Volodimir Zelenski la București. Ce aduce parteneriatul strategic România-Ucraina
12 Martie 2026, 19:20
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este astăzi (joi, 12 martie) într-o vizită oficială în România, în cadrul căreia s-a întîlnit cu preşedintele Nicuşor Dan și premierul Ilie Bolojan. Este a doua vizită a președintelui ucrainean în România. Prima oară a venit la București în octombrie 2023. România şi Ucraina au semnat astăzi documente pentru un parteneriat strategic, care va avea ca domenii de aplicare economia, educaţia, drepturile minorităţilor, dar şi cooperarea în domeniul militar. De asemenea, a mai fost parafat un document referitor la cooperarea în domeniul energiei. Care este semnificaţia semnării acestor documente? Ce știm despre sprijinul României pentru Ucraina de pînă acum? Am întrebat-o pe Angela Grămadă, expertă în spațiul ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale.
Ce prevede parteneriatul strategic semnat de cei doi preşedinţi?
Angela Grămadă: „Eu cred că pentru cei care monitorizează atent dialogul bilateral dintre România și Ucraina nu era o surpriză conținutul acestui document. Mă refer la priorități, pentru că ele au fost anunțate încă din octombrie 2023, atunci cînd s-a semnat la București acea declarație dintre președintele Zelenski și președintele în exercițiu de atunci, domnul Iohannis. Și toate aceste prevederi au fost la vedere, în sensul că au fost publicate pe site-ul Administrației prezidențiale și știam foarte bine că există priorități în domeniul economic, în domeniul energetic, transfer de know-how dinspre România spre Ucraina și invers, că existau niște discuții între oficialii de la București și cei de la Kiev în ceea ce privește asistența tehnică în domeniul militar, pentru că Ucraina se afla atunci în cel de-al doilea an al războiului la scară largă și atunci s-a discutat foarte mult despre pregătirea piloților ucraineni pentru F-16. Acum iată că contextul acesta de relații internaționale presupune și o altă dimensiune a dialogului bilateral. În cadrul conferinței de presă s-a vorbit foarte mult despre drone sau despre echipamente care pot să permită interceptarea dronelor sau a altor tipuri de munițe pe care Moscova le lansează spre Ucraina și într-un fel sau altul ating și spațiu aerian al României. Iată că vedem că aceste discuții au evoluat în timp într-o manieră poate nu atît de la vedere, cum ne-am dori noi, cei din societatea civilă sau din presă, dar este bine că are și o finalitate această interacțiune dintre oficialii de la Kiev și cei de la București. Mi s-a părut important accentul pus pe cooperarea în domeniul energetic, dar nu trebuie să o înțelegem așa cum o percep majoritatea cetățenilor, ca ajutor cu generatoare, care este o acțiune pe termen scurt, ci e ceva mult mai mult de atît. Mi s-a părut important accentul pus pe partea de interacțiune în ceea ce privește minoritățile și educația. Pentru că, practic, mai închide niște paranteze care îngreunau interacțiunea bilaterală. Şi mi s-a părut foarte important faptul că s-a pus accent și pe dimensiunea economică, de interacțiune economică post-război în Ucraina. Pentru că ea ajută România nu doar să fie parte a unor proiecte importante, dar ajută România să își reconsidere statutul de actor regional important în acest sens și să contribuie și la securitatea economică a Republicii Moldova, pe care a introdus-o în aceste discuții în calitate de al treilea partener în trilaterala România-Moldova-Ucraina.”
Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuţie!
12 martie 2026
Realizatori: Adela Greceanu și Matei Martin








