Ascultă Radio România Cultural Live

REConCHILLiant: Daniela Rei Vișan în dialog cu domnul Vasile Zecheru la Radio România Cultural

21 Noiembrie 2021, 14:29

El urcă de la Pământ la Cer și coboară din Cer pe Pământ; strânge astfel laolaltă puterile lucrurilor superioare și ale celor inferioare.”

Tabula Smaragdina

” aceste cuvinte ale Tablei de Smarald hermetice se pot aplica foarte exact Omului ca termen median al Marii Triade, adică, într-un mod mai precis, ca ”mediatorul” prin care se operează efectiv comunicare între Cer și Pământ.”Urcarea de la Pământ la Cer” este de altfel reprezentată ritual, în tradiții foarte diverse, prin ascensiunea pe un copac sau un stâlp, simbol al ”Axei Lumii”; prin această ascensiune, urmată obligatoriu de o coborâre ( această dublă mișcare corespunzând din nou”disoluției” și ”coagulării”), cel ce realizează cu adevărat ceea ce este implicat în rit își asimilează influențele cerești și le readuce într-un fel în această lume pentru a le reuni cu influențele terestre, în el însuși mai întâi, și apoi, prin participare și prin iradiere, în întreg mediul cosmic.”

Rene Guenon –Marea Triadă, Editura Herald

Duminică 21 noiembrie 2021 de la ora 19,00 vă propunem la Radio România Cultural o incursiune în istoria sacră a culturii europene, alături de domnul Vasile Zecheru, profesor universitar, coordonatorul Colecției Arta Regală de la Editura Herald.

Punctul de plecare al dialogului nostru a fost ideea de KOSMOS, de ” univers ordonat”. Ce înseamnă deci acest concept, din punct de vedere al tradiției primordiale? La CINE ne raportăm, CUM ne raportăm, după ce criterii?

Vom evoca în dialogul nostru una din cele mai importante personalități din istoria omenirii: Pitagora. Conform doctrinei sale ” numărul reprezintă substanța lucrurilor”, iar ” lucrurile constau în imitația numerelor”, geometria fiind un instrument consacrat de contemplare și cunoaștere a universului, a tainelor înscrise de divinitate în KOSMOS și în făptura umană. După 20 de ani petrecuți la Memphis, unde a deprins ” măiestria sacerdotală” și alți câțiva ani în Babilon, el înființează la Crotona, în sudul Italiei o comunitate fraternală inițiatică a cărei influență s-a extins în mod tainic în întreaga Europă. Regula tăcerii, postul, disciplina fizică, intelectuală, spirituală, relația specială dintre maestru și ucenic caracterizau această comunitate ce proclamau pe Dumnezeu ca unică temelie a universului, ce înglobează întreaga realitate, văzută și nevăzută. Unitatea și Universalitatea Principiului se oglindește în puterea proniatoare a Demiurgului, recunoscut ca ” Mare Arhitect al Universului”.

Domnul Vasile Zecheru ne va explica despre legătura dintre sufletul lumii și sufletul omului dar și despre transmiterea subliminală a unor cunoștințe în procesul dificil de ” șlefuire a diamantului.”

Tot în ediția de duminică 21 noiembrie 2021 a emisiunii REConCHILLiant vom discuta despre ” proporția de aur”, despre ” triunghiul de aur”, ” dreptunghiul de aur”, despre acel ”pasaj mozaicat” din Templul Masonic unde aspirantul primește lumina de la maestrul său. Vom aminti de Pentagramă și Tetraktys, despre perceperea ființială, totală, a învățămintelor primite de la maestrul spiritual, ce forjează carcterul aspirantului, așezându-l pe cale.

Duminică 21 noiembrie 2021 de la ora 19,00 vă propunem la Radio România Cultural un exercițiu intelectual alături de domnul Vasile Zecheru, ce ar putea deveni pentru unii ascultători un adevărat început de drum.O emisiune de Daniela Rei Vișan.

Daniela Rei Vișan în dialog cu Ovidiu Popa-Velea
REconCHILLiant 10 Martie 2024, 20:36

Daniela Rei Vișan în dialog cu Ovidiu Popa-Velea

 ” E adevărat, suntem ceea ce mâncăm. Dar nu pe de-a întregul adevărat. Suntem și mâncarea...

Daniela Rei Vișan în dialog cu Ovidiu Popa-Velea
REConCHILLiant: Daniela Rei Vișan în dialog cu doamna doctor Adina Roceanu
REconCHILLiant 03 Martie 2024, 07:00

REConCHILLiant: Daniela Rei Vișan în dialog cu doamna doctor Adina Roceanu

Duminică 3 martie 2024 de la ora 18.00 vă propunem la Radio România Cultural o reîntâlnire cu doamna doctor...

REConCHILLiant: Daniela Rei Vișan în dialog cu doamna doctor Adina Roceanu
REConCHILLiant : Daniela Rei Vișan în dialog cu Dumitru Horia Ionescu
REconCHILLiant 25 Februarie 2024, 07:00

REConCHILLiant : Daniela Rei Vișan în dialog cu Dumitru Horia Ionescu

” Începând din anii 1960, se încetățenise un dicton cu o semnificație pe care doar acum cred că o...

REConCHILLiant : Daniela Rei Vișan în dialog cu Dumitru Horia Ionescu
REConCHILLiant cu Daniela Rei Vișan și invitații săi
REconCHILLiant 18 Februarie 2024, 07:17

REConCHILLiant cu Daniela Rei Vișan și invitații săi

” Dar tot ce e viu pe pământ e supus veșniciei, pe morții iubiți de anul trecut nu i-am pierdut definitiv, ființa...

REConCHILLiant cu Daniela Rei Vișan și invitații săi
REConCHILLiant: Daniela Rei Vișan în dialog cu Ovidiu Popa Velea
REconCHILLiant 11 Februarie 2024, 07:00

REConCHILLiant: Daniela Rei Vișan în dialog cu Ovidiu Popa Velea

” Nimeni nu pune preț pe timp; se folosesc de el cu atâta larghețe, de parcă ar fi gratuit. (...) Nimeni nu...

REConCHILLiant: Daniela Rei Vișan în dialog cu Ovidiu Popa Velea
REConCHILLiant: Daniela Rei Vișan în dialog cu domnul Profesor Miron Bogdan
REconCHILLiant 04 Februarie 2024, 06:05

REConCHILLiant: Daniela Rei Vișan în dialog cu domnul Profesor Miron Bogdan

Duminică 4 februarie 2024 de la ora 18.00 vă propunem la Radio România Cultural o reîntâlnire cu domnul...

REConCHILLiant: Daniela Rei Vișan în dialog cu domnul Profesor Miron Bogdan
REConCHILLiant: Daniela Rei Vișan în dialog cu domnul Vasile Bănescu la Radio România Cultural
REconCHILLiant 28 Ianuarie 2024, 07:00

REConCHILLiant: Daniela Rei Vișan în dialog cu domnul Vasile Bănescu la Radio România Cultural

” La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. (...)...

REConCHILLiant: Daniela Rei Vișan în dialog cu domnul Vasile Bănescu la Radio România Cultural
Daniela Rei Vișan în dialog cu domnul Vasile Bănescu la Radio România Cultural
REconCHILLiant 21 Ianuarie 2024, 06:00

Daniela Rei Vișan în dialog cu domnul Vasile Bănescu la Radio România Cultural

” Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, și-a chemat slugile și le-a dat pe mână...

Daniela Rei Vișan în dialog cu domnul Vasile Bănescu la Radio România Cultural
Ascultă live

Ascultă live

18:55 - 19:00
PROMO
Ascultă live Radio România Cultural
18:20 - 19:00
CONTRACRONOMETRU
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
17:10 - 19:00
FERMIER ÎN ROMÂNIA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:05 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru