Precursor „eretic”: filozoful, sociologul Dimitrie Drăghicescu (1875-1945) – p1
20 September 2021
Precursor „eretic”: filozoful, sociologul Dimitrie Drăghicescu (1875-1945) – p3, epilog
17 January 2022

Precursor „eretic”: filozoful, sociologul Dimitrie Drăghicescu (1875-1945) – p2

Argumentarea, în Revista de Filosofie, nr.2  din 1938, a caracterului neplauzibil al devenirii omului exclusiv din regnul animal era, deja, un demers necomun. Primul episod al temei a cuprins fragmente traduse din amplul articol Reflecții asupra originii și destinului omului; continuarea îl apropie cu prudență pe cititor de idei pe care n-ar fi pregătit să le accepte.

Autorul notează imposibilitatea generării spontane a vieții din materie. De altfel, eforturile au rămas, până azi, fără rezultat, deși experimente din ce în ce mai sofisticate au fost posibile tehnologic. Mai mult – ingineria genetică nu numai că a adâncit enigma, dar a condus la limite logice, statistice și științifice imposibil de surmontat. Apariția unei celule vii pare imposibilă, oricât și oricum s-ar presa, iradia, curenta sau încălzi supa minerală. În perspectiva autorului articolului din 1938, „Arrhenius propunea alternativa germenilor căzuți din spațiile interstelare.”

Este ceea ce numim azi exobiologie. Svante Arrhenius (1859-1927) era un reputat chimist și fizician suedez, laureat, în 1903, al premiului Nobel.  A teoretizat disocierea electrolitică și modelat efectul de seră  – fenomene esențiale nu numai tehnologic, ci și biologic. Deloc surprinzător, deci, ca savantul să fi reflectat și propus un răspuns cel puțin la marea întrebare a originii vieții pe Pâmânt.

Vom propune o soluție asemănătoare și problemei originii omului – scria Dimitrie Drăghicescu – în pofida caracterului aparent paradoxal, care îi dă aparența unei perfecte absurdități, cel puțin la prima vedere.

Ipoteza originii extraterestre a omului, cel puțin privind componente esențiale, considerate imposibile în proces evoluționist!  Șocul este anticipat de autor, care propune examinatorilor să mediteze la două aspecte:

1. Încă din antichitatea clasică, dar mai ales de la Fontanelle încoace, s-a emis ideea că Universul este populat de un număr infinit de stele, între care există unele purtând forme de viață analoge celor de pe Terra; că evoluția acestor lumi locuibile diferă mult, unele putând fi mai vechi, deci mai evoluate decât altele.    2. De treizeci de ani, inventarea aeroplanelor permite omului să se ridice în spațiu… s-au atins deja altitudini stratosferice depășind 25 Km, iar, cu timpul aceste ascensiuni nu vor avea limite… O rachetă – sistem care se ridică prin propulsie care nu are nevoie de atmosferă, ar putea, în teorie, să urce în eter… Viteza care i s-ar putea imprima ar fi între 8-10 Km/s… După calculele lui Esmault (sic!) Pelterie s-ar parcurge distanța până la Lună în 48 de ore; ar fi nevoie de 47 de zile pentru a atinge Venus și de 90 de zile pentru abordarea lui Marte. ”

Reputatul om de știință francez Esnault Pelterie (1881-1957) era proiectant de aparate de zbor și teoretician al zborului spațial. Este onorat ca unul dintre fondatorii științei rachetelor și astronauticii, alături de celebrii întemeietori Țiolkovski, Oberth și Goddard.

Este remarcabilă acuratețea estimărilor făcute la începutul secolului XX duratelor zborurilor. De exemplu, Apollo 11 a parcurs în 1969 distanța Pământ – Lună în 51 de ore, în timp ce sonda sovietică Luna1 a avut nevoie – în 1958 – de doar 36 de ore pentru atingerea orbitei lunare. Mai aproape de timpul prezent – misiunile chineze Chang´e au parcurs drumul Pământ-Lună în 4-5 zile. Cea mai rapidă parcurgere a avut loc în 2015: misiunea NASA spre Pluto New Horizons a ajuns la Lună în doar 8 ore, dar desigur că nu au avut loc manevrele de încetinire pentru inserția pe orbita selenară.

Misiunile cu destinația Marte au avut nevoie de durate semnificativ mai mari decât cele anticipate la început de secol XX: a fost nevoie de 128-333 zile.

Este, desigur, elementar că timpul de zbor rezultă din considerarea unui cumul de factori și nu doar din simpla împărțire a distanței la viteza medie estimată.

În mod remarcabil, recursul la cele două argumente aduse în discuție, în 1938, de Dimitrie Drăghicescu rămâne actual: ipoteza Universului populat de alte ființe/civilizații, respectiv imaginarea unor mijloace de transport „inter-sisteme solare” sunt leit-motivele oricărei discuții despre  contact.

            În orice caz, mijloacele de care dispunea Columb pentru a traversa Atlanticul nu erau, comparativ, superioare celor de care ar dispune un Columb al viitorului mai mult sau mai puțin apropiat, pentru traversarea spațiilor interplanetare. Se poate concepe că în câteva zeci de ani sau de secole s-ar reuși să se viziteze Venus sau Marte, pentru început.

            Or, dacă Universul este populat de stele și planete locuite, dintre care  unele sunt mai bătrâne și mult mai evoluate decât Pământul, este de neconceput ca locuitorii acestora din urmă să nu fi depășit deja cu mult progresele deja realizate la noi. Și, dacă este așa, atunci soluția problemei originii omului se oferă de la sine, cu cea mai mare claritate și lucidă logică. Într-o frumoasă zi, care s-a pierdut în noaptea epocilor geologice trecute, vizitatori supra-tereștri au eșuat în regiunile noastre – să spunem în Mesopotamia, în Egipt, sau pe platoul din Pamir ori în China – în orice caz cel puțin în Asia, dacă n-a fost pe teritoriul legendarei Atlantida. Și iată problema originii omului pe Terra în fine rezolvată”.

Unii, cei drept – puțini,  au considerat că ideile, informațiile sunt cu atât mai adevărate, cu cât sunt mai vechi. Izvoarele antice istorice sau de credință privind originea omului indică, fără excepție, apariția „intențională” a acestuia, fără nici o referire la procesul evoluționist.

Păstrând proporțiile, poate că pozitivismul specific explorării noilor orizonturi la început de secol XX să fi înlesnit formulări clare și logice, neîncorsetate de dogme și temeri. Nu cumva filozoful Dimitrie Drăghicescu a fost o astfel de voce -respectabilă-  indicând un fir al evidenței ?

Ipoteza exo-antropogenă este lansată lucid, cu toate implicațiile și conotațiile, uneori dilematice, actuale încă: „Dacă ar fi adevărată, de ce nu se repetă astfel de vizite? … Dacă există planete locuibile, de unde ar fi originari oamenii, atunci condițiile de viață pe acele planete nu ar putea diferi mult de cele în care a apărut și s-a dezvoltat viața pe Pământ. … Dar, după cum am remarcat deja (v. ep.1 – n.red.), nu s-a putut ascunde că există o ruptură între forma umană și primatele cele mai evoluate, că nu se poate stabili o joncțiune între primate și om. Această ruptură, acest vid a fost probabil „umplut” de sosirea vizitatorilor supra-tereștri, din nu se știe ce planetă mai mult sau mai puțin îndepărtată.

            Aici din nou, o altă obiecție apare de la sine: admițând că pe alte planete viața trebuie să apară și să se dezvolte în condiții asemănătoare celor pe care le oferă Pământul… se pare că nu este nici un motiv de a pretinde că evoluția a putut realiza acolo ceea ce n-a putut aici: trecerea de la speciile superioare la om dotat cu conștiință și spirit. De altfel, chiar și în acest caz, problema nu este rezolvată, ci doar mutată. A presupune că progresului evolutiv de acolo îi corespunde pe Pământ un eșec… nu s-ar putea susține.  În același timp însă, gândind mai bine, s-ar putea admite că viața ar putea rata pe o planetă ceea ce a reușit pe o alta și că trecerea de la simpla viață biologică la viața spirituală cere nenumărate eforturi reluate pe un mare număr de planete, în cicluri temporare diferite de cel al Terrei și în condiții mai favorabile decât pe Terra.”

            Este evocată ideea refractarității materiei de pe Terra față de evoluția spirituală a vieții – enunțată de H. Bergson („Les deux sources”). Drăghicescu: „Aceasta ar explica ruptura pe care o întâlnim în evoluția vieții terestre între speciile superioare și om. Efortul evolutiv ratat pe Pământ a fost reușit în alte locuri… De altfel, ceea ce considerăm că s-a petrecut în evoluția de la materie la spirit pe Pământ este o constatare comună în evoluția popoarelor. Regimul industrial, corespunzător regimului juridico-politic al liberalismului a apărut mai întâi în Anglia, grație unor condiții istorico-geografice cu totul favorabile… Regimul comunist a fost introdus în Rusia, ca de altfel mai înainte și cel specific economiei liberale, fără ca unul sau altul să fi fost rezultatul unei evoluții locale… De altfel, Karl Marx admitea că o reformă realizată într-o țară avansată economic și politic ar putea să fie adoptată și să reușească într-o țară înapoiată, la modul că este posibil de sărit unele dintre etapele necesare evoluției. Nimic mai plauzibil, deci, decât ca oamenii supra-tereștri eșuați la noi, să fi putut relua și reuși pe Terra progresul evolutiv de la viață la spirit… care, poate, s-ar fi produs și aici mult mai târziu…

            În ce privește cealaltă obiecție: de ce nu s-au repetat vizitele excursioniștilor supra-tereștri, în măsura în care un asemena eveniment nu a fost deloc înregistrat în timpul ultimilor 5-6000 de ani de istorie mai mult sau mai puțin cunoscută, răspunsul se prezintă spiritului la fel de spontan ca întrebarea. Cât valorează cei 5-6000 de ani ai istoriei noastre față de milioanele de ani ai epocilor geologice și miliardelor de secole de viață ai planetelor? Istoria noastră, în raport cu istoria Pământului și a planetelor, nu este mai lungă decât a libelulelor efemere – o dimineață în raport cu viața unui om…

            Se pot concepe, la acest subiect, două ipoteze la fel de rezonabile: 1. Vizita supra-tereștrilor a putut fi o simplă călătorie din curiozitate, dacă nu de plăcere. 2. Această vizită s-ar fi putut produce dintr-o inexorabilă necesitate. Se poate presupune că condițiile de viață pe una din aceste planete solare sau din afara sistemului nostru solar ar fi devenit insuportabile, din motive pe care Terra va avea să le cunoască într-un viitor încă incert ca dată. Viața pe acea planetă, devenind insuportabilă, locuitorii ei au fost forțați să emigreze, întocmai ca italienii trăind prea înghesuiți în țara lor. Această emigrare cosmică ar fi la originea oamenilor pe Pământ și motivul sosirii lor pe această planetă.

           S-ar fi putut chiar ca mai multe planete să se fi aflat în condiții asemănătoare și că locuitorii lor, după ce au realizat progrese mai mari decât ale noastre, să fi fost obligați să-și părăsească meleagurile și să se refugieze pe planeta noastră. Aceasta ar explica, poate, diferențele atât de marcante între rasele umane: negri, galbeni, roșii și albi. Mai mult, acesta ar explica componentele adevărate în controversa monogeniști-poligeniști, dând, poate, dreptate, acestora din urmă. Dar, să lăsăm aici aceste ipoteze pur fanteziste.”

Erezia modernă comisă astfel, în anul 1938, de filozoful și sociologul Dimitre Drăghicescu, în reputata Revistă de Filosofie a fost (și este) ignorată. Remarcabila ipoteză și argumentele aduse rămân actuale și îngrijorător de corozive pentru dogmele științifico-religioase dominante. Pentru cei interesați de subiect, corelațiile cu descoperiri sau dezvăluiri din ultimele decenii sunt evidente.

Abținerea de la comentarii este dificilă. Spre exemplu – cu tot optimismul privind expansiunea reușită în Sistemul Solar, parcurgerea anilor-lumină interstelari nu poate fi, cu toate eforturile, nici măcar imaginată plauzibil. Minima (re)atingere de către om a Lunii este mereu amânată, chiar pusă în paranteză în favoarea călătoriei, fie și numai dus pe… Marte. Unde este logica posibilului? Și atunci… cum au parcurs super-oamenii-în-carne-și-oase-călători colosalele distanțe cosmice, accesibile doar luminii, pentru a popula Terra?

Continuarea acestor exerciții ale imaginației există, dar depășesc obiectul acestei serii. Ultima parte, a treia, va prezenta argumente aduse de filozoful și sociologul Dimitrie Drăghicescu (1875-1945) în favoarea ipotezei exo-antropogenice.

Dumneavoastră cum gândiți?

 

redactor Florin VASILIU