Ascultă Radio România Cultural Live

Eugen Ciurtin: Manuscrisele cumpărate recent de Academia Română pledează, tacit, pentru cunoașterea începuturilor savantului Mircea Eliade

25 Aprilie 2021, 10:29

 

 

Academia Română a achiziţionat, recent, 17 manuscrise şi documente semnate Mircea Eliade, între care se află studiul „Umanismul indian“, eseul „Misterele şi iniţierea orientală“, traducerea lucrării „Ispitirea diavolului“ de Giovanni Papini, caiete-manuscris -  „Din carnetul unui cercetaş“ şi „Amintiri din retragere“, alte eseuri, schiţe, rezumate sau texte care au stat la baza câtorva conferinţe susţinute la Radio Bucureşti, în perioada 1932-1938. Documentele provin din arhiva lui Mircea Handoca, au fost scoase la licitație de casa Historic și au fost cumpărate de Academie cu aproape 64.000 de euro. Nu sunt, de altfel, primele manuscrise Mircea Eliade scoase la licitație de Historic și nici ultimele. Spre sfârșitul lui 2019, apărea la vânzare un prim lot de manuscrise Eliade și tot atunci era inițiată petiția publică Salvați manuscrisele lui Mircea Eliade. Istoricul religiilor Eugen Ciurtin a tras atunci semnalul de alarmă și a fost inițiatorul și apoi continuatorul acestui demers. Despre importanța manuscriselor lui Mircea Eliade a stat de vorbă Anca Mateescu cu Eugen Ciurtin, la Revista Literară Radio.

De Ziua Internațională a Cărții, Editura Litera vă așteaptă la Noaptea Cărților Deschise (ediție online)
Literatură 23 Aprilie 2024, 07:10

De Ziua Internațională a Cărții, Editura Litera vă așteaptă la Noaptea Cărților Deschise (ediție online)

De-a lungul anilor, Noaptea Cărților Deschise a fost un eveniment ce a călătorit prin inimi și a transformat capitala...

De Ziua Internațională a Cărții, Editura Litera vă așteaptă la Noaptea Cărților Deschise (ediție online)
Gaudeamus Radio România, între 24 și 28 aprilie, la Cluj-Napoca
Literatură 22 Aprilie 2024, 07:34

Gaudeamus Radio România, între 24 și 28 aprilie, la Cluj-Napoca

Târgul va fi deschis în Piața Unirii, între orele 10:00 și 20:00, iar accesul publicului va fi liber.

Gaudeamus Radio România, între 24 și 28 aprilie, la Cluj-Napoca
STELIAN TĂNASE: “Eu sunt împotriva curentului, mă feresc ca dracul de tămâie să scriu așa cum se scrie astăzi“
Literatură 21 Aprilie 2024, 16:06

STELIAN TĂNASE: “Eu sunt împotriva curentului, mă feresc ca dracul de tămâie să scriu așa cum se scrie astăzi“

După ce a publicat anul trecut „Negustorul de antichități”, Stelian Tănase vine, în 2024, cu un nou roman,...

STELIAN TĂNASE: “Eu sunt împotriva curentului, mă feresc ca dracul de tămâie să scriu așa cum se scrie astăzi“
"Dincolo de Porțile Rușinii" de Marian Tudor - mărturii din Arestul Central - se lansează luni, 22 aprilie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Literatură 21 Aprilie 2024, 06:30

"Dincolo de Porțile Rușinii" de Marian Tudor - mărturii din Arestul Central - se lansează luni, 22 aprilie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Printre cei care au trecut dincolo de Porțile Rușinii s-au aflat persoane publice precum oamenii de afaceri Sorin Ovidiu...

"Dincolo de Porțile Rușinii" de Marian Tudor - mărturii din Arestul Central - se lansează luni, 22 aprilie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
„NOUA DEZORDINE A FERICIRII”, o conferință-eveniment la SCENA GÂNDIRII – Conferințele Operei Naționale București, Invitat: Cristian Iftode
Literatură 20 Aprilie 2024, 06:11

„NOUA DEZORDINE A FERICIRII”, o conferință-eveniment la SCENA GÂNDIRII – Conferințele Operei Naționale București, Invitat: Cristian Iftode

Pe  8 mai 2024 , începând cu orele 18.30,  Opera Națională București  va găzdui o nouă ediție...

„NOUA DEZORDINE A FERICIRII”, o conferință-eveniment la SCENA GÂNDIRII – Conferințele Operei Naționale București, Invitat: Cristian Iftode
Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici  ar trebui să o citească
Literatură 19 Aprilie 2024, 12:37

Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici ar trebui să o citească

Cum să domesticești un om de Barbara Capponi, alias Babas, cu ilustrații de Andrea Ferolla, carte  recent apărută la...

Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici ar trebui să o citească
Narativ, festivalul de lectură pentru copii: prima oară la Timișoara
Literatură 18 Aprilie 2024, 13:31

Narativ, festivalul de lectură pentru copii: prima oară la Timișoara

Pe 20 aprilie 2024, la Colegiul Național Pedagogic ,,Carmen Sylva”, se organizează 16 ateliere gratuite pentru copii și...

Narativ, festivalul de lectură pentru copii: prima oară la Timișoara
Luca Mazzucchelli: „Peste 5 ani, vei fi rezultatul obiceiurilor pe care le adopți astăzi”
Literatură 17 Aprilie 2024, 17:41

Luca Mazzucchelli: „Peste 5 ani, vei fi rezultatul obiceiurilor pe care le adopți astăzi”

Vă invităm să citiți un fragment în exclusivitate din cartea FACTORUL 1%.

Luca Mazzucchelli: „Peste 5 ani, vei fi rezultatul obiceiurilor pe care le adopți astăzi”
Ascultă live

Ascultă live

09:00 - 11:00
Orașul vorbește
Ascultă live Radio România Cultural
07:20 - 10:00
Matinal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
09:05 - 10:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
07:03 - 10:00
Bună dimineaţa Transilvania
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru