Ascultă Radio România Cultural Live

REConCHILLiant cu Daniela Rei Vișan – Știai că Organizația Mondială a Sănătății definește sănătatea ca pe o stare de BINE fizic, psihic și social?

16 Noiembrie 2019, 06:08

“ Visele în care zbori sunt ca niște reminescențe ale unei puteri spirituale deosebite. În aceste vise ar fi mai corect să spunem că plutim, fără să pierdem vreodată noțiunea gravitației.(…) structura transparentă este aceea în care adâncimea și suprafața se arată împreună privirii noastre. Ea se observă la un cristal, care ar putea fi descris ca o ființă capabilă să-și interiorizeze suprafața, ca să-și întoarcă adâncimea spre exterior.

Aș îndrăzni oare să formulez bănuiala că lumea, în ansamblul, ca și în detaliile sale , este formată după modelul cristalului, dar în așa fel că ochiul nostru n-o poate pătrunde decât arareori sub acest aspect? Sunt semne ascunse care par s-o arate; fiecare dintre noi a avut impresia într-o zi că în momentele cele mai grave ființele și lucrurile se luminau, în așa măsură poate, încât te cuprindea un sentiment de amețeală, chiar de oroare. Aceasta se întâmplă în prezența morții, dar orice altă forță suverană, cum ar fi frumusețea, produce același efect; îl atribui mai ales adevărului.”


Ernst Junger-Inimă aventuroasă-Figuri și capricii, Editura Rosmarin 2001

Pe 13 noiembrie este celebrată The Kindness day, Ziua
Bunăvoinței, a generozității; un semn al lumii moderne, divizată, sufocată de
conflicte armate, politice, economice.

Iată de ce, sâmbătă
16 noiembrie 2019, de la ora 14,30 am invitat la Radio România Cultural un
critic de artă, un psiholog și un psihoterapeut. Vom discuta despre nevoia
omului contemporan de a-și reorienta ființa
către ceea ce este mai frumos și mai bine așezat în om, către acel sâmbure
ascuns care ne reamintește faptul că omul a fost creat pentru veșnicie.

Vom aborda aceste teme cu ajutorul unor instrumente
diferite, utilizate de cercetătorii de la Departamentul de Neuroștiințe Sociale
al Institutului Max Planck al Științelor Cognitive și ale Creierului, de cei de
la Universitatea Rockfeller până laTrustul Dalai Lama din India, Tibetan Works
and Archives .

Vom începe însă acest parcurs cu o invitație la un proiect cultural de excepție, la care Radio România Cultural este partener media. Expoziția ” Nu este drum în cer” deschisă până pe 22 noiembrie la Galeria Elite Art din București realizată în parteneriat cu Galeria Arcade 24 din Bistrița nu este doar un eveniment plastic, adresat ochiului. Lucrările lui George Mircea străbat formele imediate ale realității, proiectându-ne către zona arhetipală a lumii, acolo unde prezentul și trecutul se îngemănează și unde totul devine Rod, Apă vie, Altar.

Într-un articol intitulat Vămi și publicat în catalogul
expoziției Abel, artistul scria:

”Fără o înțelegere a caracterului cognitiv al artei, fără o
creștere cognitivă a stilurilor, fără o înțelegere a realității spirituale
conform căreia a fi atent și a gândi sunt acte morale, pictura pare a nu mai fi
pictură și a se îndepărta de codul a cărui absență trebuie deplânsă și în
absența căruia totul pare să devină în cel mai bun caz lacrimă.

Se pot desena colecții de argumente, care organizate muzical
în jurul unei linii continue de gândire și care în cele din urmă orchestrează
un punct de vedere pentru a ne atrage atenția că trebuie să fim, pentru a brava
istoria, prezenți la propriul nostru prezent.”

Doina Mândru, critic de artă, ne va ajuta să înțelegem
mesajul plastic, filosofic, moral și chiar social pe care lucrările lui George
Mircea ni le adresează. Culoarea, impregnată de spirit devine limbaj,
rugăciune, testament.


***

Pentru că am așezat această ediție a emisiunii Reconchilliant sub semnul generozității și al dăruirii, am rugat-o pe doamna Antonella Matei să ne vorbească despre modelele morale, culturale, sociale și comportamentale pe care ar trebui să le oferim copiilor noștri.

Explozia internetului și a rețelelor de socializare a modificat semnificativ comportamentul și modul de relaționare al oamenilor. Iluzia unei comunicări rapide, a unui număr tot mai mare de ”urmăritori” sau de like-uri au dus în timp la creșterea alarmantă a cazutilor de depresie și a diferitelor tipuri de adicție, în special la adolescenți și adulții tineri.

Dorința continua de a brava, de a PĂREA fericiți, fără rezolvarea conflictelor interioare, fără a avea un system de valori bine definit, duc în timp la tipare comporatamentale scindate, schizoide chiar. Cum putem recunoaște și preveni aceste suferințe lăuntrice cauzate de un sentiment acut de singurătate, vom afla sâmbătă 16 noiembrie 2019, de la ora 14,30.

***

Săptămâna viitoare Radio România vă invită la cel mai important eveniment dedicat cărților și iubitorilor lor: Târgul de carte Gaudeamus. Vom discuta cu domnul Sorin Lucaci coordonator de evenimente al Editurii Herald, încotro se îndreaptă atenția și eforturile cititorilor de azi; care sunt tipurile de cărți cerute de public, în ce măsură lectura, ca mod de viață, ne poate modifica comportamentul.

Vom reveni cu câteva informații asupra unui volum pe care vi-l semnalam și săptămâna trecută: Mănăstirea și microscopul. Volumul, construit sub forma unor interviuri realizate cu Dalai Lama în anul 2013 de o echipă de cercetători de la cele mai importante centre de studiu al creierului, aduce cititorului roman informații de maximă importanță pentru înțelegerea activității creierului, a modului în catre emoțiile ne modelează comportamentul.

În volumul menționat sunt descrise și explicate experimentele făcute în ultimii ani privind activitate și structura neuronilor responsabili de coordonarea emoțiilor; răspunsul neuronal din anumite zone cerebrale( hipocamp, hipotalamus, amigdală) se modifică sub acțiunea stressului de lungă durată.

Mai mult decât atât, cercetările imagistice efectuate pe mai multe loturi de voluntari, inclusive călugări budiști, au evidențiat faptul că răspunsul neuronal la durere sau la bolilie inflamatorii cronice, al persoanelor educate în practicarea empatiei și a compasiunii, diferă semnificativ față de celalte persoane. O invitație și o provocare pentru toți cei care doresc să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși, dar și prezentul pe care îl trăim.

Ascultați Reconchilliant, sâmbătă, 16 noiembrie 2019, de la ora 14.30, o emisiune de Daniela Rei Vișan. Numai la Radio România Cultural !

”Politici publice pentru sprijin, nu pedeapsă”
Știință 25 Iunie 2025, 18:51

”Politici publice pentru sprijin, nu pedeapsă”

Politici publice pentru sprijin, nu pedeapsă   a fost tema conferinței organizată ieri, 24 iunie a.c., la...

”Politici publice pentru sprijin, nu pedeapsă”
70 de ani de la reînființarea Bibliotecii Naționale a României
Știință 25 Iunie 2025, 12:59

70 de ani de la reînființarea Bibliotecii Naționale a României

Biblioteca Naţională a României organizează un eveniment aniversar dedicat celebrării a 70 de ani de la...

70 de ani de la reînființarea Bibliotecii Naționale a României
Simon Prentis: Limbajul este ceea ce ne oferă acces la mii, poate sute de mii de ani de cunoștințe și experiență acumulate
Știință 20 Iunie 2025, 08:10

Simon Prentis: Limbajul este ceea ce ne oferă acces la mii, poate sute de mii de ani de cunoștințe și experiență acumulate

Despre povestea cărții - scrisă în timpul pandemiei de COVID-19 - dar și despre evoluția și importanța limbajului...

Simon Prentis: Limbajul este ceea ce ne oferă acces la mii, poate sute de mii de ani de cunoștințe și experiență acumulate
Paul Vasos:  Trebuie să dezvoltăm cunoașterea, arma noastră principală pentru contribuția la dezvoltările științifice trebuie să fie dezvoltarea know-how-ului
Știință 19 Iunie 2025, 15:28

Paul Vasos:  Trebuie să dezvoltăm cunoașterea, arma noastră principală pentru contribuția la dezvoltările științifice trebuie să fie dezvoltarea know-how-ului

”Noi practic dezvoltăm o metodă de detecție rapidă a efectelor radiației asupra sistemelor vii, în contextul...

Paul Vasos:  Trebuie să dezvoltăm cunoașterea, arma noastră principală pentru contribuția la dezvoltările științifice trebuie să fie dezvoltarea know-how-ului
Oana Crăciun: Tinerii sunt din ce în ce mai interesați de subiectul acesta (al consumului de alcool) și cam de tot ce ține, de fapt, de sănătatea lor
Știință 19 Iunie 2025, 13:00

Oana Crăciun: Tinerii sunt din ce în ce mai interesați de subiectul acesta (al consumului de alcool) și cam de tot ce ține, de fapt, de sănătatea lor

Între 9-15 iunie a.c. s-a derulat  Săptămâna Națională a Testării Consumului Personal de Alcool (...

Oana Crăciun: Tinerii sunt din ce în ce mai interesați de subiectul acesta (al consumului de alcool) și cam de tot ce ține, de fapt, de sănătatea lor
Rodica Pătulea: Sunt foarte multe avantaje pe care copiii le câștigă lucrând în echipă: învață gândirea critică, investigația, dezbaterile, faptul că își exprimă părerea, faptul că ei găsesc soluții...
Știință 18 Iunie 2025, 20:26

Rodica Pătulea: Sunt foarte multe avantaje pe care copiii le câștigă lucrând în echipă: învață gândirea critică, investigația, dezbaterile, faptul că își exprimă părerea, faptul că ei găsesc soluții...

Rodica Pătulea este  profesor învățământ primar și coordonator proiecte și programe școlare și extrașcolare...

Rodica Pătulea: Sunt foarte multe avantaje pe care copiii le câștigă lucrând în echipă: învață gândirea critică, investigația, dezbaterile, faptul că își exprimă părerea, faptul că ei găsesc soluții...
Ce se întâmplă în creierul nostru când murim? Acum știm!
Știință 18 Iunie 2025, 14:00

Ce se întâmplă în creierul nostru când murim? Acum știm!

Oamenii de știință au înregistrat pentru prima dată activitatea cerebrală a unei persoane aflate în pragul...

Ce se întâmplă în creierul nostru când murim? Acum știm!
Mihaela Chiper: O investiție în bunăstarea și echilibrul profesioniștilor este în realitate o investiție în calitatea investigației și calitatea interacțiunii dintre acești profesioniști și victimele (agresiunilor sexuale, n.r.), copiii și familiile lor
Știință 17 Iunie 2025, 20:50

Mihaela Chiper: O investiție în bunăstarea și echilibrul profesioniștilor este în realitate o investiție în calitatea investigației și calitatea interacțiunii dintre acești profesioniști și victimele (agresiunilor sexuale, n.r.), copiii și familiile lor

Aceasta este, de fapt, esența proiectului MindShield: ” Îmbunătățirea sănătății mintale și a rezilienței...

Mihaela Chiper: O investiție în bunăstarea și echilibrul profesioniștilor este în realitate o investiție în calitatea investigației și calitatea interacțiunii dintre acești profesioniști și victimele (agresiunilor sexuale, n.r.), copiii și familiile lor
Ascultă live

Ascultă live

00:00 - 01:30
Discuri de cinci stele (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 02:00
Serviciul de noapte
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
00:00 - 01:00
Espańol 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
00:05 - 01:00
Nopţile Radio România Actualităţi (selecţiuni) (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
00:00 - 06:00
Hit Mix
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
00:03 - 05:00
TAXI MUZICAL
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
00:00 - 01:00
Dezbaterea zilei (reluare)
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru