Izvoare de filosofie: Mai putem gândi azi fără Kant?
15 Noiembrie 2019, 10:32
Ediția din 15 noiembrie 2019
Ce
 poate fi mai banal și de la sine înțeles pentru noi decât gândirea? Fiecare om
 are gândește, motiv pentru care gândirea a fost adesea văzută ca fiind “natura
 umană” însăși. Ea ne însoțește în fiecare clipă în care suntem conștienți, ne
 ajută să deliberăm, să luăm decizii și să emitem judecăți de valoare asupra
 diverselor obiecte ale lumii noastre. 
La
 o privire mai atentă însă, mecanismele gândirii nu sunt niciodată atât de
 simple și ușor de înțeles pe cât ne-am dori noi, iar filosofia s-a luptat
 dintotdeauna să pună în lumină aporiile ridicate de încercarea de a înțelege
 cum funcționează mintea noastră, care sunt limitele rațiunii umane și ce anume
 putem cunoaște cu ajutorul acesteia. Acestea sunt, de altfel, și problemele
 principale ale gândirii kantiene, o gândire care a constituit un punct de
 cotitură în cultura occidentală și a produs o adevărată “revoluție copernicană”
 în gândirea filosofică prin punerea în centrul filosofiei a cercetării mecanismelor
 interne conștiinței ce fac posibilă gîndirea umană.
Acum
 însă, la aproape două secole și jumătate de la prima ediție a Criticii rațiunii pure, într-o perioadă
 în care gândirea filosofică pare să fi intrat în impas, în epoca
 fake-news-urilor și a post-adevărului, nevoia de a ne întoarce la Kant este
 resimțită mai stringent decât oricând. Ce valoare mai au considerațiile kantiene
 în lumea zilelor noastre? Ce a rămas “în picioare” din sistemul filosofic
 kantian? Mai putem gândi, astăzi, fără Kant?
La
 toate aceste întrebări ne propunem să răspunem alături de invitatul nostru de
 vineri seară din studioul Radio România Cultural, Dragoș Grusea, doctorand al Facultății de filosofie din cadrul Universității din București și al Facultăţii de Filosofie a Universității Eberhard-Karls din Tübingen, cu
 două cercetări doctorale despre gândirea kantiană și autor al cărții Timpul abcronic. Încercare asupra
 temporalităţii transcendentale pornind de la Faust-ul lui Goethe, volum în
 curs de publicare la editura Cartea Românească.
Vă așteptăm și pe dvs. să vă alăturați dezbaterii noastre, ca de obicei,
 vineri, 15 noiembrie, începând cu orele 21.10, pe undele Radio România Cultural
 și online pe www.radioromaniacultural.ro .
Realizator: Cornel-Florin Moraru
Conexiuni:
Blog - http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro
Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie








