toate lucrurile din viața noastră vin cu un scop"

”La vârsta asta nu mai cred în ideea de noroc, dar nici în neșansă. Nu consider că ceea ce trăiești...

Ștefan Bănică - ”La vârsta asta nu mai cred în ideea de noroc, dar nici în neșansă. Nu consider că ceea ce trăiești este întâmplător. Toate lucrurile din viața noastră vin cu un scop"
Florin Iordan: „Pe vremuri trăsurile și lăutarii erau fala boierilor. Lăutarii aveau un statut foarte apăsător, fiind robi ai boierilor (...)”
Soundcheck 20 Octombrie 2025, 15:30

Florin Iordan: „Pe vremuri trăsurile și lăutarii erau fala boierilor. Lăutarii aveau un statut foarte apăsător, fiind robi ai boierilor (...)”

„Pe vremuri trăsurile și lăutarii erau fala boierilor. Lăutarii aveau un statut foarte apăsător, fiind robi ai...

Florin Iordan: „Pe vremuri trăsurile și lăutarii erau fala boierilor. Lăutarii aveau un statut foarte apăsător, fiind robi ai boierilor (...)”
”Cred că există o pasăre a fericirii și cred că este de culoare albă” - pianistul și compozitorul Andrei Irimia
Soundcheck 17 Octombrie 2025, 12:56

”Cred că există o pasăre a fericirii și cred că este de culoare albă” - pianistul și compozitorul Andrei Irimia

Pe 8 noiembrie 2025, la Sala Radio, va avea loc concertul ”Lumini și umbre” (muzică neoclasică și poezie),...

”Cred că există o pasăre a fericirii și cred că este de culoare albă” - pianistul și compozitorul Andrei Irimia
Violonistul Alexandru Tomescu: „Concertul lui Max Bruch este unul dintre cele mai iubite de public. Încerc, ca de fiecare dată când îl interpretez, să-l redescopăr așa cum l-aș cânta pentru prima dată”
Soundcheck 16 Octombrie 2025, 15:51

Violonistul Alexandru Tomescu: „Concertul lui Max Bruch este unul dintre cele mai iubite de public. Încerc, ca de fiecare dată când îl interpretez, să-l redescopăr așa cum l-aș cânta pentru prima dată”

Vineri, 17 octombrie 2025, Alexandru Tomescu , violonistul român al cărui nume nu mai are nevoie de nicio prezentare,...

Violonistul Alexandru Tomescu: „Concertul lui Max Bruch este unul dintre cele mai iubite de public. Încerc, ca de fiecare dată când îl interpretez, să-l redescopăr așa cum l-aș cânta pentru prima dată”
Horia Brenciu: „Vreau neapărat să bucur lumea prin muzică și prin tot ceea ce fac”
Soundcheck 15 Octombrie 2025, 16:12

Horia Brenciu: „Vreau neapărat să bucur lumea prin muzică și prin tot ceea ce fac”

Horia Brenciu revine pe scena românească cu un nou proiect muzical care îmbină glamourul american al lui Frank...

Horia Brenciu: „Vreau neapărat să bucur lumea prin muzică și prin tot ceea ce fac”
Ascultă live

Ascultă live

16:00 - 16:30
Legendele muzicii
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
Obiectiv, România
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
16:00 - 16:56
Đóńńęŕ˙ ďĺđĺäŕ÷ŕ 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
16:10 - 17:00
OBIECTIV, ROMÂNIA! (selecţiuni) (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
15:00 - 17:00
LADA DE ZESTRE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:05 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
16:03 - 18:45
Sens unic
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri