DOCUMENTAR: Rusaliile – Cincizecimea sau Pogorârarea Sfântului Duh
20 June 2021
Izvoare de filosofie: Abecedarul gândirii grecești antice: Litera miu (partea a 5-a) vineri, 25 iunie, ora 21,10
24 June 2021

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: Opt decenii de la intrarea României în cea mai mare conflagrație a secolului trecut. Invitat, prof. univ. dr. Petre Otu, președintele Comisiei Române de istorie Militară

 

 

 

Realizator, Dan Manolache.

Azi noapte, la Prut, rãzboiul a-nceput,

Românii trec dincolo iarã,

Sã ia înapoi, prin arme si scut,

Moșia pierdutã astã varã…

Au trecut 80 de ani de la intrarea României în Cel de al Doilea Război Mondial, prilej nu doar de aducere aminte ci și de raportare istoriografică la un moment crucial al trecutului nostru. O vom face în emisiunea din această seară cu aceeași preocupare de a nu emite sentințe, de a nu formula verdicte ci de a înțelege faptele și semnificațiile lor în contextul epocii. Rămânem astfel fideli vechiului dicton care proclamă istoria „magistra vitae” și adăugăm noi nu trebulalul ei.

Vom âncepe această scurtă prezentare cu câteva fragmente din revelatoare documente din acele vremuri dramatice. Cu doar 10 zile înainte de decanșarea ofesivei germane asupra URSS, afat în vizită la Hitler, generalul Antonescu afirma, conform stenogramei lui Paul Schmidt,„…poporul român este gata să mărșăluiască alături de Axă până la moarte deoarece are încredere absolută în simțul de dreptate al Fuhrerului..”

Întrebat de Hitler care ar fi atitudinea României în cazul unui atac al Reich-ului asupra URSS, Antonescu a răspuns că „el însuși dorește să lupte alături din prima zi” și a continuat spunând că „România nu i-ar ierta lui Antonescu niciodată dacă ar lăsa armata română cu arma la picior, în timp ce trupele germane ar fi în marș prin România împotriva rușilor.”

Răspunzând unei scrisori a lui Hitler, generalul Antonescu întărește cele afirmate cu câteva zile înainte de declanșarea ofensivei germane „Vă confirm și acum că voi merge până la capăt în acțiunea ce am pornit în Răsărit împotriva marelui dușman al civilizației, al Europei și al Țării mele, bolșevismul rus. De aceea nu pun niciun fel de condiții și nu discut cu nimoic această cooperare militară pe un nou teritoriu.” Sctisoare era datată 30 iulie 1941, cinci zile după ce armata română atinsese veche frontieră a țării de pe Nistru. Era așadar evident că generalul îl asigura pe Hitler că armata română va continua războiul depășind teritoriul național.

Vom vorbi desigur despre aceasă decizie ce a părut încă de atunci extrem de discutabilă. Cu doar două zile înainte marele om politic Iuliu Maniu îi scria lui antonescu o scrisoare în care îi contesta decizia dea continua războiul „Nu este admisibil- scria Iuliu Maniu- să ne prezentăm ca agresor față de Rusia, astăzi aliata Angliei, probabil învingătoare, pentru alt obiectiv decât Bucovina sau Basarabia, în tovărășie de arme cu Ungaria și cu Axa, care ne-au rupt printr-un act neratificat de nimeni, o parte importantă a țării noastre…….Ar fi pretențios să credem că continuarea războiului germano- rus ar depinde de colaborarea noastră, precum este nu mai puțin pretențios să proclamâm noi, România, război sfânt contra Rusiei pentru organizarea ei internă, de stat și socială.”

Au apărut deja câteva dintre subiectele pe care le vom discuta în cele 50 de minute ale emisiunii. Cu siguranță vor mai fi și altele, sperăm interesante. Vom încheia prezentarea cu succintă „revistă a presei” din 22 și 23 iunie 1941, cu pențiunea că, în acea vreme ziarele apăreau antedatate.

Dacă rămânem cu urechile cotropite de larma cotidianului, cum să mai auzim pașii istoriei?” se intreba Pamfil Șeicaru intr-un editorial publicat de ziarul Curentul din 17 aprilie 1941. Într-adevar cu 80 de ani in urma, România părea surdă la pașii istoriei. Presa lunii iunie 1941 de pildă, reflecta doar problemele curente ale vieții, evenimente mondene, stăruia asupra știrilor senzaționale (crime, jafuri, tâlhării) sau zugrăvea, desigur în roz activitatea guvernului sau personalitatea Conducătorului, generalul Antonescu.

Nimic alarmant….ecourile războiului nu erau recepționate de presa românească iar discuțiile despre o posibila implicare a României erau taxate de ziarul Timpul, de exemplu, drept zvonuri, rod al fanteziei strategilor de cafenea”. O singură excepție, din nou Curentul, din 22 iunie 1941 (ziarele apăreau post datate). Tot Pamfil Șeicaru scria Adulmecăm mirosul tare al câmpurilor de luptă, urechea noastră desprinde în depărtări sunetele trâmbițelor victoriilor menite să spele toata dâra cârmuitorilor noștri de ieri…..”.

Tonul presei s-a schimbat brusc odată cu difuzarea la Radio a proclamației generalului Antonescu, Vă ordon: Treceți Prutul”. Universul:Un război sfânt începe. Timpul: A sosit ceasul luptei. Curentul: Cartea neamului s-a deschis. Visul rău s-a sfârșit. Ziarul Timpul descrie și entuziasmul general al populației sau momentul emoționant desfășurat la amiază când în Piața Regală, devenită o mare de capete,când, la auzul „Te Deum- lui de anul trecut, imprimat pe plăci și al sunetului clopotelor de la Chișinău, toată lumea ingenunchiază”.

Și totuși, mulți români nu puteau privi cu conștiința împăcată viitorul. Ei nu puneau la îndoială legitimitatea războiului din Est ci alianța de astăzi cu dușmanul de ieri. Deși cântau Marșul Basarabiei, nu uitau că moșia pierdută astă vară cuprindea și o insemnata parte a Transilvaniei, piedere datorată in mare măsură Germaniei lui Hitler. Nici cursul politicii românești nu era, pentru mulți, liniștitor. Țara alunecase spre dictatură, legi naționaliste discriminau minoritățile în special cea evreiască, partidele politice erau împiedicate să se manifeste liber. Funcționa lozinca devenită celebră, Cine gură mare are, cinci ani va tăia la sare!”.

Au trecut 80 de ani….puțini își mai amintesc luptele dar și atrocitățile de la Odesa, înfruntările de la Cotul Donului, Stalingrad sau stepa calmucă, de miile, de sutele de mii de eroi ce nu merită uitarea….

Vom evoca așadar acele zile în emisiunea noastra. Nu putem insă să nu ne punem și astăzi întrebarea veche a lui Pamfil Șeicaru, vrem cu adevarat „să auzim pașii istoriei”. Cu puțina atenție, cu urechea indreptată spre est, parcă i-am putea distinge și astăzi prin zgomotul de fond.

Fotografiile reproduse au fost preluate de pe site-ul Agenției de presă RADOR