Ascultă Radio România Cultural Live

Piatra Neamț în sărbătoare

05 Iulie 2017, 07:07

În ziua a treia a festivalului “Vacanțe Muzicale”, ediția cu numărul 44, au fost omagiate două genuri importante: muzica corală și cea tradițională.

Protagoniștii concertului de la Teatrul Tineretului au fost membrii Corului Academic Radio, conduși de Ciprian Țuțu. Poate inspirat și de coincidența sprapunerii cu Ziua Națională a Statelor Unite ale Americii, repertoriul prezentat publicului care nu a lăsat niciun loc liber, a aparținut creației venite de peste ocean, de la cântece tradiționale negro spiritual, la opusuri de George Gershwin, William Dowson sau Sabin Păutza, un creator puternic atașat de valorile americane.

Concertul a fost foarte bine primit de public, programul fiind foarte bine ales, foarte variat, spectaculos și bine interpretat. Corul Academic Radio a dat dovadă de omogenitate, de maleabilitate, de profundă întelegere a spiritului acestei muzici speciale, a încântat prin jocul inteligent al accentelor și al nuanțelor variate, prin dicție și mai presus de toate prin frumusețea colectivă a vocilor.

La final muzicienii au fost rasplăți cu aplauze în picioare, iar Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț a oferit Corului Academic Radio o diplomă de excelență și trofeul festivalului.

Seara pe scena amplasată în Piața Turnului au urcat membrii celei mai vechi formații de dansuri populare a României, devenită patrimoniu universal, “Junii Sibiului” și orchestra de muzică populară “Cindrelul”. Mii de spectatori au fost fascinați până aprope de miezul nopții de frumusețea costumelor și a vocilor soliste, de perfecta sincronizare de dansatorilor, de măiestria muzicanților, tot acest ansmblu de artiști profesioniști fiind adevărați păstrători ai tradițiilor și obiceiurilor românești.

Astăzi la Piatra Neamț vor avea loc alte două manifestări. De la ora 19 în Sala Teatrului Tineretului vor interpreta opusuri de Brahms și Schumann violoncelistul Răzvan Suma și pianistul Horia Mihail, iar seara pe scena în aer liber vor urca membrii ansamblului “Traffic Strings”, care sub conducerea muzicală a lui Lucian Moraru, vor cînta lucrări de Vivaldi, Enescu, Satie, Ciprian Porumbescu, Șostakovici, Sting, Ennio Morricone, Piazzolla, Saint Saens și Pablo de Sarasate.

Sebastian Crăciun

Creierul adolescentului: între metamorfoză, haos și oportunitate
Cronica zilei 30 Ianuarie 2026, 17:04

Creierul adolescentului: între metamorfoză, haos și oportunitate

” Creierul adolescenților. Descoperă cum funcționează, pentru a-i înțelege și a-i sprijini ” de David Bueno...

Creierul adolescentului: între metamorfoză, haos și oportunitate
Arta de a renunța – despre curajul de a lăsa trecutul în urmă
Cronica zilei 23 Ianuarie 2026, 18:00

Arta de a renunța – despre curajul de a lăsa trecutul în urmă

De la Editura Curtea Veche mi-a atras atenția o carte care vorbea chiar de pe copertă despre „puterea de a renunța la...

Arta de a renunța – despre curajul de a lăsa trecutul în urmă
Cum se domesticește… un cititor: Babas și arta felină a seducției
Cronica zilei 12 Decembrie 2025, 10:00

Cum se domesticește… un cititor: Babas și arta felină a seducției

Citesc zilele acestea cartea Barbarei Capponi – cunoscută artistic drept Babas –, un volum dedicat pisicii și...

Cum se domesticește… un cititor: Babas și arta felină a seducției
Adolescența, o cursă cu obstacole
Cronica zilei 07 Noiembrie 2025, 13:32

Adolescența, o cursă cu obstacole

Editura Trei recomandă părinților ai căror copii au ajuns la vârsta pubertății volumul semnat de Tara Porter ,...

Adolescența, o cursă cu obstacole
Beatrice Anghelache –”Nu controlez prea bine unde să mă opresc; și realitatea și visul se întrepătrund în picturile mele”
Cronica zilei 03 Octombrie 2025, 13:02

Beatrice Anghelache –”Nu controlez prea bine unde să mă opresc; și realitatea și visul se întrepătrund în picturile mele”

”Cronotopii” și-a intitulat expoziția personală de la Galeria Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion...

Beatrice Anghelache –”Nu controlez prea bine unde să mă opresc; și realitatea și visul se întrepătrund în picturile mele”
Mihai Moldovanu - ”Poiana Mărului, loc emblematic pentru istoria artei românești”
Cronica zilei 23 Septembrie 2025, 15:13

Mihai Moldovanu - ”Poiana Mărului, loc emblematic pentru istoria artei românești”

Expoziția "Taberei de creație artistică POIANA MĂRULUI" - reunind lucrări realizate în cele două ediții...

Mihai Moldovanu - ”Poiana Mărului, loc emblematic pentru istoria artei românești”
Kimberly Brubaker Bradley - „Există tot felul de războaie’’
Cronica zilei 05 Septembrie 2025, 12:14

Kimberly Brubaker Bradley - „Există tot felul de războaie’’

    Cartea „ Războiul care mi-a salvat viața ’’ continuată de o a doua parte, „ Războiul...

Kimberly Brubaker Bradley - „Există tot felul de războaie’’
Loretta Lörincz Băluță - ”Subiectele variază în funcție de anumite preocupări și interese  pe care le-am avut într-un anumit moment al creației mele”
Cronica zilei 25 Iulie 2025, 17:58

Loretta Lörincz Băluță - ”Subiectele variază în funcție de anumite preocupări și interese pe care le-am avut într-un anumit moment al creației mele”

Expoziția „ Confesiuni (desen, cologravură, grafică digitală) ”, a artistei Loretta Lörincz Băluță s-a...

Loretta Lörincz Băluță - ”Subiectele variază în funcție de anumite preocupări și interese pe care le-am avut într-un anumit moment al creației mele”
Ascultă live

Ascultă live

09:00 - 11:00
Orașul vorbește
Ascultă live Radio România Cultural
10:10 - 13:00
PRIETENII DE LA RADIO
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
10:15 - 11:00
PANORAMIC PUNCT RO (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
10:00 - 11:00
VREM SĂ ȘTII
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
10:00 - 11:00
De 10X România
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
10:00 - 11:00
De zece ori Romania
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
10:00 - 11:00
De 10x ROMÂNIA
Ascultă live Radio România Reșița
10:00 - 11:00
DE 10 X ROMÂNIA - multiplex Radio România Regional
Ascultă live Radio România Tg Mureș
10:00 - 11:00
De zece ori România
Ascultă live Radio România Timișoara FM
09:03 - 11:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri