Timpul prezent - Violența obstetrică în România: o realitate pe care de-abia acum începem s-o desluşim
16 Octombrie 2024, 20:00
Violența obstetrică este o formă a violenței de gen care nu a fost investigată suficient în România – este premisa de la care pornește un studiu privind experiența nașterii în spitalele din România, realizat la inițiativa Asociației Moașelor Independente.
Ce este violenţa obstetrică? E vreo diferență între spitalele de stat și spitalele private din perspectiva felului cum sunt tratate femeile gravide? Care sunt cele mai întâlnite forme de violență obstetrică?
Le-am întrebat pe una dintre autoarele raportului, Diana-Elena Neaga, moașa Irina Mateescu şi medicul primar obstetrică-ginecologie Lacziko Szidonia.
Care sunt cele mai întâlnite forme de violenţă obstetrică?
Irina Mateescu: „Vorbim de un număr foarte mare de sarcini supramedicalizate, în cazul femeilor care plătesc în privat consultaţiile. Ele sunt chemate cel mai adesea mai des decât e necesar. Vorbim despre inducerea naşterii, despre programarea la cezariană fără motiv medical şi fără ca femeia să-şi dorească acest lucru, vorbim despre epiziotomie la naşterile vaginale, care nu este necesară în toate cazurile, e necesară mai degrabă într-un procent mic şi este folosită într-un procent foarte mare, vorbim despre poziţia la naştere, despre lipsa alegerii unui travaliu activ, vorbim despre lipsa unei persoane de sprijin în sala de naşteri – asta e ceva extrem de comun în special în mediul public – şi vorbim despre separarea de copil imediat după naştere, când nu sunt motive medicale, care pare o regulă mai degrabă, decât excepţia.”
Nu ar fi nevoie şi de o informare sau educare a viitoarelor mame pentru a şti să facă alegeri corecte?
Lacziko Szidonia: „Este nevoie, bineînţeles. Eu am privilegiul să lucrez într-un spital privat în care asta a şi fost iniţiativa: să facem un loc mai bun unde femeile pot să nască. Ne-am trezit cu femei care vin de la sute de kilometri pentru că oferim altceva. Şi sigur că e greu, de exemplu, pentru o femeie cu doi copii mici acasă, la a treia naştere, să călătorească sute de kilometri pentru o naştere altfel. Şi întotdeauna întreb: e a treia naştere, ştiţi să naşteţi, ştiţi ce se întâmplă, de ce faceţi sacrificiul ăsta, de ce nu spuneţi acolo cum vreţi să naşteţi. Şi femeile nu sunt ascultate, din păcate. Inclusiv femeile care ştiu fiindcă deja sunt mame sau femeile la o primă sarcină care s-au documentat întâmpină rezistenţă în cadrul sistemului, atât de stat, cât şi privat. Şi sunt lucruri extrem de simple: să stai pe o minge în travaliu, să te plimbi în travaliu, să bei apă, să mănânci în timpul travaliului, să poţi să-ţi alegi poziţia în care vrei să stai, să ţi se dea imediat copilul, să nu se taie imediat cordonul ombilical. Lucruri care nu necesită investiţii de milioane, ci doar un pic de schimbare de paradigmă, de viziune.”
Diana Neaga: „Mi-aş fi dorit foarte mult ca o astfel de cercetare să fi fost făcută de Ministerul Sănătăţii, pe un eşantion reprezentativ naţional. Noi invităm la dialog. Raportul e primul pe tema aceasta şi e o uşă deschisă la un dialog extins cu cadrele medicale, cu autorităţile din domeniu pentru a găsi împreună soluţii. Cred că meritul raportului este că am dat voce femeilor, asta ne-am dorit.”
Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuţie!
16 octombrie 2024
Realizatori: Adela Greceanu și Matei Martin
Citește și: Timpul prezent - Cui i-e frică de inteligența artificială și de ce? Un dialog cu Radu Uszkai
