Ascultă Radio România Cultural Live

PORTRET: Pierre Larousse – 200 de ani de la naşterea unui remarcabil pionier al enciclopediei universale

23 Octombrie 2017, 07:04

Luni, 23 octombrie, se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Pierre Larousse, pedagog, editor, filolog şi lexicograf francez, cel care s-a aflat la originea enciclopediilor Larousse, celebre instrumente pedagogice şi de cultură generală, care s-au distins, de-a lungul anilor, prin rigoare şi viabilitate. Lui Larousse îi datorăm apariţia Marelui Dicţionar Enciclopedic al secolului al XIX-lea, în care autorul intenţiona să redea, într-o ordine alfabetică riguroasă, toate cunoştinţele care îmbogăţesc spiritul uman. Momentul consacra astfel noţiunea de enciclopedie universală.

Primele forme de enciclopedie datează din antichitate, de la sfârşitul mileniului IV î.Hr, în Sumer fiind identificată o lucrare de acest tip, care cuprindea un inventar interesant de animale, pietre, plante şi păsări.

De asemenea, în Egiptul Antic, în Grecia, Roma, dar şi în Europa medievală au existat preocupări pentru înglobarea cunoştintelor vremii în lucrări sintetice.

Prima enciclopedie apropiată de caracteristicile vremurilor noastre a apărut în Franţa prerevoluţionară, la 1 iulie 1747 apărând ideea de a întocmi o carte care să cuprindă succint toate cunoştinţele acumulate în timp de omenire, sarcină care i-a revenit editorului francez Louis Breton. Titlul lucrării a fost „Enciclopedia sau dicţionarul artelor, meseriilor şi ştiinţelor”, iar pentru realizarea ei, editorul apelat la scriitorul Denis Diderot, un intelectual remarcabil al vremii. Enciclopedia cuprindea nu mai puţin de 35 de volume cu text, 4 volume ilustrate şi alte două volume cu indici, dedicând omenirii un excepţional instrument universal de informare.

Faptul că, în Franţa, intelecualii au creat o asemenea lucrare, a stârnit reacţia curţilor regale din Europa, ba chiar britanicii şi-au iniţiat o enciclopedie proprie, celebra Enciclopedia Britannica, autorul arătând, într-o scrisoare adresată regelui Angliei, că lucrarea elaborata în Franţa „este una a răspândirii anarhiei şi ateismului”.

A urmat realizarea de enciclopedii în Germania, Austria, Rusia, Italia şi chiar SUA, însă succesul a întârziat să apară, majoritatea lucrărilor fiind oprite după publicarea primelor volume.

Vorbim, apoi, despre apariţia lucrărilor de referinţă ale lui Pierre Larousse, în 1856, „Nouveau Dictionnaire de la langue française” şi în 1863, primul volum din „Grand Dictionnaire  Universel du XIX-e siècle”, care au desăvârşit conceptul de enciclopedie universală.

Pierre Athanase Larousse s-a născut la 23 octombrie 1817, în familia unui fierar din localitatea Toucy, departamentul Yonne, în Franţa.

Frecventează şcoala din localitatea natală, însă cunoştinţele obţinute aici sunt completate de numeroase lecturi particulare.

La împlinirea vârstei de 16 ani, Pierre a rupt tradiţia de muncitori a familiei sale, după ce a obţinut o bursă care i-a permis să meargă să studieze la Şcoala Normală din Versailles.

La finalul studiilor, în anul 1837, a revenit în localitatea natală, unde a devenit profesor de limba franceză, la gimnaziu, iar mai apoi a fost numit director al Şcolii Superioare de aici. După un scurt stagiu, perioadă în care constată arhaismul metodelor de predare, Larousse începe să experimenteze un sistem pedagogic considerat revoluţionar, bazat pe dezvoltarea iniţiativei elevului.

În anul 1840 se mută la Paris, îşi îmbogăţeşte cunoştinţele, frecventând, ca student liber, cursurile de la Collège de France şi Sorbona, apoi, în anul 1848, s-a angajat ca profesor la o şcoală privată.

În această perioadă îşi va cunoaşte viitoarea soţie, pe Suzanne Caubel, însă cei doi aveau să se căsătorească abia 25 de ani mai târziu, fără a avea copii.

În anul 1849, publică „Gramaire élémentaire lexicologique” (Gramatica elementară lexicologică), apoi „Traité complet d’analyse grammaticale” (Tratatul complet de analiză gramaticală) – în anul 1850 – şi „Cours lexico-logique de style”, un an mai târziu. Tot acest efort editorial al autorului, pornea de la dorinţa sa de schimbare a metodelor de predare pe care Larousse le considera rigide şi arhaice, el intuind că schimbarea venea din capacitatea pedagogică de stimulare a interactivităţii şi creativităţii elevilor.

Tot în anul 1851, moment determinant al carierei sale conform biografilor săi, îl cunoaşte pe Pierre-Augustin Boyer, editor şi librar francez, alături de care va pune bazele Casei de editură şi Librăriei Larousse şi Boyer, unde au început să vândă cărţile publicate de ei, fie că vorbim de cursuri de pedagogie pentru profesori, ori manuale pentru cei mici.

În anul 1852, Larousse publică „Traité complet d’analyse et de synthèse logic” (Tratat complet de analiză şi sinteză logică), iar în anul 1856, Larousse şi Boyer publică „Nouveau Dictionnaire de la langue française” (Noul dicţionar al Limbii Franceze), în două volume.

Activitatea reamarcabilă a lui Pierre Larousse a continuat cu publicarea lucrării „Jardin des racines grécques” – în 1858, un an mai târziu înfiinţează revista „L’École Normale”, iar în 1860 pune bazele revistei „L’Emulation”, ambele fiind publicaţii cu caracter pedagogic, destinate în special elevilor, dar şi profesorilor.

Tot în 1860 publică lucrarea „Jardin des racines latines”, urmată de „Fleur latine des dames et des gens du monde” – în 1861, „Fleurs historiques des dames et des gens du monde” – în 1862.

În perioada următoare, preocupările sale lingvistice au ca rezultat publicarea lucrărilor „Nouveau Traité de versification française” – în anul 1862 şi „Miettes lexicologiques” – în 1863.

După o activitate editorială asiduă, în decembrie 1863, Larousse lansează pe piaţă primul volum din „Marele dicţionar universal al secolului al XIX-lea”, o lucrare care l-a impresionat în mod deosebit pe însuşi Victor Hugo, şi care avea să se constituie, peste ani, un fel de monument al totalităţii cunoştinţelor indispensabile omului, care erau cunoscute până în acel moment istoric şi o realizare cu mult deosebită faţă de ceea ce publicaseră Diderot şi D’Alembert, figuri complexe ale iluminismului francez, cu o influenţă majoră asupra spiritului raţionalist al secolului al XVIII-lea, care au editat „Encyclopédie”, un alt proiect celebru, care i-a inclus pe aproape toţi scriitorii francezi iluminişti importanţi. Marele dicţionar universal consacra astfel noţiunea de enciclopedie universală.

În anul 1868, Larousse puiblică „Grammaire complète syntaxique et littéraire” şi „Grammaire supérieure”.

În anul 1869, publică, în colaborare cu Felix Clément, „Dictionnaire Lyrique”, însă în acelaşi an, Larousse şi Boyer încep să exprime opinii divergente cu privire la afacerea lor, iar parteneriatul celor doi se încheie aici.

În condiţiile în care Larousse îşi asigurase o bază financiară solidă, el a rămas (totuşi) singur în faţa unei munci titanice, însă el continuă efortul de a aşterne pe hârtie enciclopedia care avea să-i aducă celebritatea, finalizarea acestui efort supraomenesc însemnând 11 ani de lucru asiduu şi 11 volume ale dicţionarului pe care a reuşit să le editeze în timpul vieţii şi un total de 22.700 de pagini.

Pierre Larousse pleca într-o lume mai bună, la Paris, la 3 ianuarie 1875, în urma unui atac de cord, la doar 58 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul Montparnasse.

                                                           Coperta primului dictionar Larousse (1856)

Următoarele 6 volume ale Marelui dicţionar universal au fost finalizate abia la un an după moartea lui Larousse, de un nepot al acestuia, pe nume Jules Hollier, marea operă „Grand Dictionnaire  Universel du XIX-e siècle” împlinind intenţia autorului de a reda, în ordine alfabetică, toate cunoştinţele care îmbogăţesc spiritul uman. Lucrarea conţinută în cele 17 volume, însuma un număr impresionant de 25.500 de pagini, iar de la momentul publicării integrale, va cunoaşte numeroase reeditări, în diverse formate şi limbi, până în zilele noastre.

De-a lungul anilor, Librăria Larousse a continuat să publice enciclopedii în mai multe volume, precum şi dicționare şi enciclopedii mai mici.

În anul 2004, Larousse a devenit filială a Hachette Livre, iar la 13 mai 2008, Compania de publishing Larousse lansa prima enciclopedie interactivă online, care pune la dispoziţie gratuit conţinutul dicţionarului enciclopedic şi contribuţiile internauţilor, în condiţiile în care editorii tradiţionali de dicţionare şi enciclopedii tipărite se confruntă cu o concurenţă acerbă din partea internetului.

După ce, timp de aproape 150 de ani, enciclopediile tipărite şi-au trăit gloria, enciclopediile online par să devină preferate, însă nu toate dovedesc, încă, o valoare certă. Totuşi, vremurile în care vechile şi valoroasele enciclopedii tipărite vor deveni exclusiv inestimabile piese de anticariat, par aproape ….

Anansi. World Fiction lansează o nouă colecție:  „Port Royal” – întâlniri literare cu lumea și cu noi înșine
Literatură 06 Decembrie 2025, 07:49

Anansi. World Fiction lansează o nouă colecție: „Port Royal” – întâlniri literare cu lumea și cu noi înșine

Imprintul Anansi. World Fiction din cadrul Editurii Trei anunță lansarea unei noi colecții la Gaudeamus 2025. Este vorba...

Anansi. World Fiction lansează o nouă colecție: „Port Royal” – întâlniri literare cu lumea și cu noi înșine
„Spre tine însuți”-  . o reconectare cu momentele copilăriei, cu poveștile bunicilor sau aventurile adolescenței
Literatură 05 Decembrie 2025, 18:20

„Spre tine însuți”- . o reconectare cu momentele copilăriei, cu poveștile bunicilor sau aventurile adolescenței

               La granița dintre ficțiune și realitate, între amintire și lumea...

„Spre tine însuți”- . o reconectare cu momentele copilăriei, cu poveștile bunicilor sau aventurile adolescenței
Titlurile Crime Scene Press care au cucerit cititorii la Gaudeamus 2025
Literatură 05 Decembrie 2025, 13:13

Titlurile Crime Scene Press care au cucerit cititorii la Gaudeamus 2025

Ediția 2025 a Târgului Gaudeamus s-a încheiat, iar mulțimea care a umplut pavilionul în fiecare zi a...

Titlurile Crime Scene Press care au cucerit cititorii la Gaudeamus 2025
„Mândrie și prejudecată”. Adaptare grafică de Vali Ivan după romanul de Jane Austen
Literatură 05 Decembrie 2025, 05:25

„Mândrie și prejudecată”. Adaptare grafică de Vali Ivan după romanul de Jane Austen

Se deschide o nouă colecție: Corint Romane grafice, dedicată reinterpretărilor vizuale ale marilor clasici. Sâmbătă, 6...

„Mândrie și prejudecată”. Adaptare grafică de Vali Ivan după romanul de Jane Austen
Editura Litera la Gaudeamus 2025 (3 – 7 decembrie 2025, Romexpo, Pavilion B2)
Literatură 04 Decembrie 2025, 12:55

Editura Litera la Gaudeamus 2025 (3 – 7 decembrie 2025, Romexpo, Pavilion B2)

În perioada 3 – 7 decembrie , Editura Litera vă dă întâlnire la Târgul de Carte Gaudeamus 2025...

Editura Litera la Gaudeamus 2025 (3 – 7 decembrie 2025, Romexpo, Pavilion B2)
Istorici americani, povești din comunism și vernisaj poetic la standul Corint de la Gaudeamus
Literatură 03 Decembrie 2025, 13:28

Istorici americani, povești din comunism și vernisaj poetic la standul Corint de la Gaudeamus

Miercuri, 3 decembrie, se deschide Târgul de carte Gaudeamus . Este ultima întâlnire amplă între...

Istorici americani, povești din comunism și vernisaj poetic la standul Corint de la Gaudeamus
Editura Paralela 45 la Gaudeamus 2025
Literatură 26 Noiembrie 2025, 15:27

Editura Paralela 45 la Gaudeamus 2025

În perioada 3-7 decembrie, echipa Editurii Paralela 45 vă așteaptă la standul 25, din pavilionul B2 al Romexpo, la o...

Editura Paralela 45 la Gaudeamus 2025
Madi Rădulescu își lansează prima carte: „Mentalitate de colaborare. De ce este greu să lucrăm împreună și cum schimbăm asta”
Literatură 24 Noiembrie 2025, 18:43

Madi Rădulescu își lansează prima carte: „Mentalitate de colaborare. De ce este greu să lucrăm împreună și cum schimbăm asta”

Apărută la Editura Publica , cartea semnată de Madi Rădulescu își propune să ofere liderilor , antreprenorilor și...

Madi Rădulescu își lansează prima carte: „Mentalitate de colaborare. De ce este greu să lucrăm împreună și cum schimbăm asta”
Ascultă live

Ascultă live

15:30 - 16:00
Scena și ecranul
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 17:00
POIANA LUI JOHANN
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
15:30 - 15:56
ÖĐÎÄ˝ÚÄżśţ
Ascultă live Radio România Internaţional 1
15:05 - 16:00
TOTUL DESPRE ROMÂNIA (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
15:00 - 17:00
LADA DE ZESTRE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:05 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
13:00 - 16:03
Știri
Ascultă live Radio România Timișoara FM
15:00 - 16:00
Emisiune în lb. sârbă
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri