Calatorie in jurul lumii Sambata 25 Aprilie ora 19.00

Realizator Magdalena Tara

Invitati speciali E.S. Domnul Soren Jensen Ambasadorul Danemarcei si E.S. Domnul Jabu Mbalula Ambasadorul Republicii Africa de Sud

Domniile lor ne vor vorbi despre semnificatia unor date istorice importante pentru tarile pe care le reprezinta in Romania, despre accente ale relatiilor diplomatice dintre tarile noastre, marcand cateva dintre cele mai importante obiective ale misiunilor lor diplomatice in calitate de ambasadori in tara noastra. Si inainte de a vorbi despre Danemarca si Africa de Sud ca binecunoscute destinatii de calatorie, vom afla si care este situatia actuala in aceste tari in ce priveste pandemia cu COVID-19, pandemie ce are consecinte la nivel mondial.

Regatul Danemarcei este o monarhie constituțională organizată sub forma unei democrații parlamentare, cu sediul guvernului în capitala Copenhaga. Regatul este stat unitar, puterile de a-și gestiona propriile afaceri interne fiind delegate de guvernul central Groenlandei și Insulelor Feroe; această structură politică este denumită rigsfælleskabet. Danemarca propriu-zisă este zona hegemonială, unde rezidă puterea judecătorească, executivă și legislativă.

Insulele Feroe sunt definite ca o comunitate de locuitori ai regatului, în vreme ce groenlandezii sunt considerați popor separat cu drept de autodeterminare.

Istoria Danemarcei a fost influențată în mod deosebit de poziția sa geografică între mările Nordului și Baltică. De aceea, ea s-a aflat între Suedia și Germania, fiind în centrul luptei pentru controlul asupra Mării Baltice; înainte de construirea canalului Kiel, trecerea din Atlantic în Marea Baltică se putea face doar prin cele trei Strâmtori Daneze. Danemarca a fost multă vreme în conflict cu Suedia pentru controlul asupra Scaniei (Războiul Scanian) și Norvegiei, și în alte conflicte cu Liga Hanseatică pentru ducatele Schleswig și Holstein⁠. În cele din urmă, Danemarca a pierdut toate aceste dispute și a sfârșit prin a ceda Scania Suediei și ulterior Schleswig-HolsteinImperiului German. Danemarca a obținut Groenlanda și Insulele Feroe în 1814 după dizolvarea uniunii sale personale cu Norvegia, deși monarhia daneză, care domnise atât în Norvegia cât și în Danemarca, deținea aceste colonii încă din secolul al XIV-lea. Insulele Feroe și Groenlanda au devenit părți integrante ale rigsfælleskabetului în secolul al XX-lea și au primit autonomie în 1948, respectiv 1979.

Danemarca a aderat la Uniunea Europeană în 1973, dar rămâne în afara zonei Euro, în vreme ce Groenlanda și Insulele Feroe și-au exercitat dreptul de a rămâne în întregime în afara UE. Membru fondator al ONU, NATO și al OECD, Danemarca este și membră a OSCE.Cu o economie mixtă de piață și cu un stat asistențial mare, Danemarca are cel mai înalt nivel de egalitate a veniturilor. S-a clasat frecvent pe primul loc ca cea mai fericită și mai puțin coruptă țară din lume. Limba națională, daneza, este strâns înrudită cu suedeza și norvegiana, cu care împărtășește strânse legături istorice și culturale.Danemarca, împreună cu Suedia și Norvegia, face parte din regiunea culturală denumită „Scandinavia” și este membră în Consiliul Nordic.

Africa de Sud este stat multietnic.

Oamenii moderni locuiesc pe teritoriul Africii de Sud de mai bine de 100.000 de ani. La data sosirii primilor europeni, populația indigenă reflecta valurile de popoare migratoare sosite din diferite părți ale Africii, noii veniți devenind majoritari. Cele mai importante comunități erau xhosa și zulu.

În 1652, la 154 de ani de la descoperirea Capului Bunei Speranțe de către Bartolomeu Diaz, Compania Indiilor Olandeze de Est a înființat un punct de reaprovizionare pe locul a ceea ce urma să devină Cape Town.Cape Town a devenit o colonie britanică în 1806. Colonizarea europeană a luat avânt în anii 1820, când burii (la origine olandezi, francezi și germani) și britanicii au colonizat nord-estul țării. La această dată, au apărut conflicte pentru teritoriu între coloniști și xhosa și zulu.

Descoperirea diamantelor și, mai târziu, a aurului a declanșat conflictul cunoscut sub numele de Primul Război al Burilor, burii și britanicii au luptat pentru controlul minereurilor din Africa de Sud. Deși burii au fost învinși în Al Doilea Război al Burilor, britanicii au acordat o autonomie limitată Africii de Sud în 1910 când a devenit dominion al coroanei. De-a lungul anilor, burii și britanici au instituit segregația rasială, aceasta a fost în cea mai mare parte informală, deși existau unele legi care au fost adoptate pentru a controla circulația populației de culoare. În republicile burilor, începând cu Convenția de la Pretoria (capitolul XXVI), și, mai apoi, datorită guvernului Africii de Sud, sistemul s-a transformat în segregare instituționalizată, cunoscută mai târziu sub nmele de apartheid, aceste legi au stabilit trei clase de stratificare rasială. Africa de Sud a obținut independența politică în 1961, când a fost declarată republică. Guvernul a legiferat continuarea apartheid-ului, în ciuda opoziției atât din țară, cât și din afara acesteia. În 1990, guvernul din sudafrican a început negocierile care au condus la dezmembrarea legilor discriminatorii și la alegeri democratice, în 1994. Țara a revenit apoi în Commonwealth of Nations.

Africa de Sud este cunoscută pentru diversitatea sa de culturi, limbi și credințele religioase. Unsprezece limbi oficiale sunt recunoscute în Constituția Africii de Sud. Limba engleză este limba cea mai folosită în sferele comerciale, oficiale și publice; cu toate acestea, este pe locul cinci între limbile materne.Populația Africii de Sud este de o mare diversitate etnică, cu cele mai mari comunități de albi, indieni și mulatri de pe continentul african.

Începe însă un lent proces de tranziție către o societate egalitară, finalizat în 1994 prin alegeri cu sufragiu universal, marcând astfel un nou moment în istoria Africii de Sud, precum și ieșirea din izolaționism, cu atât mai mult cu cât, în ciuda temerilor internaționale, tranziția s-a făcut cu relativ puțină vărsare de sânge.

Perioada următoare căderii regimului apartheid este marcată de ascensiunea rapidă a Africii de Sud pe plan internațional. Statul se alătură unui număr de organizații internaționale, printre care ONU (din care fusese suspendat în 1974), Uniunea Africană, Comunitatea de Dezvoltare Sud-Africană etc. Începe în același timp să-și reia relațiile diplomatice și economice cu o serie de state, printre care un important loc îl deține Elveția (care este al 6-lea mare importator al Africii de Sud). Toate acestea au ajutat la dezvoltarea economică puternică a Africii de Sud, fenomen încurajat și de speranța comunității internaționale în ceea ce privește rolul geopolitic al Africii de Sud.

În prezent, Africa de Sud are cea mai dezvoltată economie dintre statele africane, și ocupă un loc important în ierarhia internațională. În 2011, statul african se afla pe locul 28 mondial conform PIB-ului nominal, deci în fața unor alte state, precum Finlanda sau Danemarca.