IRAN: YAZD

Iran (cunoscută oficial ca Republica Islamică Iran), se află în vestul Asiei, în Orientul Mijlociu, cu capitala la Teheran. Apelând la istorie, aflăm că primul stat persan a fost întemeiat de Cyrus al II lea cel Bătrân, în secolul VI î.e.n., iar Iranul de astăzi, este moştenitorul bogatelor tradiţii ale Imperiului persan şi continuă să joace un rol important în Orientul Apropiat.

Dacă ar fi să trecem în revistă urmele pe care Persia antică le-a lăsat în istorie, rolul său important ca factor intermediar între Orient şi Occident, precum şi influenţa în diverse domenii ale culturii şi civilizaţiei universale, ei bine acestea au fost considerabile şi deloc de neglijat. „Civilizaţia persană – a notat într-una din lucrările sale profesorul american Arthur H. Pope – este cu 5.000 de ani mai veche decât a Egiptului, cu 1.000 de ani mai veche decât a Indiei, a apărut cu două milenii înaintea Chinei, cu trei înaintea Greciei şi cu 4.000 de ani înaintea Romei.” Fapt pentru care, Iranul reprezintă o destinaţie de vacanţă la capătul căreia, oricine se poate întoarce mai bogat sufleteşte. Trebuie doar să ai posibilitatea unei astfel de deplasări şi să îţi asumi cunoaşterea unei lumi străine, fără rezerve sau prejudecăţi.

* * *

Yazd este capitala provinciei cu acelaşi nume şi totodată Centrul cultural al Civilizaţiei Zoroastriene (o religie filosofică şi religia Persiei în Antichitate). Graţie aşezării sale (înconjurat de trei munţi, cel mai înalt fiind Shir Kuh),  oraşul a rămas aproape neatins de războaiele şi bătăliile ce s-au desfăşurat în zonă, de-a lungul timpului. Cât despre originea denumirii sale, se pare că este un derivat de la numele de la un fost guvernator al aşezării, Yazdegerd I (din familia Sassanidă).

* * *

Yazd a fost ridicat într-o oază, la punctul de întâlnire al deşerturilor Dash e-Kavir şi Dash e-Lut. Aici veţi găsi una dintre cele mai uscate clime de pe cuprinsul Iranului, temperatura depăşind frecvent 40 de grade C iar umiditatea fiind şi ea scăzută. Un inconvenient pe care localnicii s-au gândit să-l rezolve prin arhitectură, astfel că Yazd este împânzit de turnuri înalte ce captează şi cea mai mică adiere, fapt pentru care mai este numit şi „oraşul captatoarelor de vânt”.

* * *

Yazd are o istorie de peste 5.000 de ani (din vremea Imperiului median), în Antichitate fiind cunoscut şi sub denumirea de Ysatiss (Isatiss). Graţie aşezării sale (în deşert) şi al accesului dificil spre oraş, Yazd a rămas pentru mult timp greu de străbătut. Se spune că prin anul 1272, aici ar fi ajuns celebrul navigator Marco Polo, care a remarcat în scrierile sale faptul că locuitorii aveau un nivel foarte dezvoltat de prelucrare a mătăsii.

În prezent, industria oraşului Yazd se bazează pe fabricarea mătăsurilor, fiind totodată renumit şi pentru carpetele şi covoarele ţesute manual. Totodată, Yazd mai este considerat şi un centru deosebit de important în prelucrarea ceramicii, şi unul dintre cele mai apreciate din lume în realizarea bijuteriilor.

* * *

Cofetăriile din Yazd, unde bărbaţii vând la tejghea iar femeile împachetează marfa în spate, sunt şi ele vestite, depăşind graniţele Iranului. Nu ezitaţi să le treceţi pragul. Doar aşa veţi putea gusta cel mai fin ecler ori cea mai savuroasă frişcă. Cât despre restul dulciurilor locale, acestea sunt nenumărate şi au o aromă aparte: cornuleţe, baclavale, nuga, bezele, cataifuri, tarte, mai toate cu migdale, fistic şi apă de trandafiri.

* * *

Ca puncte de atracţie turistică, oraşul Yazd oferă destule locuri interesante, încărcate de istorie, religie şi artă. Străzile, mausoleele şi moscheile (dintre care amintim Marea Moschee din Yazd, un edificiu terminat în secolul XIV ce dispune de cele mai înalte minarete din Iran), caravanseraiurile (transformate azi în hoteluri) şi clădirile foarte vechi realizate din pământ, bazarul, împreună cu mulţimea de turnuri înalte făcute să capteze cea mai mică boare de vânt (pentru a o transforma în „aer condiţionat natural”) te fac să te simţi ca în perioada celor 1001 de nopţi.

* * *

Pentru relaxare, vă recomandăm în mod special Grădina Bagh-e Dolat Abad, de o frumuseţe deosebită, ce a fost odată reşedinţa regentului Karim Khan Zand, care dispune şi de un mic pavilion. Construcţia (înscrisă pe Lista monumentelor UNESCO) a fost ridicată în 1750, iar în clipa în care îi veţi trece pragul veţi fi de-a dreptul cuceriţi de frumuseţea zăbrelelor dispuse într-o complicată împletitură, dar şi de vitraliile rafinate.

* * *

În oraşul Yazd, trăieşte cea mai mare comunitate de iranieni practicanţi ai Zoroastrismul (una dintre cele mai vechi şi mai tolerante credinţe din lume), care a fost religia persană dominantă în timpul Ahemenzilor până la sosirea cuceritorilor arabi. Numele provine de la profetul Zoroastru, un preot care, dezamăgit de religia ce o avea, a început să propovăduiască în urma unei viziuni, faptul că există un singur Zeu suprem, Ahura Mazda, unicul care merita venerat. Ce trebuie specificat, este că Zoroastrismul (cu cele trei principii călăuzitoare ale sale: gânduri bune, cuvinte bune, fapte bune), fondat în secolul VI î.e.n., a influenţat religiile monoteiste – Iudaismul, Creştinismul şi Islamul. Una dintre primele măsuri luate de Zoroastru atunci, a fost interzicerea sacrificiilor animale.

* * *

Practicile zoroastriene includ o iniţiere spirituală şi mai multe ritualuri de purificare cu scopul de a alunga spiritele rele. Venerarea focului preluată din religia de început, a supravieţuit prin „Focul sacru”, care trebuia ţinut aprins tot timpul şi reîmprospătat de cinci ori pe zi. Ceremonia principală implica „sacrificarea” unei băuturi sacre, însoţită de recitări lungi din Avesta, prima carte sfântă.

* * *

Zoroastrismul s-a bucurat de statutul de religie oficială de mai multe ori înainte de răspândirea Islamului. Însă între secolele VIII – X, zoroastrienii au fost persecutaţi, mulţi plecând din Iran şi stabilindu-se în India. Cei ce au rămas, formează în prezent o comunitate recunoscută, deţinătoare a două locuri în Parlament.

Practicanţii acestui cult îşi înmormântau morţii după aşa numitele „funeralii celeste”, adică îi duceau pe nişte turnuri, în interiorul unor ziduri circulare de calcar. Aici trupurile neînsufleţite rămâneau doar cu Soarele şi vulturii, ne întinându-se astfel nici pământul, nici aerul şi nici apa. Şi astăzi, când îşi îngroapă morţii în cimitirul de la poalele colinelor pe care se înalţă misterioasele „turnuri ale tăcerii”, zoroastrienii cred la fel: că nimic nu e bine să tulbure ori să murdărească puritatea sacră a Lumii.