Timpul prezent – Florin Lăzărescu. Încrederea în literatură. FILIT 2021
20 October 2021
In anul omagial Dante – 700 de ani de la moartea poetului, Editura RAO lansează: DANTE IN LOVE O iubire dincolo de timp de Giuseppe Conte
21 October 2021

PORTRET: Dumitru S. Panaitescu, cercetător al operei eminesciene şi cronicar literar la Radio

Joi, 21 octombrie, se împlinesc 130 de ani de la naşterea lui Perpessicius (Dumitru S. Panaitescu), critic şi istoric literar, folclorist, eseist, publicist, profesor și poet, exeget şi editor al operei eminescene, colaborator al Radioului, în calitate de cronicar literar şi membru titular al Academiei Române.

* * * * *

Sursa Arhiva SRR

Dumitru S. Panaitescu s-a născut la 22 octombrie 1891, la Brăila, pe strada Cetăţii, la nr. 49, fiind al doilea fiu al lui Ștefan Panait, muncitor, originar din Iannina, Grecia, și al Elisabetei Panait, născută Daraban, originară din Cucora (Putna).

În anul 1898, a fost înscris în clasa întâi la școala primară nr. 4 din Brăila, pe care a absolvit-o în 1902.

Începând cu anul 1907, a studiat la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, iar în această perioadă a fost secretar general al societății culturale „Avântul”, a elevilor de la liceul „Nicolae Bălcescu”.

În vara anului 1909, petrecându-și vacanța la mănăstirea Agapia, l-a cunoscut și s-a împrietenit cu Titu Dinu, elev al lui Ovid Densusianu, la Facultatea de Litere din București, poet, fin literat și remarcabil om de cultură, stins din viață prematur, la 31 ani, pe care Perpessicius îl evocă cu multă căldură, acordându-i înalta s-a prețuire.

În 1910, a absolvit liceul și a devenit student al Facultății de litere, la secția de filologie modernă. În primul an de facultate a lucrat ca pedagog la pensionul Schewitz-Thieren, având sarcina de a împărți elevilor mâncarea. A luat parte la cursurile ținute de Ovid Densusianu, Nicolae Iorga, Ion Bianu, Ion Bogdan, Mihail Dragomirescu.

Radiodifuziune, Cronica literară: Program de seară, 30 ianuarie 1933. Sursa Arhiva SRR

La 20 iulie 1911, a debutat, în revista brăileană Flori de câmp nr. 5, cu schița „Omida – Din lumea celor care se târăsc”, o replică la volumul „Din lumea celor cari nu cuvântă” a lui Emil Gârleanu, schița fiind semnată cu pseudonimul Victor Pribeagu.

În anul al treilea de facultate a primit o bursă lunară în urma unui concurs, iar cu sprijinul și recomandarea lui Ion Bianu, devine meditatorul nepoților lui Ion Ghica.

Emisiunea radiofonică „Cărţi şi reviste”, 10 octombrie 1937, Sursa: Arhiva SRR

În aprilie 1913, a debutat ca poet cu „Reminiscență” în revista „Versuri și proză” a lui I.M. Rașcu nr.7-8, semnând cu pseudonimul D. Pandara – un fel de anagramă compusă din inițiala prenumelui său și din începutul numelui de familie al tatălui, Pan(ait) și al mamei sale Dara(ban).

În anul 1914, s-a căsătorit cu Alice Paleologu, o colegă de facultate, cei doi având un fiu, Dumitru D. Panaitescu (1915-1983), şi el o personalitate cunoscută ca italienist, eseist, editolog şi traducător.

în acelaşi an, Perpessicius obține licența în filologie romanică la Universitatea din București.

În anul 1915, semnează cu pseudonimul Perpessicius în revista „Cronica”, condusă de Gala Galaction și Tudor Arghezi.

A fost funcționar la Biblioteca Academiei Române (1915-1919), perioadă în care este mobilizat, pe front, fiind rănit în anul 1916, rămânând cu o invaliditate a mâinii drepte.

Este, mai apoi, profesor în mai multe localități ale țării – Arad, Târgu-Mureş, la Şcoala Normală de Băieţi „Şt. O. Iosif” din Brăila, la Bucureşti, la Liceul „Matei Basarab” şi la Liceul „Mihai Vitezul”, clasa Marelui Voievod Mihai – , inspector şcolar, autor al unor manuale şcolare de literatură pentru liceu, realizate în colaborare cu Al. Rosetti şi J. Byck.

Va colabora la ziare şi reviste de-a lungul vieţii: Gândirea, Letopiseți, Neamul românesc, Cartea vremii, Flacăra, Hiena,  Buletinul cărţii, Spre ziuă, Mişcarea literară, Cugetul românesc, Ideea europeană, România nouă, România, Cuvântul, Lumea, Universul literar, Revista Fundaţiilor Regale, Gazeta literară, Contemporanul, Viaţa românească, România literară, Steaua, Luceafărul…

Ajuns la vârsta de 34 de ani, Perpessicius se îndrăgosteşte, întâlnind-o la Biblioteca Academiei pe Yvoria (Viorica Secoşanu), o tânără frumoasă şi sensibilă. Aceasta va afla, abia după un an, că iubitul ei este căsătorit şi are un copil de 10 ani. Nu va suporta drama sufletească şi, într-o noapte, îşi dă foc într-un cavou din Cimitirul Bellu, agonizând în chinuri cumplite până în seara următoare, când a murit. Perpessicius va fi profund zguduit de acest eveniment nefericit.

În anul 1925, publică culegerea de note intitulată „Repertoriu critic”, într-o revistă de bibliografie, în care notele completau imaginea poetului cu aceea a iubitorului de cărți și a criticului.

Un an mai târziu, publică volumul „Scut și targă”, care dezvoltă teme inspirate din experiența războiului și de vremurile care au urmat.

La 23 martie 1929, are loc prima colaborare a lui Perpessicius la Radio, într-un moment în care devenise deja unul numele reprezentative ale criticii româneşti. Între 1929 şi 1934, a îndeplinit „oficiul critic”, cum însuşi îl numea, simultan la Radio şi în ziarul „Cuvîntul”, cu răstimpuri în care a făcut cronică literară fie numai la Radio (1934-1937), fie numai la „Cuvîntul” (ianuarie – aprilie 1938).

În fapt, în primii 15 ani de existenţă ai Radiodifuziunii Române (1928-1942), în cele peste 700 de apariţii la microfon, Perpessicius a avut un rol esenţial pe tărâmul definirii trăsăturilor specifice ale cronicii literare la microfon, fapt care îl situează alături de Nicolae Iorga, de numele căruia se leagă conferinţa culturală enciclopedică, de Emanoil Ciomac, rămas în mentalul colectiv cronicarul muzical radiofonic prin excelenţă, de Ion Marin Sadoveanu, cel ce aducea pe tărâmul cronicii dramatice pecetea unei erudiţii teatrale pe care istoria acestui tărâm nu o mai cunoscuse la noi, de Romulus Seişanu, comentatorul lucid şi subtil al evenimentelor externe din ce în ce mai învolburate şi mai neaşteptate, şi de Ion Simionescu, neobosit răspânditor al cunoştinţelor folositoare.

Contribuţia fiecăruia din ei s-a caracterizat nu numai prin continuitatea pe anume perioade de timp, nu numai prin calitatea prestaţiei, ci prin faptul că emisiunile lor nu reprezentau doar lectura unui text scris, ci o creaţie intelectuală specifică celui mai modern mijloc de comunicare care îşi făcea simţită prezenţa în ţara noastră către sfârşitul celui de al treilea deceniu al secolului XX.

În 1933, într-un articol apărut în „Cuvîntul”, Perpessicius declara despre Radio că „are putinţa să creeze acea istorie literară instantanee, pentru a cărei difuzare toate mijlocele materiale şi intelectuale îi stau la îndemînă. Şi lucrul ar putea lua înfăţişarea unei publicaţii periodice vorbite, unei istorii literare în curs de publicaţie cu capitole şi paragrafe bine determinate, cu demonstraţiuni în jurul unei teme sau epoci, ca în bunele, de pe vremuri şi tot mai rarele, şezători publice“, iar în 1967, declara: „Din activitatea de la Radio, am extras, îndeosebi după 1933, cînd n-am mai avut foileton obişnuit la gazetă, materialul a cel puţin două volume ale seriei Menţiuni critice, pe care le-am copiat de pe textele predate la Arhiva Radio şi pe care le-am recitit şi mărturisesc că le subscriu şi astăzi cu destulă plăcere”.

Din anul 1945, Perpessicius este membru corespondent al Academiei Române, iar din anul 1956 este membru titular.

A fost director general al Bibliotecii Academiei Române, în 1957 a fondat şi a condus Muzeul Literaturii Române din Bucureşti, apoi revista de istorie literară Manuscriptum, al cărei prim număr a apărut în decembrie 1970.

Este întemeietorul monumentalei ediţii critice a operei eminesciene – Perpessicius s-a dedicat, începând din 1933, celor 15.000 de pagini ale manuscriselor lui Mihai Eminescu, rezultând ediția critică a operei poetului (“Opere”, I-VI, 1939-1963), iar celor șase volume monumentale le-a anexat un imens material, reprezentând note și variante, adnotări – şi laureat al Premiului de Stat pentru editarea acesteia, distincţie pe care a primit-o în anul 1954.

Desen de Marcel Iancu

Perpessicius a lăsat o operă vastă, diversă, originală, ocupând un loc important în cultura română, printre volumele publicate aflându-se „Repertoriu critic. Sugestii critice” (1923), „Antologia poeţilor de azi” (I-II, 1925, 1928, în colaborare cu Ion Pillat), „Itinerar sentimental” (1932), „Menţiuni critice” (volumele I-V, 1928-1947), „De la Chateaubriand la Mallarmé, antologie de critică franceză literară” (1938), „Opere, Mihai Eminescu” (volumele I-VI, 1939, 1943, 1944, 1952, 1958, 1963), „Dictando divers” (1940), „Jurnal de lector completat cu Eminesciana” (1944), „Menţiuni de istoriografie literară şi folclor” (volumele I-III, 1961-1967), „Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor” (volumele I-III, 1961, 1964, 1967), „Opere alese, Mihai Eminescu” (volumele I-II; 1964, 1965), „Memorialul de ziaristică” (1970), „Eminesciana” (1971), „Lecturi intermitente” (1971), „Opere” (volumele I-XII, 1966 – 1983).

Emisiunea radiofonică “Viaţa culturală” – 10 martie 1936, Sursa: Arhiva SRR

Perpessicius a trecut în eternitate la 29 martie 1971, la Bucureşti, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.

Postum, au fost publicate cărţile „Patru clasici” (1974), „12 prozatori interbelici” (1980) şi „Scriitori români”, volumele I-II (1989), precum şi o parte din „Opere”.

Casa în care s-a născut, situată în Brăila, pe Str. Cetăţii nr. 49, construită în jurul anului 1890, în care a locuit până în toamna lui 1910, a devenit, din anul 1977, Casa Memorială „D. P. Perpessicius” Brăila.

Casa memorială este închisă după 1990, necesitând reparaţii. Cu această ocazie se reface corpul din curte – conceput pentru depozite şi sală de relaţii cu publicul şi se construieşte, ca element de mobilier de exterior, chioşcul. În adâncimea spaţiului neconstruit este amplasat bustul în marmură al lui Perpessicius, realizare a artistului de origine brăileană Nicăpetre.

Printre obiectele care pot fi admirate aici, se află lucrurile personale ale lui Perpessicius – baston, umbrelă, basc -, expuse în antreul median al imobilului, caiete manuscrise ele ediţiei eminesciene şi ale Lecturilor intermitente, desenele de autor, caietul de teză din clasa a VII-a de liceu, cărţile cu dedicaţie, volumele de autor, fotografii document, dispozitivele optice, biroul – ce poartă amintirea anilor de război -, uniforma de soldat, ceasul deșteptător, aparatul de fotografiat, portrete ale lui Perpessicius realizate de artiști plastici ai epocii…

În anul 2015, Editura Casa Radio publica „Perpessicius Cărţi noi. Cronici radiofonice 1929-1947”, un volum care reprezintă restituirea integrală a operei de „oficiu critic” a lui Perpessicius, primul cronicar literar al Radioului: peste 700 de apariţii editoriale consemnate la microfon propun în premieră o panoramă vie a culturii scrise româneşti într-una din cele mai fertile perioade ale sale.

La 29 martie 2016, Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Fundația Națională pentru Știință și Artă, au organizat o evocare cu tema “Perpessicius (1891-1971)”, dedicată marcării a 125 de ani de la nașterea marelui critic și istoric literar și a 45 de ani de la moartea acestuia.

de Răzvan Moceanu – RADOR