ILUSTRATE DIN CUBA - Dansurile cubaneze 1: danzon, mambo şi cha-cha-cha

Cuba este definită ca fiind insula muzicii. Este naţiunea care a dat cel mai mare număr de genuri muzicale din toată America Latină şi a fost, pe lângă aceasta, locul de naştere al câtorva dintre cei mai mari dansatori ai lumii.

* * *

Când un vizitator ajunge pe această mare insulă care este Cuba, atenţia îi va fi inevitabil atrasă de muzică, deoarece aceasta îl va însoţi peste tot şi îl va cuceri cu farmecul său, în care se împletesc, adânc înrădăcinate, culturile africane, spaniole şi chiar asiatice. Muzica cubaneză este unul dintre pilonii fundamentali ai acestei naţiuni, o artă privilegiată, iar dansul este modul cubanezilor de a o transpune în mişcare, ca expresie corporală. Ar fi foarte greu să găseşti un cubanez care să nu ştie să danseze sau căruia să nu-i placă să se mişte când începe să răsune muzica. Felul în care pot merge la o petrecere unde dansează până a doua zi, plecând apoi devreme la serviciu, aşa cum se întâmplă în timpul carnavalului, arată limpede spiritul deschis, iubitor de petrecere şi dans al celor care îşi au obârşia pe cea mai mare insulă din Antile.

* * *

Pasiunea cubanezilor pentru muzică şi dans este bine cunoscută. Acesta este şi motivul pentru care găsim aici mai multe şcoli de artă în care dansul ocupă un loc însemnat. Există şi şcoli exclusiv de dans, unde vin în fiecare an turişti din diverse colţuri ale lumii, ca să înveţe dansurile şi să se mişte în ritmul incomparabilei muzici cubaneze. Iar aceasta muzică, variată ca gen, este însoţită de dansuri care au făcut înconjurul lumii şi au devenit chiar parte a culturii altor popoare. Unele, precum rumba cubaneză, au fost declarate de către UNESCO Patrimoniu imaterial al umanităţii. Dar care sunt cele mai cunoscute dansuri cubaneze pe plan internaţional ? Vom prezenta, în continuare, trei dintre ele.

* * *

Să vorbim, pentru început, despre danzon. Acesta apare la sfârşitul secolului al XIX-lea, odată cu piesa „Las alturas de Simpson” a compozitorului Miguel Faílde. El este o formă care a evoluat din contradansul spaniol introdus în Cuba în secolul al XVIII-lea. Ajuns aici, ritmul se adaptează, începând să capete trăsături specifice culturii afro-cubaneze, franceze şi spaniole, ale folclorului şi muzicii populare.

Danzon-ul este un dans în care perechile evoluează înlănţuite şi în care se face o pauză în partea numita „introducere”. Dintre toate genurile de dans, acesta este singurul în care intervalele în care se dansează, numite „cedazo”,alternează coregrafic cu cele de pauză, care sunt măsurate de curgerea muzicii. Perechile puteau ajunge la un număr de douăzeci, toate având evantaie şi flori.

Astăzi, când dansăm un danzón şi ne bucurăm de cadenţa plăcută a muzicii şi de mişcările corpului, nu ne putem imagina că la începuturile sale acest dans a fost considerat obscen, deoarece permitea o prea mare apropiere între bărbat şi femeie. Din fericire, prejudecăţile nu i-au putut pune frâu. A devenit cel mai popular dans din saloanele Cubei, ba chiar a trecut dincolo de graniţe, ajungând şi în alte ţări din America Latină. În Mexic, de exemplu, a avut o influenţă atât de mare, încât este considerat parte a culturii acestei naţiunii. Iar pentru cubanezi, danzon-ul a devenit dansul naţional, având o influenţă fundamentală asupra evoluţiei muzicii populare din această ţară.

* * *

De la danzon (un dans lent, cu trupurile lipite şi mişcări aproape pe loc), trecem la mambo. Cei care au văzut cum se dansează mambo pot considera danzon-ul sinonim cu liniştea, cât despre mambo, el este o adevărată vijelie. Este unul dintre genurile de muzică de dans care a făcut cele mai multe furori printre dansatorii din întreaga lume, în mod răvăşitor şi pe scară largă. Apare la sfârşitul anilor ’30, aducând o adevărată revoluţie pe ringurile de dans ale anilor ’40 și ’50 ai secolului al XX-lea.

Mambo s-a dezvoltat, la început, plecând de la danzon, ritm care predomina în Cuba la acea vreme. Fondatorii săi au fost fraţii Israel Cachao şi Orestes López. Vorbim despre o formă nouă de danzón, cu influenţe africane şi ritm sincopat, din care este înlăturat cântăreţul. Mai târziu, alţi muzicieni au adus contribuţii importante la dezvoltarea acestui gen. Dámaso Pérez Prado, a fost primul care l-a făcut cunoscut la nivel internaţional cu piesele „Mambo Nr. 5” şi „Que Rico mambo”, înregistrate pentru RCA Víctor, în Mexic. Datorită celebrităţii cunoscute de aceste creaţii și de altele, el a devenit cunoscut sub numele de „El rey del mambo” (Regele mambo).

Mambo a venit cu mişcări acrobatice şi gesturi foarte expresive. Un mod de a dansa pe scară largă nemaivăzut înainte. Se spune că atunci când a ajuns în Statele Unite ale Americii, în special în New York, mambo s-a transformat într-un „fenomen cultural popular şi transnaţional”. Felul în care se dansa provoca o mare exaltare, era o frenezie. Profesorii de dans l-au transformat totuşi într-un dans mai accesibil publicului larg, cu reguli noi şi au creat acel mambo care se dansează astăzi în lume şi care se predă ca dans de salon.

* * *

Evoluând, mambo a dus la apariţia unui nou gen: cha-cha-cha. Se spune că numele său este o onomatopee a sunetului pe care îl produc picioarele dansatorilor atunci când lovesc podeaua de trei ori, punctând îmbinarea dintre dans şi melodie. Primul cha-cha-cha a fost compus în anul 1953 de compozitorul şi violonistul Enrique Jorrín. Fapt este că Jorrin şi-a dat seama că dansatorilor le venea greu să ţină pasul cu ritmurile foarte sincopate, așa că a simplificat compoziţia lucrărilor sale, făcând cât mai puţin uz de sincopă, până când a ajuns la ritmul dansant numit cha-cha-cha.

Enrique Jorrín compunea în principal danzon, în care a introdus un cor de voci, care a început să placă publicului. Acesta putea dansa atunci cu mai multă libertate de mişcare, făcând paşi dintr-o parte în alta. cha-cha-cha are ca bază muzicală genurile danzon şi son montuno. Astfel, grupuri renumite precum Orchestra Aragon şi Orchestra America, printre altele au interpretat piese cha-cha-cha de succes. La fel ca mambo, acest gen a devenit celebru în întreaga lume într-un mod amplu şi copleşitor. A căpătat chiar şi mai multă popularitate, datorită ritmului său atrăgător şi pentru că era mult mai uşor de dansat. În Statele Unite ale Americii a devenit parte a culturii populare. În prezent, mulţi dintre cei care se apropie de muzica cubaneză vor să înveţe cha-cha-cha, deoarece este un ritm foarte molipsitor şi armonios.

Realizat de Esther Reyes Corría - RADIO TAÍNO

(traducere – Diana-Maria Şincai)