Ascultă Radio România Cultural Live

Născut în România! Despre voluntariat ca mod de viață, cu Diana Alexandroae, fondatoarea Asociației ANAID (27.03.2022, ora 16.00)

27 Martie 2022, 16:36

“Fac voluntariat de la 14 ani, dar ceea ce m-a atras întotdeauna în organizații a fost partea de resposabilitate socială, unde puteam desfășura proiecte sociale pe diverse teme.

Sunt de părere că scopul meu în această viață este de a îi ajuta pe cei din jurul meu, iar acest lucru pentru mine este, așa cum îmi place să spun, "hrană pentru suflet".

Schimbarea începe cu mine!”, spune Diana Alexandroae,  președinta Asociației Anaid.

Până de curând ducea mâncare caldă oamenilor străzii, de altfel o face și acum, fiind foarte atașată de cauza lor.

Asociația ANAID a fost însă una dintre primele asociații care au sărit în ajutorul refugiaților. Încă din prima zi s-au organizat exemplar și au reușit să adune donații atât la sediul lor, cât și în punctele mobile din oraș. La început au fost șase oameni, apoi li s-au alăturat din ce în ce mai mulți, venind să facă voluntariat și o parte dintre cei care au fost inițial donatori, dar și refugiați care au revenit să ajute după ce au găsit un loc unde să se stabilească.

Unul dintre punctele fierbinți unde Asociația ANAID activează este Autogara Filaret, punct de trafic intens, unde mii de refugiați însoțiți de copii și animale de companie sosesc zi și noapte, în autocare, după lungi și chinuitoare ore de drum.

Sunt întâmpinați cu băuturi calde, mâncare și mai ales zâmbete. Translatorii voluntari sunt acolo un imens ajutor.

Despre povestea ANAID, dar și despre cum au fost aceste zile de război pentru voluntari, despre dorința de a face bine, Anamaria Spătaru  va vorbi cu Diana Alexandroae, la Născut în România, pe 27 martie 2022, de la ora 16.00, la Radio România Cultural.

Cristina Poterășoiu - editor de carte, traducătoare și scriitoare: "Nu trebuie să pierdem din vedere ceea ce contează cu adevărat: cartea ca formă de cunoaștere"
Născut în România 19 Iunie 2025, 19:49

Cristina Poterășoiu - editor de carte, traducătoare și scriitoare: "Nu trebuie să pierdem din vedere ceea ce contează cu adevărat: cartea ca formă de cunoaștere"

Născut în România - sâmbătă, 21 iunie 2025, ora 16.00

Cristina Poterășoiu - editor de carte, traducătoare și scriitoare: "Nu trebuie să pierdem din vedere ceea ce contează cu adevărat: cartea ca formă de cunoaștere"
Victoria Darolți: ”Visam să ajung în străinătate și mai ales în Franța, pentru că este țara de unde pleacă moda în lume"
Născut în România 19 Iunie 2025, 06:05

Victoria Darolți: ”Visam să ajung în străinătate și mai ales în Franța, pentru că este țara de unde pleacă moda în lume"

Duminică, 22 iunie, ora 16:00 Invitată: Victoria Darolți, singurul artizan de origine română care deține titlul ”Le Meilleur...

Victoria Darolți: ”Visam să ajung în străinătate și mai ales în Franța, pentru că este țara de unde pleacă moda în lume"
Paul Ioan: Meseria de inginer constructor consider că este singura meserie care mi se potrivește
Născut în România 13 Iunie 2025, 23:13

Paul Ioan: Meseria de inginer constructor consider că este singura meserie care mi se potrivește

Născut în România - duminica 15 iunie 2025, de la ora 16.00.

Paul Ioan: Meseria de inginer constructor consider că este singura meserie care mi se potrivește
Dragoș Lumpan: Fotografiile mele de arhivă am considerat că au o logică (...), au o putere, o posibilă descriere a vremurilor de atunci
Născut în România 13 Iunie 2025, 13:57

Dragoș Lumpan: Fotografiile mele de arhivă am considerat că au o logică (...), au o putere, o posibilă descriere a vremurilor de atunci

Născut în România - sâmbătă, 14 iunie 2025, ora 16.00

Dragoș Lumpan: Fotografiile mele de arhivă am considerat că au o logică (...), au o putere, o posibilă descriere a vremurilor de atunci
Mircea Nechita, artist –”Să plec definitiv, nu mi-am dorit niciodată!”
Născut în România 05 Iunie 2025, 14:40

Mircea Nechita, artist –”Să plec definitiv, nu mi-am dorit niciodată!”

Născut în România - sâmbătă, 7 iunie 2025, ora 16.00

Mircea Nechita, artist –”Să plec definitiv, nu mi-am dorit niciodată!”
Născut în România cu Corina Cociorvă, director general al Fundației Motivation
Născut în România 03 Iunie 2025, 23:48

Născut în România cu Corina Cociorvă, director general al Fundației Motivation

Duminică, 8 iunie 2025, ora 16:00

Născut în România cu Corina Cociorvă, director general al Fundației Motivation
Lumea comentatorului de tenis.  Invitat: jurnalistul sportiv TV Gabriel Morariu
Născut în România 29 Mai 2025, 17:14

Lumea comentatorului de tenis. Invitat: jurnalistul sportiv TV Gabriel Morariu

Născut în România dumincă, 01.06.2025, 16.00-16.30, realizator Valentin Protopopescu

Lumea comentatorului de tenis. Invitat: jurnalistul sportiv TV Gabriel Morariu
Născut în România cu Irina Bulmaga, vicecampioană europeană la șah
Născut în România 28 Mai 2025, 11:35

Născut în România cu Irina Bulmaga, vicecampioană europeană la șah

Invitată la „ Născut în România ", pe 31 mai 2025, de la ora 16.00, este Irina Bulmaga , vicecampioană...

Născut în România cu Irina Bulmaga, vicecampioană europeană la șah
Ascultă live

Ascultă live

19:30 - 21:00
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
19:05 - 21:00
ARENA NAŢIONALĂ
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
19:00 - 20:00
Français 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
19:05 - 20:00
äůéăĺř áňářéú
Ascultă live Radio România Internaţional 2
19:30 - 19:56
Armâneaşti 2
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
19:00 - 20:00
FONOTECA DE UMOR
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
19:00 - 21:00
Rockada
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
19:00 - 20:00
Emisiune în lb. germană
Ascultă live Radio România Timișoara FM
19:00 - 20:00
Emisiune în lb. bulgară
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru