FRANŢA: PARIS – DOMUL INVALIZILOR

Turistul care a ajuns în Paris şi şi-a propus să vadă mormântul lui Napoleon Bonaparte, trebuie să ştie că acesta se află în Domul Invalizilor, din Arondismentul 7. Aici se poate ajunge foarte uşor din Place de la Concorde (cea mai mare piaţă a capitalei Franţei), fiind în apropierea Grădinilor Tuileries, opus Arcului de Triumf, la capătul unuia dintre cele mai faimoase bulevarde din lume, Champs-Elysees, traversând Podul Alexandru al III lea, la câţiva paşi de Ambasada României.

* * *

Domul Invalizilor face parte dintr-un complex de mai multe clădiri, acestea cuprinzând câteva muzee şi monumente legate de istoria militară a Franţei, el găzduind la momentul creării sale un spital (care încă mai funcţionează la o capacitate mai mică) şi un azil pentru veteranii de război.

Cel care a avut iniţiativa construirii unui cămin pentru soldaţii răniţi, a fost regele Ludovic al XIV lea. Ulterior, aici au mai fost adăugate şi alte clădiri, printre care cea mai cunoscută este Biserica Domului, unde alături de Napoleon Bonaparte şi prima sa soţie Josephine sau mareşalul Ferdinand Foch, se odihnesc şi alte numeroase personalităţi de seamă ale armatei franceze.

La sfârşitul secolului al XVII-lea, în cadrul aşezământului, trăiau peste 4.000 de foşti militari lipsiţi de mijloace de subzistenţă, organizaţi ca într-o cazarmă, lucrând în ateliere care produceau pentru armată uniforme, încălţăminte şi arme. Spitalul funcţionează în continuare şi în prezent, iar spaţiile ocupate odinioară de veterani adăpostesc, aşa cum deja am mai spus, un vast complex muzeal.

* * *

Odată intraţi pe poarta complexului muzeal al Domului Invalizilor, putem vizita Muzeul Armelor (care găzduieşte una dintre cele mai mari colecţii militare din lume, cu fascinanta sa Sală a Armurilor), Grădinile Hotelului Invalizilor (cu poteci ce respectă stilul caracteristic secolelor XVII şi XVIII), Curtea de Onoare, Muzeul Hărţilor (unde sunt expuse hărţi şi modele ale forturilor şi oraşelor fortificate franceze), Biserica cu orga sa din secolul XVII şi desigur Domul, sub a cărui cupolă este aşezat sarcofagul lui Napoleon Bonaparte. El a fost adus la Paris, de pe Insula Sf. Elena unde a murit, în decembrie 1840, când regele Louis-Philippe a dat permisiunea să se readucă osemintele împăratului. În prezent el se odihneşte într-un sarcofag (creaţie a arhitectului Louis Tullius Joachim Visconti) din porfir finlandez roşu cu baza de granit verde, în interiorul căruia de găsesc alte şase sicrie.

NAPOLEON BONAPARTE – OMUL MAI PUŢIN CUNOSCUT

„Să nu credeţi, totuşi că eu nu am ca şi ceilalţi oameni o inimă sensibilă. – spunea Napoleon Bonaparte – Sunt chiar un om bun; dar din fragedă tinereţe am forţat-o să tacă şi-aşa că inima din mine nu mai scoate nici un sunet.”

* * *

Napoleon Bonaparte este, fără exagerare, personajul istoric care ascunde cele mai mari secrete. Viaţa sa, marcată în egală măsură de bucurii şi deznădejdi, continuă încă să fascineze generaţii întregi. Lordul Rosebery afirma că „Napoleon este şi va fi totdeauna o problemă”, pentru că felul său de a fi a uimit, pe bună dreptate, pe toţi cei care l-au cunoscut. Şi asta, fiindcă Napoleon a fost omul extremelor.

Mulţi dintre cei care l-au cunoscut au spus despre Napoleon că avea calitatea de a se face temut şi de a se impune, ne acceptând gesturi familiare din partea nimănui, că a fost insensibil. Nu dădea mâna cu nimeni şi nu mulţumea niciodată. Dominator, a umilit în anticamerele sale monarhi, politicieni şi aristocraţi. Dar niciodată nu a umilit oamenii simpli şi cinstiţi.

* * *

Lui Napoleon îi plăcea mult compania oamenilor simpli. Se spune că adeseori, se deghiza şi se strecura neobservat din Palat, pentru a merge prin magazine să facă cumpărături. Intra în vorbă cu ţăranii şi negustorii, întrebându-i cum le merg afacerile de când a venit „farsorul de Bonaparte”. Revoltaţi, aceştia îl dădeau afară din magazin, iar odată a fost cât pe ce să mănânce bătaie. În acele momente era extrem de fericit, iar a doua zi nu se mai sătura să povestească tuturor cele întâmplate.

* * *

Napoleon Bonaparte a avut un mare respect pentru savanţi şi artişti (cărora le-a acordat mereu protecţia şi onorurile cuvenite), îi dispreţuia pe bancheri (socotiţi „lepra naţiunii”), iar pe anumite femei din înalta societate nu le accepta la Palatul Tuileries.

Vorbind cum le-a perceput împăratul pe femei, trebuie să recunoaştem: chiar dacă a avut o gândire înaintată, faţă de ele nu prea şi-a schimbat concepţiile. Pentru Napoleon, femeia trebuia „să împletească ciorapi şi să procreeze copii”. Cu cât o femeia avea mai mulţi copii, cu atât o respecta mai mult. Nu a acceptat amestecul lor în politică şi nici nu fost influenţat în vreun fel de ele, chiar dacă susţinea că: „Fără femeie, nu există nici sănătate, nici fericire.”

* * *

Un fapt foarte puţin cunoscut este legătura lui Napoleon cu copiii. În memoriile sale, domnişoara Avrillon, povesteşte că Napoleon dădea dovadă de o răbdare nemărginită în prejma copiilor, pe care „îi lua în braţe, îi mângâia, îi necăjea în glumă şi râdea în hohote ca şi cum ar fi fost de vârsta lor, când, după cum avea obiceiul, le mâzgălea feţele cu frişcă sau dulceaţă.”

* * *

Napoleon Bonaparte niciodată nu şi-a renegat vreun copil şi a avut grijă ca atât lui cât şi mamei sale să nu-i lipsească nimic. Dar cel mai mult l-a iubit pe François Charles Joseph, unicul său moştenitor. În ziua în care acesta s-a născut (20 martie 1811), Napoleon a acceptat chiar, să se arate mulţimii, care ovaţiona în faţa Palatului. Pasiunea cu care s-a dedicat fiului său, a atras atenţia multora. În Cabinetul de lucru, unde nu avea nimeni voie să intre, copilul era mereu binevenit. Uneori, îl găseai pe Napoleon jucându-se pe covor cu fiul său, sau în faţa oglinzii unde făcea fel de fel de strâmbături, de care băiatul râdea cu lacrimi.