“MY ARM” - noua producție a teatrului independent POINT

text de: Tim Crouch

regie: Dragos Mușoiu

distribuție: Vlad Udrescu

PREMIERA: 1 septembrie 2018

Textul chestionează procesul de Autosugetie ca motor de construcție al realității exterioare și îi aparține dramaturgului și creatorului de teatru experimental, inovativ, considerat “copil rebel al Angliei” Tim Crouch. Interviu oferit exclusiv de regizorul T.Crouch pentru Point drept mulțumire pentru inițiativă de a dezvolta acest spectacol:

https://www.facebook.com/pointculturalhub/videos/2130978850473676/

Spectacolul militează pentru impactul real al teatrului atunci când funcționează pe baza binomului SUGESTIE-AUTOSUGESTIE, în cadrul căruia spectacolului îi revine misiunea de a sugera o realitate, iar spectatorului aceea de a se autosugestiona. Pentru că, așa cum subliniază însuși Tim Crouch izvorul tuturor acțiunilor noastre nu este voința, ci imaginația noastră.

Iar imaginația rezidă în subconștientul nostru. Eul nostru subconștient este întotdeauna mai puternic decât eul conștient, având chiar capacitatea de a rescrie în memorie imagini și întâmplări reale

Așadar, subconștientul este cel asupra căruia trebuie operat în timpul spectacolului My Arm, spectacol ce nu trebuie să reprezinte o realitate, ci să sugereze una

My Arm spune povestea unui om care la vârsta de zece ani a decis să ridice un braț în aer. În scenă intră tot felul de alte personaje și instituții care încearcă să dezlege misterul, purtând eroul nostru sub lumina a diferite reflectoare, fiecare cu filtrul ei de percepție.

Așadar, un gest lipsit de orice semnificație ajunge să fie perceput în multiple feluri și din multiple perspective. Psihiatrul școlar pune rapid diagnosticul „nevoie de atenție”, cercetători se reunesc în cadrul unui congres pentru a determina care poate fi marea idee din spatele unui astfel de gest, un dealer de arta achitizioneaza bratul.
Comunitatea, incapabilă să înțeleagă, se simte amenințată. Gestul aparent neînsemnat pare să declanșeze multe incertitudini și este respins cu agresivitate. Mai mult, așa cum personajul afirmă, ajunge să devină „un totem a tot ceea ce e în neregulă cu tânăra generație”.

În cele din urmă, marea piață a artei contemporane simte și ea nevoia de a acorda o semnificație deja celebrului braț ridicat, autosugestionându-se că a identificat una din primele capodopere ale noului mileniu. -„Art is anything you can get away with” este sloganul care rămâne la vedere aproape jumătate de spectacol.

Spectatorilor li se vor face fotografii, toate asezate pe scenă pentru a deveni personajele spectacolului. Desi va părea amuzant la început ca unicul performer, Vlad Udrescu, să dialogheze cu fotografii, să spună despre o hartie foto că are profesie, că se îmbolnăvește, ca are diverse probleme, publicul va ajunge să asocieze poza respectivă cu persoane reale, să dezvolte atașament față de obiectul-personaj.

Din start, propunând această convenție, mintea spectatorului este antrenată într-un tip de comunicare ce are tot mai puțin de a face cu retina și tot mai mult cu imaginarul ce rezidă în subconștient. Acest lucru pregătește terenul pentru marele pariu al spectacolului, de fapt, acela de a muta focusul de pe însuși naratorul concret, aflat în carne și oase pe scenă.

Devine limpede că, de fapt, adevăratul spectacol nu este dat de un actor pe o scenă, ci de niște obiecte aflate pe o masă. Iar imaginile pe care ne propunem să le construim sunt mentale, induse prin forța cuvântului și puterea sugestiei, în complicitate cu capacitatea spectatoirlor de a se autosugestiona.

După toate premisele producția teatrului POINT pare să fie cel puțin curioasă, să aducă o abordare nouă și să nu plicticsească publicul care a ales să intre în sală printre multe alte opțiuni.

DRAGOS MUȘOIU – reflecții cu privire la spectacol

• My Arm înseamnă pentru mine o abatere benefică de la demersul meu artistic actual, genul de abatere pe care încerc să mi-o prilejuiesc cât mai des dar pe care nu mi-o permit întotdeauna. Înseamnă experimentarea unei formule teatrale noi, care presupune mijloace noi și care implică un alt raport de comunicare cu spectatorul, care, de această dată, va trebui să aibă disponibilitatea de a participa activ la desfășurarea spectacolului.Și, nu în ultimul rând, înseamnă o poveste extrem de frumoasă, de bine scrisă, de cinică și duioasă în același timp, despre cum un gest absolut întâmplător și lipsit de semnificație poate arunca în aer o societate dependentă de a pune etichete și de a explica inexplicabilul.

• Este primul one-man show la care am lucrat vreodată. Mi-a fost întotdeauna frică de o astfel de formulă de spectacol.  Un one-person show implică un raport regizor-actor de 1:1. Asta înseamnă că în fața ta se află tot timpul un singur om, mereu același. Nu poți crea nicio diversiune pe fond de criză, nu îți poți muta atenția pe altcineva atunci când lucrurile devin monotone și nu poți face transfer de responsabilități atunci când lucrurile devin problematice. Raportul de 1:1 presupune un tip de commitment pe care e obligatoriu să ți-l asumi de la început. Și e obligatoriu ca și actorul să și-l asume, ceea ce Vlad (Udrescu, actor) a făcut. De aceea, experiența lucrului la My Arm m-a ajutat să îmi depășesc fricile legate de acest gen de spectacol.  Apoi, piesa lui Tim Crouch nu este doar o partitură pentru actor, lăsând regizorului libertate totală de a o pune în scenă. My Arm este o poveste care vine la pachet cu o formulă scenică implicită. Adică autorul nu îți spune doar ce să faci, ci și cum să faci. Iar în afara convenției propuse de autor, lucrurile nu funcționează. Provocarea unui regizor în raport cu un astfel de text devine aceea de a se asigura, în permanență, că intențiile autorului nu vor fi devite și conceptul lui nu va fi alterat. Nu-ți permite să ai explozii de creativitate, dar te obligă să fii creativ în cele mai mici și neprevăzute aspecte ale punerii în scenă.

• Recomand spectacolul tuturor celor care și-au petrecut copilăria încercând să-și țină respirația cât mai mult timp, încercând să evite să calce pe culoarea alb în drum spre școală, ținându-și pumnii strânși cât mai mult, refuzând să-și dea jos o brățară ani la rând, refuzând să vorbească ore în șir sau încercând să stea într-un picior cât mai mult timp. Celor care s-au plictisit să caute sensul acolo unde el nu există, celor care acceptă că, în viață, unele lucruri se întâmplă aleatoriu și celor care s-au rătăcit între etichete, clasificări și denumirile pe care societatea noastră le găsește rapid pentru a încadra orice element de noutate.
• Și, nu în ultimul rând, celor care vor să vadă un altfel de spectacol, într-un alttfel de spațiu.